Se afișează postările cu eticheta imobiliare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta imobiliare. Afișați toate postările

luni, 21 iunie 2010

Codul Fiscal penalizeaza proprietarii cu locuinte multe sau mari

Pe lângă taxa de solidaritate pentru apartamentele neînchiriate, proprietarii vor avea de plătit impozite mai mari pentru locuinţele spaţioase.

Romulus Cristea

Din 2011, proprietarii care deţin locuinţe cu su­prafeţe mari sau au mai multe apar­tamente vor achita impo­zite majorate, potrivit declaraţii­lor ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. În schimb, re­pre­zentantul Finanţelor îi asigură pe cei care deţin apartamente în care locuiesc că vor plăti impo­zite similare celor din acest an, exemplificând că pentru un apartament de două camere, impozitul va fi de circa 100 lei.
„Nimeni nu doreşte să plă­tească taxe şi impozite. Evi­tăm să mărim nişte taxe care afectează toţi cetăţenii României. Încercăm să ducem în zona de normalitate diverse zone în care taxarea în România nu este normală, ca să spun aşa. O să venim, începând cu anul viitor, cu un nou sistem de ta­xare a proprietăţilor pentru că în România proprietatea nu este, taxată", a afirmat Vlădescu, la Antena 3, citat de Mediafax. În declaraţia sa, Vlădescu s-a refe­rit  la „persoanele care au locuinţe mari, de exemplu, de 200 sau 400 metri pătraţi", şi care vor plăti un impozit de aproximativ 300 lei, dar şi la „cineva care are 20 de apartamente cu două camere şi le foloseşte pentru a realiza venituri şi care nu este normal să plătească tot acelaşi nivel de impozit" precum cel care are o singură locuinţă.


O altă măsură anunţată zilele trecute de guvernanţi viza persoanele care deţin mai multe locuinţe neînchiriate şi care vor fi obligate să achite, până la 30 septembrie, „o taxă de solidaritate" la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate, în cuantum cuprins între 50% şi 200% din impozit, taxare prin care statul vrea să obţină 31 milioane lei în 2010.

Cum se pot ocoli taxele
Analiştii imobiliari apreciză că astfel de măsuri sunt de mult timp aplicate în alte ţări din Uniunea Europeană şi SUA, însă în România există suficient de multe metode de a ocoli plata impozitelor. Radu Zilişteanu, analist imobiliar
, consideră că în cazul taxei de solidaritate, proprietarii vor prefera să închirieze fictiv apartamentele
pentru a nu plăti suplimentar.
„Proprietarul care deţine lo­cuinţe neînchiriate va încheia contracte fictive de închiriere cu 10 lei pe lună, pentru că legislaţia de la noi permite. Nu există sumă minimă declarată la închiriere.În cazul proprietăţilor mari, impozitul trebuie să aibă în vedere numărul de persoane care locuiesc acolo. Una este să fie două per­soane în 200 de metri pătraţi, alta este situaţia dacă acolo locuiesc opt persoane. Oricum, măsurile anunţate dacă nu sunt bine fundamentate nu vor aduce venituri suplimentare pentru stat şi nici nu vor bulversa piaţa imobiliară. În principiu, cine are un apartament spaţios, de obicei, are bani să mai plătească şi o sută de lei în plus la impozit", spune Zilişteanu.
Vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Agenţilor Imobiliari  ne-a declarat că nici taxarea proprietăţilor mari şi nici taxa de solidaritate nu vor schimba mare lucru pe piaţa imobiliară. „Taxa pentru locuinţele neînchiriate şi cea pentru proprietăţile de lux se plătesc în majoritatea ţărilor. Probabil, dacă vor exista proprietari care nu vor putea plăti impozitul suplimentar, vor vinde locuinţele".

Articol aparut in ziarul Romania libera din 22 iunie 2010

Foto: Romania libera

duminică, 20 iunie 2010

Ce taxe de solidaritate a mai inventat statul

Codul Fiscal modificat vine cu impozite suplimentare
Noi biruri pentru contribuabili vor intra în vigoare de la 1 iulie.

 Romulus Cristea

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, de la 1 iulie, tichetele de masă, tichetele-cadou, de creşă şi de vacanţă, precum şi plăţile compensatorii vor fi impozitate. De asemenea, proiectul de act normativ prevede impozitarea cu 16% a tuturor veniturilor sub formă de dobânzi din conturile şi depozitele şi bancare, indiferent dacă sunt la termen  sau la vedere. Se vor considera la calcul depozitele bancare constituite înainte de 1 iulie pe dobânda calculată de la această dată, până la termenul scadent. Dobânzile la depozitele la vedere/conturi curente, depozitele la termen şi instrumentele de economisire, precum şi dobânzile bonificate la depozitele clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, nu constituiau până în prezent venituri impozabile. În 2009, printr-o ordonanţă a Guvernului, fusese suspendat impozitul pe veniturile din depozitele bancare, măsura scutirii fiind extinsă şi pentru anul în curs. Prin noua decizie, gu­vernanţii speră să încaseze în al doilea semestru 217 milioane lei din impozitarea dobânzilor.


Extinderea bazei de impozitare îi va afecta şi pe beneficiarii drepturilor de autor, cotele de cheltuieli deductibile fiind propuse a se reduce la jumătate. Astfel, de la aceeaşi dată, cota de cheltuieli deductibile calculată la drepturile de proprietate intelectuală va fi redusă la 20% din venitul brut, faţă de 40% în prezent, potrivit Mediafax. În cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, cota de cheltuieli deductibile va fi redusă la 25% din venitul brut, faţă de 50%, cât se stipula în legislaţia în vigoare. Toate veniturile din jocuri de noroc vor fi impozitate aplicându-se o cotă de 25% aplicată asupra venitului net calculat la nivelul câştigurilor realizate într-o singură zi de la nivelul aceluiaşi organizator de jocuri sau plătitor. Până în prezent, veniturile provenite din jocurile de noroc se impuneau, prin reţinerea la sursă, cu o cotă stabilită de 20% aplicată asupra venitului net, dar care nu depăşeşte cuantumul de 10.000 lei, şi cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net care depăşeşte cuantumul de 10.000 lei, inclusiv.
Proprietarii care deţin mai multe locuinţe neînchiriate vor fi obligaţi să achite, până pe 30 septembrie, o taxă de solidaritate la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate. Taxa va fi cuprinsă între 50 şi 200% din impozit (50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru al doilea imobil şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 21 iunie 2010

Foto: Romania libera

marți, 27 aprilie 2010

Rentează izolarea casei?

Construcţii. Credite pe 10 ani pentru reabilitare termică
Pentru reabilitarea termică a locuinţelor proprietarii vor putea accesa credite în lei, garantate de stat, fără avans, potrivit unui proiect de lege promovat de Ministerul Dezvoltării. Creditul maxim garantat pentru o casă nu va putea depăşi 5.000 euro.


Până la 1.500 de euro pe camera de apartament, respectiv 5.000 de euro pentru o casă sunt plafoanele care  vor fi garantate de stat în cazul în care proprietarii  doresc să-şi izoleze termic locuinţele accesând credite. După discuţiile purtate cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Dezvoltării  Regionale şi Turismului  a lansat în procedură de urgenţă un proiect de lege cu scopul încurajării proprietarilor de a  contracta credite pentru realizarea lucrărilor de reabilitare termică a imobilelor. Mai mult, proprietarilor li se va acorda o reducere de 75% a impozitului anual pe locuinţă, pe perioada de derulare a împrumutului.
Potrivit estimărilor specialiştilor, mai mult de jumătate din blocurile construite înainte de 1985 necesită anvelopare termică, clădirile de locuit, energofage, în special cele construite din panouri prefabricate consumând o cantitate dublă de energie faţă de un imobil similar ca suprafaţă din Uniunea Europeană. Potrivit proiectului de lege, pentru creditele în lei garantate de stat, fără avans şi care vor fi destinate reabilitării termice, dobânda va fi de până la 7% pe an. Creditul va fi acordat pe o perioadă între cinci şi zece ani, banii putând fi utilizaţi şi pentru alte lucrări decât anveloparea propriu-zisă cu polistiren expandat şi schimbarea vechii tâmplării cu una nouă performantă, ca de exemplu: montarea de panouri solare, înlocuirea centralei termice şi a instalaţiilor aferente etc. Astfel, la un credit în valoare de 5.000 euro, acordat pe durata maximă de 10 ani, cu o dobândă de 7%, proprietarul va avea de plătit o rată lunară de aproximativ 60 euro.
În prezent, prin programul naţional multianual de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe sunt subvenţionate lucrările de reabilitare termică astfel: Guvernul finanţează 50% din proiect, 30% este asigurat de consiliile locale şi 20% de clientul final. În trei sectoare din Bucureşti (sectoarele 1, 2 şi 5) consiliile locale suportă şi procentul de 20% pe care ar trebui să-l plătească proprietarul apartamentului. Pentru anul trecut, consiliile locale au comunicat un preţ mediu pe apartament reabilitat termic de 4.000 euro, în timp ce reprezentanţii Ministerului Dezvoltării discutau de un preţ mediu de 3.500 euro. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari (FAPR), susţine că nu există o coerenţă în aplicarea programului, iar  proprietarii nu sunt informaţi corect în legătură cu eventualele avantaje ale  anvelopării termice a locuinţelor.
„Proprietarilor li s-a promis, la demararea programului, o reducere a facturilor la întreţinere cu circa 40%. Ei bine, eu nu am ­văzut încă nici o diferenţă la factura de întreţinere la blocurile reabilitate termic. Facturile de anul acesta la un bloc reabilitat termic sunt aceleaşi ca cele de anul trecut, când imobilul nu era anvelopat termic. Cineva trebuie să ne explice de ce nu apar diferenţe. În plus, asociaţiile de proprietari nu sunt informate în legătură cu devizul lucrării. În general, ştim că proprietarul plăteşte în medie 400 euro/camera reabilitată termic", a precizat Opaina.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 28 aprilie 2010
Foto: AP / Romania libera



luni, 26 aprilie 2010

Cat costa consolidarea blocurilor subrede

Construcţii. Românii sunt reticenţi şi la soluţiile japoneze
Doar 12 imobile încadrate în gradul I de risc seismic au fost consolidate în Capitală, după 16 ani de la demararea programului naţional privind reducerea riscului seismic la construcţii.  Autorităţile dau vina pe locatarii indecişi.

Romulus Cristea

Deşi Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că au fost finalizate lucrările de consolidare la 21 de imobile multietajate, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării susţin însă că doar  la 12 blocuri s-a făcut recepţia finală  de încheiere a lucrărilor.  În restul ţării lucrurile stau şi mai grav, blocurile consolidate putând fi numărate pe degetele de la o mână.  După 16 ani de la publicarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, reprezentanţii autorităţilor locale şi centrale nu au date din care să reiasă costurile medii pe metrul pătrat de construcţie consolidată şi nici costurile estimative pe apartamente, astfel încât  locatarii din imobilele încadrate la risc seismic să se poată orienta în cazul în care decid să execute lucrări de consolidare.  Constructorii susţin că intervalul în care variază costurile de consolidare este de 150-400 euro/metrul pătrat, în funcţie de starea clădirii.

„Normal ar fi să se aplice soluţii minimale, iar imobilul să fie adus la stadiul de funcţionalitate iniţial. Un nivel al costurilor de consolidare de aproximativ 150 euro pe metrul pătrat poate fi considerat acceptabil. Protecţia sesimică nu e o problemă tehnică, ci ţine de voinţa politică. La ora actuală există tehnologii disponibile, astfel încât consolidarea să se realizeze cu locatarii la interior şi să se finalizeze în şase luni. Nu este normal ca doar 12 imobile să fie consolidate, când programul a fost gândit cu 16 ani în urmă", ne-a declarat Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice.
Numai în Bucureşti, capitala europeană cotată ca fiind cea mai vulnerabilă la cutremure, peste 22.000 de apartamente situate în 2.600 de imobile ar necesita, potrivit datelor oficiale, lucrări de consolidare. La un cutremur major,  367 de blocuri (încadrate la clasa I de risc seismic) cu 6.428 de apartamente s-ar putea prăbuşi. Preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari consideră că în domeniul consolidării imobilelor domneşte haosul.
„Din ce am constatat, e un domeniu în care domneşte haosul. În majoritatea cazurilor se aplică metodele clasice de consolidare, care nu de puţine ori conduc la înjumătăţirea suprafeţei utile. Au existat situaţii în care primăriile au returnat la buget banii pentru consolidări justificând fie că nu s-a prezentat nimeni la licitaţie, fie că locatarii refuză consolidarea. Soluţii există, să se aducă firme din străinătate dacă românii refuză astfel de contracte, iar locatarii să fie amendaţi aşa cum prevede legea dacă se opun executării de lucrări", a precizat Mereuţă.
În Bucureşti a existat o tentativă de introducere a unor noi tehnologii de consolidare la un bloc situat pe Şoseaua Mihai Bravu ­90-96, în colaborare cu specialişti din Japonia. Din păcate, de mai bine de doi ani, lipsa acordului a 2-3 locatari a făcut ca proiectul să nu fie pus în practică nici în prezent. 

Articol aparut in ziarul Romania libera din 27 aprilie 2010
 Foto: Romania libera



luni, 29 martie 2010

Marea bula imobiliara din micul centru istoric

Miraj. Patronii spaţiilor comerciale din Lipscani visează să se îmbogăţească peste noapte

 Ameţiţi de succesul pe care îl au cafenelele, proprietarii din vecinătate visează să se îmbogăţească rapid, cerând chirii de 4-5 ori peste preţul pieţei. Cafenelele din centrul istoric aduc profituri anuale estimate la 10 milioane de euro.
Oricine merge seara în centrul vechi al Bucureştiului, mai ales la sfârşit de săptămână, vede că toate cafenelele sunt pline. Trebuie să fii norocos sau să faci rezervare din timp pentru a găsi o masă. Într-un oraş lovit de criză, o astfel de imagine îi atrage pe cei care vor să facă o investiţie, în căutarea unui profit rapid şi sigur. Întrebarea este cât ar costa să închiriezi un spaţiu într-una din clădirile din zona Lipscani. Reporterii României libere au discutat cu deţinătorii de magazine din centrul istoric, sub pretextul închirierii unui spaţiu comercial pentru a-l transforma în cafenea.
Pe podeţe din lemn îmbâcsite de noroi şi suspendate deasupra unor gropi rămase neacoperite în urma excavărilor arheologice de acum un an şi jumătate, am străbătut cu greu strada Gabroveni. Spaţiile comerciale aparent abandonate, aflate însă în procese de revendicare, alternează cu cafenele, magazine de textile şi rochii de mireasă.
De aproape un an şi jumătate în zona Lipscanilor s-au deschis zeci de cafenele care seara devin arhipline. Vremea frumoasă umple şi terasele aferente micilor restaurante-cafenele cu sute de tineri şi turişti. Doar cafenelele din centrul istoric aduc anual profituri estimate la 10 milioane euro, plasând Lipscaniul pe locul doi, după Dorobanţi, în topul afacerilor de acest gen.
Mergând din uşă în uşă, după ce ni s-a spus că e greu de găsit vreun loc de închiriat, contractele fiind făcute în avans cu doi, chiar trei ani, am ajuns la intersecţia cu pasajul francez, unde ni se indiåcase un posbil spaţiu de închiriat. Am intrat alături, la un atelier de gravură, pentru a întreba de proprietar şi spaţiu.

De închiriat: spaţiu în litigiu cu 200 euro pe metrul pătrat
„Da, da, vreţi să închiriaţi? Păi, eu vă cer 7.000 euro pe lună şi o garanţie pe două luni. Eu atât am pretenţia, dacă doriţi să vă riscaţi", ni s-a adresat o persoană care a lăsat să se înţeleagă că ar fi patronul. Am cerut lămuriri cu privire la „riscurile" aduse în discuţie şi, surpriză, era vorba de o fostă cooperativă ai cărei angajaţi se pare că se privatizaseră, însă spaţiile se aflau de ani buni în litigiu: „a venit un proprietar din focşani, e încă incert, sunt nişte hotărâri judecătoreşti, dar dacă vine, ce facem? Vă riscaţi? Eu vă închiriez dacă doriţi". Ne prefacem interesaţi şi negocierile continuă. „spaţiul are 36 de metri pătraţi, cu tot cu vitrine", a precizat negustorul. Încăperea oferită spre închiriere avea geamurile acoperite cu grilaje grosolan şi în grabă confecţionate din fier ruginit si câteva lacăte care le ferecau. În interior se zăreau parchetul desfăcut şi pereţii sparţi şi scorojiţi. În scurt timp aveam să aflăm că o mare parte din spaţiile comerciale din zonă sunt în proces de revendicare. Mai facem o încercare la un mic atelier mecanic, aflat într-o încăpere de câţiva metri pătraţi, la colţul străzii. De data asta, cerem la închiriere spaţiul pentru un birou de detectivi. Fără să stea pe gânduri, persoana aflată în interior se aruncă la preţ cerând 3.000 euro pentru nici zece metri pătraţi: „e exact ce vă trebuie, vi-l dau de mâine dacă veniţi cu banii". După ce îi spunem individului că, de fapt, avem de gând să-i urmărim pe evazioniştii fiscali din zonă, primim la schimb o înjurătură şi suntem îndrumaţi să plecăm degrabă.
Pe strada Şelari întrebăm de posibilitatea închirierii la un mic magazin de articole chimice. Angajatul ne expediază repede după ce ne admonestează, argumentând că din cauza noastră, pentru că dorim să deschidem o cafenea, ar putea să rămână fără loc de muncă. Găsim însă în apropiere un alt amator de afaceri-bombă. Ne introduce printre nişte dărâmături într-un fel de depozit aflat la parterul unui case aproape prăbuşite. Se grăbeşte să încheie repede o afacere: „ieftin rău de tot pentru ce vad e în zonă. Fără acte - 2.500 euro, cu acte - 4.000 euro". Banii aceştia, pentru o suprafaţă insalubră, cu infiltraţii şi care nu depăşeşte 70 de metri pătraţi.

Geamgerie contra cafenea
„Fără 3.000 euro lunar nu discutăm", ne-a răspuns fără să clipească proprietara unei geamgerii de pe strada franceză, după ce am întrebat-o dacă spaţiul este de închiriat. „şi banii înainte pe un an, plus două luni garanţie, pentru că aşa se procedează", a mai completat patroana care nu avea chef de discuţii, plictisită fiind, se pare, de agenţii imobiliari care dau necontenit târcoale.
Un angajat, geamgiu de meserie şi trecut de vârsta pensionării, a fost desemnat să ne ofere amănunte despre starea spaţiului şi să ne explice ce vecini am avea dacă închiriem. „spaţiul are vreo 60 de metri pătraţi şi grup sanitar. La intrare, în stânga magazinului, este un imobil în renovare de câţiva ani, iar în dreapta, cafenea cu vad. Vizavi, acolo unde erau magazinul bisericesc şi cel de obiecte de menaj, sunt nişte probleme. Am auzit că au fost retrocedări ilegale, s-au schimbat proprietarii de trei-patru ori, de aia sunt închise şi placajele puse pe vitrine. La noi nu sunt neclarităţi, scăpăm de stocul de geamuri şi oglinzi într-o lună şi puteţi închiria spaţiul, iar investiţia vă priveşte", ne-a explicat geamgiul plictisit. Micul atelier de geamuri şi oglinzi (fără nici un fel de amenajări sau îmbunătăţiri) este singurul din zonă, celelalte spaţii funcţionale fiind în prezent, majoritatea, cafenele de succes. De mai bine de un an, primăria capitalei a amenajat carosabilul cu dale de piatră cu aspect antic şi a plantat pe toată lungimea străzii felinare electrice. Celelalte magazine care erau altădată pe stradă (un magazin de articole bisericeşti, un magazin de seminţe, un depozit cu vânzare de electrocasnice etc.) Au obloanele trase şi aşteaptă clarificarea situaţiei juridice, pentru ca noii proprietari să deschidă, bineînţeles, restaurante cochete şi cafenele de succes.

„Am lucrat şi pentru masoni"
Nicolae Zdârcă, unul dintrepuţinii meseriaşi ai bucureştiului care mai confecţionează manual pălării, aproape că ne dă pe uşă afară când îl întrebăm dacă nu-şi închiriază spaţiul pentru cafenea.
Atelierul de pălării din şepcari este unul dintre cele mai vechi din Bucureşti, pălărierul lău­dându-se că a confecţionat, de-a lungul a 40 de ani de meserie, pălării la comandă pentru mulţi politicieni şi alte celebrităţi, începând de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, miniştirii PCR, membrii CPEx şi terminând cu actuali politicieni şi artişti.
Vizavi de atelierul de pălării, tot pe şepcari, se află un magazin de podoabe lucrate manual şi care îi aparţine lui Ion Coteanu, tatăl cunoscutei interprete Dana Coteanu, alias Marijuana. Fost inginer, Coteanu nu acceptă sub nici o formă să închirieze: „de o perioadă de timp, afacerea nu merge slab, ci foarte prost. De 1 martie abia am reuşit să vindem de 40 lei, în timp ce anii trecuţi vindeam de 5.000 lei. Însă am decis să nu renunţăm. Lucrăm la comandă, avem stoc mare de marfă şi materie primă, plus o unitate de producţie. Nu  facem ca­fe­nea pentru că am  văzut la fiul meu, care a avut un restaurant, că e dificil, vin unii şi mă­nâ­ncă pe gratis şi trebuie să le dai, pentru că altfel nu mai scapi de controale. Rămânem cu afacerea asta de podoabe. Am lucrat pentru vedete, case de film, televiziuni. Unii nu şi-au plătit nici acum datoriile. De la Janine mai avem de primit 3.000 - 4.000 euro pentru accesoriile livrate, dar a plecat în Franţa, asta e... anul ăsta lumea vine mai des să recondiţioneze bijuterii, să le repare, de cum­pă­rat nu prea. Noi lucrăm orice obiect de podoabă, am făcut şi pentru masoni şor­ţuri, accesorii şi toată lumea a fost mul­ţumită", a spus Ion Coteanu.

Proprietarii „tatonează" terenul
Analistul imobiliar Radu Ziliş­teanu consideră că în centrul istoric preţurile la chirii cresc pentru că proprietarii au simţit că piaţa imobiliară dă semne timide de revenire.
„Practic, proprietarii ta­tonea­ză terenul, unii au simţit că începe să se încălzească uşor şi se profită de acest fapt. În orice caz, o chirie de 100-200 euro/me­trul pătrat este exagerată. Dar dacă avem în vedere po­ten­ţia­lul viitor al zonei, faptul că, probabil,  cândva se va termina şi renovarea imobilelor, este posibil ca unii să aibă fixată o ţintă. E greu de apreciat însă ce se întâmplă în perioada imediat următoare", ne-a declarat Zilişteanu.
Pe strada Lipscani, artera principală a zonei, nu prea ai de unde alege spaţii de închiriat. Cele care sunt oferite în prezent la închiriere sunt nepartajabile, cu suprafeţe foarte mari sau care au destinaţie prestabilită doar pentru un anumit tip de comerţ. Proprietarul unui ma­gazin de obiecte pentru nunţi ne-a spus că majoritatea magazinelor din zonă sunt închiriate pe perioade foarte lungi (până la patru ani), cu contracte ferme, foarte puţine spaţii putând fi adaptate pen­tru cafenele. De exemplu, fostul magazin de textile Ma­cul Roşu, cu o suprafaţă des­fă­şu­rată (include şi subsol şi mansardă) de 1.410 metri pă­traţi, se închiriază cu 22.000 euro pe lună. Vizavi de Macul Roşu, alt magazin de textile oferă la închiriere un spaţiu, în interiorul altui spaţiu, doar pentru comerţ de textile. Tot pe  Lipscani, un proprietar oferă la închiriere doar standuri pentru confecţii şi încălţăminte cu 1.050 euro/lună pentru nici 20 de metri pătraţi.

„Nu se mai poate, am vândut doar un coif"
Nicolae Copăceanu a avut până în urmă cu o săptămână un atelier de manufactură-armurerie pe intrarea Soarelui, la doi paşi de Lipscani. Micul spaţiu de vreo 20 de metri pătraţi a fost transformat rapid în cafenea. Spadele, coifurile, ar­murile şi scuturile masive de pe pereţi amintesc însă despre vechea destinaţie a spaţiului.
„domnule, s-a terminat şi cu activităţile culturale în ţara asta. Păi, în anii trecuţi nu făceam faţă la comenzi. Făceam armuri, săbii, coifuri, spade pentru case de filme, pentru teatre, amenajări de spaţii interioare în manieră medievală. Reuşeam cu banii din armurerie să organizez alte manifestări cul­tu­ra­le, expoziţii, tabere medievale. Din păcate, asta e! Anul asta am primit doar o comandă pentru un coif, nu se mai putea continua", ne spune cu supărare nicolae copăceanu. Pro­fe­sorul de istorie Bogdan Ciachir, asociatul lui Copăceanu, ne povesteşte că în prezent plătesc pen­tru spaţiu, la un mandatar (proprietarul nu a fost văzut la faţă), 700 euro plus tva.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 30 martie 2010
Foto: Romania libera / Mihai Barbu

miercuri, 17 februarie 2010

Cine mai face bani din imobiliare, cand toata lumea asteapta


» Pe langa companiile cu experienta si traditie in domeniu, au rezistat crizei si unele mici firme de imobiliare dezvoltate ca afaceri familiale.
» Tranzactiile cu locuinte si terenuri in Ungaria, promovate in vestul tarii de agentiile romanesti, au dat gres si au adus falimentul.
» Preturile crescute brusc de vanzatori la inceputul lunii ianuarie, ca efect al Programului "Prima Casa", au fost readuse la nivelul initial, din lipsa de cumparatori. 

Romulus Cristea

Firmele mici de tranzactii imobiliare au fost cele mai afectate de criza economica, pe durata anului trecut majoritatea fiind in situatia de a intra in faliment sau de a-si suspenda activitatea. Asociatiile profesionale din domeniu estimeaza ca 30% din agentiile imobiliare au inchis definitiv afacerile, iar o treime a ramas in piata la un nivel de subzistenta.
Interesanta este insa si situatia unor agentii imobiliare infiintate in pragul crizei, care au reusit, cu resurse limitate, sa se mentina la un nivel acceptabil al profitului, supravietuind alaturi de firme cu experienta. In Giurgiu, sotii Radulescu au deschis in octombrie 2008 o firma de imobiliare. Desi timp de sase luni nu au reusit sa faca nici o afacere, in prezent, cu o medie constanta de doua tranzactii lunare, proprietarii agentiei se declara multumiti de rezultate. "Nu am pornit de la ideea sa ma imbogatesc, ci sa asigur pentru familie un venit suplimentar. Pentru mine este important ca am reusit sa raman pe piata, intr-un oras puternic lovit de criza, alaturi de firme cu experienta de peste 15 ani in domeniu. Deocamdata in cadrul firmei activam doar eu si sotia, iar eventuale angajari nu voi face decat daca voi reusi sa ajung la un numar de 15 tranzactii lunare", ne-a declarat Alexandru Radulescu, de la agentia "Idaki". In Giurgiu, tranzactiile imobiliare au scazut in 2009 cu 60-70%, cumparatorii fiind interesati in principal de apartamentele cu doua camere decomandate sau de garsonierele ieftine. "Se cauta chilipirurile, se ofera bani putini, iar de tranzactiile cu terenuri nici ca putem vorbi; practic, nu se mai tranzactioneaza", a precizat patronul firmei General din Giurgiu, agentie care functioneaza tot in familie (sot si sotie). In localitate, garsonierele se vand cu 15.000 euro, iar apartamentele de doua camere, cu finisaje si dotari, sub 30.000 euro.

Romanii nu mai cumpara case in Ungaria
Intr-o alta zona a tarii, la Oradea, din aproape 200 de agentii si persoane fizice care activau in imobiliare inaintea crizei, au mai ramas 30. Daca in primele luni ale anului 2009 agentii imobiliari din zona anuntau ca un nou Eldorado al locuintelor se dezvolta peste granita, in Ungaria, situatia din prezent este cu totul alta. Firmele care s-au orientat exclusiv spre proprietatile din Ungaria au intrat in faliment si au ramas cu stocul de proprietati nevandut. "Vanzarea catre romani de proprietati in Ungaria nu a mers chiar atat de bine cum se spunea. Trebuie sa tinem cont ca acolo este o alta legislatie, sunt alte obiceiuri etc. In plus, si acolo au aparut probleme legate de criza imobiliara. In Oradea au rezistat firmele mari cu experienta. Interesant este ca la noi nu au fost variatii mari de preturi, caderea din prezent fiind de 15-20%. In general, in Oradea, apartamentele vechi sunt cele mai multe si sunt putini dezvoltatori imobiliari. Un apartament de doua camere (confort I, 50 mp) se vinde acum cu 40.000 de euro; inainte de criza se vindea cu 45.000-48.000 de euro. La terenuri situatia sta altfel, caderile de preturi, pe fondul lipsei tranzactiilor, au ajuns la 60-70%", spune Valentin Catana, director general la Casa Regal.
Despre rezultatele experientei cu imobiliarele din Ungaria, patronul unei agentii care realiza astfel de tranzactii a concluzionat: "Am inchis firma anul trecut, am ramas cu stocul de proprietati".
Ca si in alte localitati din tara, la Oradea Programul "Prima Casa" a dezmortit piata pe segmentul apartamentelor vechi.
"Situatia din imobiliare nu se va redresa probabil nici in acest an; poate din 2011 sa asistam la o revenire. Cat despre preturi, nici acestea nu vor mai cobori foarte mult, fiind posibil ca din cauza Programului «Prima Casa» sa urce putin", a precizat Valentin Catana.

Tranzactiile au scazut si cu 70%
"Volumul tranzactiilor a inregistrat o cadere istorica in 2009. In 2010 numarul tranzactiilor a inceput deja sa creasca, dar valoarea medie a tranzactiilor este mult mai scazuta decat in trecut", sustine Christopher Shonn, managing partner la NAI Property Partners.
In Cluj, jumatate din agentiile imobiliare au fost inchise din cauza crizei in 2009.
"Au rezistat firmele care aveau cat de cat lichiditati. Nivelul tranzactiilor a scazut abrupt, chiar cu pana la 70%. De exemplu, in ultima perioada am realizat sase-zece tranzactii pe luna, insa inainte de criza se faceau zece tranzactii fara probleme. In august anul trecut, de exemplu, am avut un minimum de trei tranzactii lunare, mult sub o limita suportabila, dar am depasit momentul. Noi am reusit sa ne mentinem pe piata pastrand toti cei 21 de angajati. Nu am facut disponibilizari, insa am redus cheltuielile. Consideram ca este foarte important ca am rezistat pe o piata grav afectata de criza", a declarat Sergiu Suciu, reprezentantul agentiei "Ancuta" din Cluj-Napoca.
In Cluj, preturile la locuinte au inregistrat scaderi de 40%. Un apartament de doua camere (confort I, cu finisari) se vinde cu 47.000-55.000 de euro.
In alta zona a tarii, la Iasi, din peste 200 de agentii care functionau inaintea crizei, au mai ramas 50-60. Tranzactiile cu locuinte din blocurile vechi au scazut cu 40%, insa la apartamentele din blocurile noi procentul este mai mic. La fel ca in celelalte orase ale tarii, garsonierele si apartamentele de doua camere decomandate sunt cele mai tranzactionate, insa la un nivel mult inferior anilor 2007-2008.

Nici terenurile ieftine nu se mai vand
De la izbucnirea crizei, zona tranzactiilor cu terenuri a fost cea mai afectata. Rareori agentiile imobiliare au parte de vreun amator care sa doreasca sa cumpere un teren, si doar daca este vorba de vreun chilipir.
"Cel mai greu au mers vanzarile de terenuri. Foarte dificil. Anul trecut, la agentia noastra nu a venit nici un client doritor sa cumpere vreun teren. La agentia noastra, orientata mai mult pe categoria locuintelor sub 100.000 euro, in 2009 volumul tranzactiilor a scazut cu 30%, insa volumul comisioanelor s-a micsorat cu 50%. Am ales sa ne pastram clientii, sa oferim anumite facilitati. Am reusit sa pastram numarul angajatilor, nu am facut concedieri. Chiar daca a fost o scadere de 30%, am considerat ca este mai important sa pastram o echipa de profesionisti", ne-a declarat Marian Micu, director la "Casa Voastra", agentie imobiliara din Bucuresti care activeaza pe piata de peste zece ani.
In Giurgiu, reprezentantii agentiilor imobiliare spun ca afacerile cu terenuri nu mai merg deloc. Alexandru Radulescu, de la agentia "Idaki", preconizeaza o scadere a tranzactiilor cu terenuri, pe ansamblul orasului Giurgiu, cu 70%: "Terenurile aproape ca nu se vand, am putea spune. E o afacere care nu merge. Daca, de exemplu, un teren care valora inainte de criza 50 euro/mp se ofera azi la vanzare cu 10 euro, cumparatorul nu ar vrea sa ofere nici 3-4 euro".
De asemenea, Gabriel Zamfir, presedintele Uniunii Nationale Imobiliare (UNIM), apreciaza ca piata terenurilor este cea mai afectata de criza: "Intr-adevar, statistic, preturile au scazut cu un procentaj important, insa sunt greu de facut aprecieri generale atata vreme cat numarul tranzactiilor este insuficient".

» S-a iesit din amortire
Programul "Prima Casa" a dat un mic impuls pietei imobiliare inca de la sfarsitul anului trecut. Agentii imobiliari declara la unison ca din octombrie 2009 au reusit sa vanda locuinte atat prin Programul guvernamental "Prima Casa", cat si prin Programul "Casa Noua", promovat de ING Bank Romania.
"Programul «Prima Casa» a insemnat o gura de oxigen pe piata imobiliara. La preturi putem aprecia ca nu vor fi scaderi, pentru ca exista cerere pe piata. Interesant este ca, acum trei saptamani, cand se vorbea de relansarea programului cu un nou plafon de garantare, pe piata vanzatorii au crescut preturile (de exemplu, pentru un apartament cu doua camere in Iancului se cereau 67.000 euro, in loc de 62.000 euro), insa nu au gasit cumparatori si au fost fortati sa readuca preturile la nivelul de dinainte de 15 ianuarie", a precizat Marian Micu, de la "Casa Voastra".

Articol aparut in ziarul Romania libera din 18 februarie 2010
Foto: Romania libera

marți, 20 octombrie 2009

Din top, Romania a ajuns in coada clasamentului UE la constructii

» Criza din sectorul constructiilor se accentueaza si deocamdata nu sunt semne de redresare nici pentru urmatoarele luni. Antreprenorii spun ca se semneaza din ce in ce mai putine contracte, iar situatia va fi critica cel putin pana in al doilea trimestru din 2010. Prabusirea este consemnata si in statisticile europene, lucrarile de constructii in Romania inregistrand in august cea mai mare scadere din UE.

Romulus Cristea


Activitatile din sectorul de constructii din Romania s-au redus in august cu 29% fata de aceeasi luna din 2008, fiind cea mai mare scadere din UE. Pe ansamblul blocului comunitar, activitatile din constructii si-au redus ritmul anual cu numai 11,1%, raportat la acelasi interval, a anuntat Oficiul European de Statistica – Eurostat. Pe pozitiile urmatoare s-au clasat Spania si Slovenia, unde in  constructii s-au raportat in august scaderi de 21,1%, respectiv de 19,6% fata de luna similara din 2008. Cele mai mari cresteri de ritm anual au fost inregistrate in Polonia, de 9,9%, Suedia, de 9,5%, si Germania, de 1,9%.
"Scaderile consemnate la activitatile de constructii pentru Romania sunt dramatice. Nici in perioadele sezoniere sau in alte intervale mai putin bune nu s-au inregistrat astfel de scaderi, iar daca existau, erau cu o singura cifra. Pentru constructori problemele se vor agrava in urmatoarea perioada, nefiind semne de redresare.
De la o zi la alta se semneaza tot mai putine contracte si, foarte probabil, situatia va persista si dupa sfarsitul lunii martie", ne-a declarat Adriana Iftime, director general la Patronatul Societatilor din Constructii (PSC).

Trebuie mentionat ca Romania a inregistrat timp de 28 de luni un ritm pozitiv de crestere la volumul lucrarilor de constructii, primul recul fiind mentionat in februarie 2009, scaderea fiind de doar 1,1%. Pana la manifestarea primelor efecte ale crizei in constructii, Romania s-a mentinut in topul european de profil, cresterea maxima fiind consemnata in februarie 2008, la un ritm anual de 27%, in timp ce la nivel comunitar scaderea medie era de 3,1%. In zona euro activitatea de constructii a scazut in august cu 11,3% fata de a opta luna din 2008.
Constructiile de cladiri au scazut in a opta luna din 2009 cu 15% fata de luna similara din 2008 in UE si cu 15,9% in zona euro, in timp ce constructiile de inginerie civila au crescut cu 5,2% in UE si cu 3,5% in zona euro. In Romania, datele comunicate de Institutul National de Statistica indicau in august ca volumul lucrarilor de constructii a scazut la cladirile rezidentiale cu 38,5%, la cladirile nerezidentiale cu 24,4%, iar la constructiile ingineresti cu 21,6%. "In prezent, firmele de constructii au trecut, in lipsa comenzilor, la aplicarea unor masuri de supravietuire: reducerea de personal, micsorarea costurilor si renuntarea la unele facilitati acordate personalului. Scaderea activitatilor din constructii va continua, firmele cu capital strain deocamdata s-au retras, iar populatia ramane rezervata cand se pune problema unei investitii imobiliare", a precizat directorul general al PSC.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 21 octombrie 2009
Foto: Romania libera

miercuri, 7 octombrie 2009

Piata constructiilor de locuinte se va stabiliza abia din 2011

Volumul lucrarilor de constructii la cladirile rezidentiale a inregistrat in august un ritm accelerat de scadere, de trei ori mai mare dec]t in luna precedenta, iar tranzactiile imobiliare dupa primele opt luni ale anului au cazut cu o treime, comparativ cu perioada ianuarie - august 2008. Analistii si dezvoltatorii imobiliari sustin ca socul crizei va mai fi resimtit cel putin inca doua-trei luni, iar despre o revenire normala a pietii de constructii vom putea discuta cel mai devreme peste un an si jumatate.

Romulus Cristea



Pe ansamblu, volumul lucrarilor de constructii (serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare), s-a redus cu 24,9% în august, fata de aceeasi luna din 2008, iar declinul din primele opt luni s-a situat la 13,3%, fiind înregistrate scaderi importante pentru toate sectoarele din ramura, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
Pe elemente de structura s-au înregistrat scaderi la toate componentele: la lucrarile de reparatii capitale (-43,1%), la lucrarile de întretinere si reparatii curente (-30%) si la lucrarile de constructii noi (-26,1%).
De asemenea, volumul lucrarilor de constructii a scazut la cladirile rezidentiale cu 42,3%, la cladirile nerezidentiale cu 26,7% si la constructiile ingineresti cu 23,9%.
Pentru comparatie, in iulie, pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor a scazut la la constructiile ingineresti  cu 18,4%, la cladirile nerezidentiale cu 13% si la cladirile rezidentiale caderea a fost de 10,4%.

Va fi nevoie de inca un an pentru reluarea tranzactiilor imobiliare si de inca sase luni pentru stabilizarea pe piata constructiilor de locuinte”
Radu Zilisteanu, analist imobiliar

Analistii imobiliari sustin ca scaderile de pe piata constructiilor resimtite evident ca efect al crizei inca din primele luni ale anului erau prognozate inclusiv pentru perioada actuala, iar o stabilizare nu poate fi luata in discutie mai devreme de 2011.
„Caderea inregistrata pe piata constructiilor nu este o surpriza, era previzibila. Va fi nevoie de inca un an pentru redresarea tranzactiilor imobiliare, dupa care abia dupa inca sase luni vom putea discuta de o stabilizare, de o revenire serioasa pe piata constructiilor de locuinte“, ne-a declarat Radu Zilisteanu, analist imobiliar.
Tranzactiile imobiliare dupa primele opt luni ale anului au înregistrat o scadere de 32,92%, comparativ cu perioada ianuarie - august 2008, potrivit datelor prezentate, miercuri, de Uniunea Notarilor Publici din România (UNNPR). Astfel, în perioada ianuarie - august 2009 au fost înregistrate 224.753 tranzactii imobiliare, cu 110.333 mai putin decât în perioada similara a anului trecut.

Reluarea actvitatilor in constructii ar putea intra pe un fagas normal in primavara, insa semnele de revenire sanatoasa nu vor fi mai devreme de 2011, sustine, la r]ndu-i, dezvoltatorul imobiliar Liviu Ureche.
„Anul viitor vom sesiza primele semne de iesire din socul crizei. A fost o perioada foarte dificila pentru constructori, dar semnele de pe piata creditelor ne fac sa credem ca situatia se va redresa incet-incet“, a declarat Ureche.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 8 octombrie 2009
Foto: Romania libera





luni, 7 septembrie 2009

Peste 105.000 de locuinte incepute anul trecut, inca nefinalizate

» Numarul locuintelor finalizate in trimestrul II a scazut aproape la jumatate, comparativ cu primele trei luni ale anului, iar vanzarile de apartamente noi s-au prabusit, desi dezvoltatorii ofera reduceri consistente. Mai grav, din cauza crizei, investitorii intarzie finalizarea proiectelor, iar bancile manifesta reticenta in a finanta domeniul imobiliar, astfel ca numarul locuintelor aflate in constructie anul trecut si neterminate nici in prezent depaseste suta de mii.

Romulus Cristea

In primul semestru al anului, construc-torii nu au reusit sa termine nici macar doua treimi din locuintele aflate in faza de finisaj la sfarsitul anului trecut. Numarul locuintelor neterminate la 31 decembrie 2008 se ridica, potrivit datelor Institutului National de Statistica, la 141.100, fara sa mai punem la socoteala unitatile locative nereceptionate. In primul semestru din 2009, numarul locuintelor terminate insumeaza 36.400, ceea ce indica faptul ca minimum 105.000 de unitati locative aflate in diverse faze de executie la 31 decembrie 2008 sunt si in prezent neterminate.


La sfarsitul anului trecut, cele mai multe locuinte in curs de executie se aflau in stadiul de finisaj (55.000), urmate de cele in stadiul de executare a fundatiilor (48.800) si constructii in stadiul de fundatii (37.700). Astfel, interesant este faptul ca in semestrul I constructorii nu au reusit sa termine nici macar doua treimi din locuintele aflate in stadiul de finisaj la finele anului 2008 (36.400 locuinte finalizate in primele sase luni din 2009, fata de peste 55.000 locuinte aflate in faza de finisaj in decembrie 2008). Antreprenorii spun ca pentru situatia actuala este greu de gasit o comparatie, in conditiile in care, pana la manifestarea crizei in constructii, in luna februarie, timp de peste doi ani si jumatate Romania a avut cresteri succesive ale volumelor de lucrari, ocupand locuri fruntase in clasamentul european.

"Atitudinea investitorilor privati, o data cu declansarea crizei, s-a caracterizat prin inghetarea investitiilor in proiectele imobiliare demarate si prin anularea altor proiecte. Pe langa aceasta, ne confruntam cu o reticenta a sistemului bancar in a finanta sectorul imobiliar, al carui declin, astfel, se accentueaza", spune Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii – ARACO. "O solutie pentru redresarea sectorului constructiei de locuinte ar putea-o constitui un parteneriat public-privat si acordarea unor garantii de stat pentru finalizarea lucrarilor. De asemenea, un program de preluare-cumparare a constructiilor deja incepute si neterminate de catre consilii judetene, ANL sau alte structuri ar putea rezolva, cel putin partial, situatia din prezent", a declarat Plosceanu.

Numarul apartamentelor noi finalizate si vandute din Bucuresti in primele sase luni din acest an a ajuns la 515 unitati, in cadere cu aproape 83% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unui raport realizat de firma de consultanta imobiliara Colliers International. Stocul de apartamente noi din Bucuresti a continuat sa creasca, ajungand la 6.700 unitati la finele lunii iunie 2009, cu 42% peste nivelul de la finele anului trecut.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 8 septembrie 2009

Foto: Romania libera



luni, 17 august 2009

Semne de redresare in sectorul constructiilor

» Sfarsitul semestrului I indica o usoara redresare a activitatilor din domeniul constructiilor. In iunie, volumul lucrarilor de constructii a crescut fata de luna precedenta cu 9,3%, dupa ce in mai ritmul de crestere lunara fusese de doar 1,6%, potrivit Institutului National de Statistica.

Romulus Cristea

Antreprenorii apreciaza ca exista unele semne care indica faptul ca s-a trecut de punctul critic al crizei din constructii, dupa luni de zile de scaderi continue, si au aparut semne timide de usoara redresare. "Nu se asteapta nimeni la reveniri spectaculoase, nici la un volum mare de investitii care sa vina peste noapte. Insa, se continua lucrul pe santierele rezidentiale care au fost incepute cu mult timp in urma si au aparut unele investitii serioase. Sunt semne pentru relansarea unor proiecte viabile, lucrurile au inceput sa se miste", ne-a declarat Liviu Ureche, antreprenor.
In Romania, criza in constructii s-a manifestat inca din ianuarie, cand cresterile au fost nesemnificative, iar in februarie a fost inregistrata prima scadere a volumului lucrarilor de constructii, dupa doi ani si jumatate de cresteri continue, care ne-au plasat in primele locuri in topul european de profil.

Iunie a incetinit declinul
Mai a fost a patra luna de caderi consecutive, din ce in ce mai accentuate in sectorul constructiilor, nu numai in Romania, ci la nivelul intregului bloc comunitar. Tot in luna mai, activitatea sectorului de constructii din Romania a inregistrat cea mai mare scadere din Uniunea Europeana si a depasit de peste doua ori reducerea pe ansamblul blocului comunitar, potrivit datelor Eurostat.
In iunie, constructiile au incetinit declinul, sub media lunilor anterioare. Ritmul scaderii din constructii in iunie a incetinit la 6% fata de luna similara din anul trecut, de la 20% cat se inregistrase in mai. Pe elemente de structura au avut loc cresteri (iunie raportat la mai) la toate componentele: la lucrarile de reparatii capitale (27,1%), la lucrarile de intretinere si reparatii curente (18,6%) si la constructii noi (2,8%). Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la cladirile rezidentiale (20,5%), la constructiile ingineresti (7,6%) si la cladirile nerezidentiale (2,5%).

Fara cresteri spectaculoase
Analistii imobiliari sustin ca atenuarea caderilor din iunie-iulie a fost posibila si datorita oportunitatilor oferite, culmea, de criza: scaderea preturilor la terenuri si manopera. Referitor la evolutia viitoare din sectorul constructiilor, Adriana Iftime, director general la Patronatul Societatilor de Constructii, considera ca totul depinde intr-o masura foarte mare de viitoarele investitii straine. "Este clar ca nu ne vom mai intalni cu cresterile pe care le-am avut in constructii anii trecuti. Pentru perioada urmatoare, este probabil sa avem o stagnare, intr-un caz optimist – o foarte usoara crestere. Totul depinde insa si de ce se intampla in Uniunea Europeana. Deocamdata, nu putem spune ca vor fi cresteri de anvergura. In prezent, pe santiere se continua lucrari incepute cu luni de zile in urma, iar daca ne uitam la lucrarile publice care se executa, observam ca sunt, de regula, de mici dimensiuni, precum refacerea de drumuri, reparatii la poduri si podete etc. Problema care ramane in continuare este cea a banilor, care lipsesc pentru investitii majore", a precizat Iftime.

Ritm
» Mai putine lucrari de reparatii
Volumul lucrarilor de constructii (serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate) in luna iunie 2009, comparativ cu luna iunie 2008, a scazut cu 6%, potrivit INS. Pe elemente de structura s-au inregistrat scaderi la lucrarile de reparatii capitale (-10,1%), la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-9,2%) si la lucrarile de constructii noi (- 4,4%). Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 6,4% la cladirile rezidentiale. Scaderi au avut loc si la constructiile ingineresti (-9,4%) si la cladirile nerezidentiale (-9,1%).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 18 august 2009
Foto: Romania libera/Andrei Dumitru

duminică, 9 august 2009

Start intarziat la Prima Casa

» La o luna de la demararea Programului "Prima Casa", Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a aprobat 237 de dosare de cereri de garantie din partea statului pentru credite de locuinta, alte cateva zeci fiind in curs de analiza. De asemenea, cateva mii de persoane au trecut pragul bancilor pentru a se interesa de program, insa numarul celor care au obtinut imprumutul este de zeci de ori mai mic.

Romulus Cristea

Programul "Prima Casa" se urneste cu greu, desi a trecut o luna de la debutul oficial, cand a fost contractat primul credit, aprobat de BRD. Lansarea programului a fost marcata oficial pe 8 iulie, cand, in prezenta prim-ministrului si a altor oficialitati, o familie formata din doi tineri casatoriti care depusesera dosarul de credit in luna iunie a semnat contractul de credit pentru un apartament de doua camere. Valoarea creditului a fost de 43.000 euro.
Intr-o prima etapa, din cele 20 de banci care isi anuntasera initial intentia de a participa la program, doar 13 au semnat prima forma a Conventiei cu Fondul de Garantare, acestea acordand credite de 2,5 milioane euro. Apoi, bancherii au observat o serie de lacune ale Conventiei cu Fondul si s-a decis sa se faca unele modificari care interesau mai putin consumatorul, avand menirea sa clarifice unele aspecte legale: verificarea asigurarii, executarea garantiei, instituirea ipotecii legale, si nu conventionale, si includerea in program a locuintelor nou-construite prin credit bancar si deja ipotecate.

La mijlocul saptamanii trecute, 17 banci din cele 19 ramase in cursa (ING Bank, nemultumita de prima forma a Conventiei de garantare, s-a retras si a anuntat ca va lansa un produs similar cu creditul "Prima Casa") semnasera noua conventie cu Fondul de Garantare, iar celelalte doua se pregateau sa semneze.
"Pana in prezent, am acordat garantii in valoare de 9,6 milioane euro pentru 236 de credite distribuite prin sapte banci", ne-a declarat Irina Constantinescu, director in cadrul FNGCIMM.
Reprezentantii bancilor, dar si cei ai agentiilor imobiliare afirma ca numarul persoanelor care sunt interesate de program este foarte mare, dar in realitate numarul contractelor incheiate este inca mic, existand asteptari pozitive pentru urmatoarea perioada.

"Ne-au intrat peste 8.000 de oameni in banca pentru credite in cadrul Programului «Prima Casa». Dintre acestia, circa 400 sunt in contact cu noi si doar 11 au gasit casa, au semnat contractul si cu noi, si cu vanzatorul. Ca individul sa ajunga la banca si sa ia creditul, trebuie sa rezolve o serie de probleme inainte, printre care si sa stabileasca locuinta pe care vrea sa o achizitioneze", a declarat presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, citat de Mediafax.
Pentru creditele prin Programul "Prima Casa", persoanele interesate vor plati un avans de 5% pentru o locuinta de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenta din pretul de achizitie.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 10 august 2009

Foto: Romania libera

miercuri, 29 iulie 2009

Preturile scazute la terenuri si materiale au atenuat caderea brusca din constructii

» Sectorul constructiilor va continua sa inregistreze scaderi si in semestrul II, ca urmare a efectelor crizei economice. Insa, sustin analistii imobiliari, caderea brusca inregistrata inca de la inceputul anului in constructii (care se va propaga si in trimestrul IV) s-a atenuat datorita unor oportunitati aparute pe piata, precum scaderea preturilor la terenuri, manopera si materiale.

Romulus Cristea

Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale a scazut in iunie cu aproape 23% fata de luna iunie 2008. De asemenea, pe durata primei jumatati a anului s-au eliberat 23.864 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 18,8% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS). Desi in iunie, comparativ cu mai, a existat o crestere de aproximativ 6%, tendinta de scadere din sectorul constructiilor continua sa se manifeste daca ne raportam la anii trecuti, cand evolutiile de ansamblu au fost permanent pozitive.
"Nu numai ca numarul autorizatiilor de construire a scazut, dar mai sunt si alti factori care trebuie luati in considerare. Un anumit numar de autorizatii de construire nu inseamna ca se construiesc tot atatea locuinte. Autorizatiile de construire se iau si pentru alte tipuri de lucrari, de exemplu, renovari ample, si, in plus, nu toti care obtin autorizatii construiesc neaparat", ne-a declarat Radu Zilisteanu, analist imobiliar.

Oportunitati de criza
In luna mai, activitatea sectorului de constructii din Romania a inregistrat cea mai mare scadere din Uniunea Europeana si a depasit de peste doua ori reducerea pe ansamblul blocului comunitar, a anuntat Eurostat. In aceeasi luna, volumul lucrarilor de constructii a inregistrat o comprimare cu aproape 25%. Primele semne ale manifestarii crizei in constructii au inceput in ianuarie si vor continua si in lunile urmatoare. Specialistii spun insa ca scaderile din iunie-iulie sunt atenuate ca urmare a unor oportunitati datorate, culmea, tot efectelor crizei. Insa scaderile tot vor continua.
"Pe de o parte, se construieste mai putin, deoarece oamenii au veniturile mult diminuate si exista, in general, o lipsa de incredere. In schimb, sunt si unele oportunitati, tot generate de criza, care au atenuat oarecum caderile. Preturile la terenuri, la materiale de constructii si manopera au scazut in ultimele luni. Toate acestea nu inseamna insa ca nu vom asista in continuare la scaderi la lucrarile de constructii, poate pana in luna octombrie", a precizat Zilisteanu. Ca urmare a crizei, preturile la terenuri au inregistrat scaderi de pana la 50%, cu diferentieri zonale, iar materialele de constructii s-au ieftinit cu 20-60%, dupa ce in perioada 2006-2008 materialele de constructii au inregistrat o crestere de pret de 80%. In primul semestru tranzactiile cu terenuri au stagnat, iar piata materialelor de constructii a scazut cu 30%.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 30 iulie 2009
Foto: Romania libera

luni, 27 iulie 2009

Preturile apartamentelor vechi se ajusteaza pentru "Prima Casa"

» Dupa ce in perioada mai-iunie agentiile imobiliare au atins cel mai scazut volum de tranzactii din ultimul an, in iulie, o data cu aparitia Programului "Prima Casa", preturile apartamentelor vechi au inregistrat o tendinta de crestere. Agentii imobiliari afirma insa ca usoara crestere a preturilor are un caracter temporar, fiind posibil ca in lunile urmatoare preturile sa mai scada putin pentru apartamentele vechi.

Romulus Cristea


Reprezentantii agentiilor imobiliare afirma ca Programul guvernamental "Prima Casa" a deblocat oarecum, pentru moment, tranzactiile cu apartamente, insa nicidecum la un nivel care sa dea sperante deosebite de revenire a pietei. De la lansarea programului, sute de oameni au trecut pragul agentiilor imobiliare, au intrebat de "Prima Casa", de preturile apartamentelor, insa doar in doua-trei cazuri pentru o agentie medie s-au incheiat tranzactii. Mai mult, in ultima perioada, pretul de strigare la vanzare al apartamentelor vechi, construite in perioada de pana in 1980, a crescut chiar si cu 10%, in special pentru garsoniere si apartamente cu doua camere.

"«Prima Casa» este un program care are ca segment de adresare persoanele cu un anumit venit, dar care nu isi puteau permite, pana anul trecut in octombrie, accesarea unui credit cu avans de 20%. Persoanele care aveau posibilitatea sa acceseze anul trecut un credit de 70.000-100.000 euro, chiar si peste, si care puteau sa achite un avans de cateva zeci de mii de euro, nu se grabesc sa cumpere acum si asteapta inca o eventuala scadere a preturilor. E posibil ca, pe ansamblu, in perioada urmatoare, sa mai fie unele scaderi la metrul patrat construit, in conditiile in care acum se mai vand locuinte vechi, din anii ’70, la un pret de 1.400 euro pe metru patrat, iar in octombrie anul trecut erau 1.800 euro pe metrul patrat construit. Piata si-ar putea reveni daca se va ajunge la 1.000-1.200 euro pe metrul patrat construit pentru locuintele vechi", ne-a declarat Marian Micu, director general al agentiei "Casa voastra".

In luna mai, cand tranzactiile imobiliare au atins cea mai joasa cadere, un apartament de doua camere din zona Iancului se vindea chiar si cu 55.000-57.000 euro. Acum vanzatorul cere 65.000, insa la negociere se ajunge la 60.000. "Adevarul este ca toti si-au ajustat pretul de vanzare dupa nivelul de la «Prima Casa». Le-au aliniat la oferta din program, in special la garsoniere si la apartamente de doua camere. La locuintele noi e o stagnare care se va mentine, pentru ca multi dezvoltatori au construit cand exista un varf de piata", a precizat Liviu Ureche, analist imobiliar. Iulie este prima luna din ultimul an in care se poate observa o tendinta evidenta de crestere a preturilor, potrivit raportului Colliers International. Nu este o crestere majora, incadrandu-se in limitele a maximum 4%, dar ceea ce face speciala aceasta luna de vara este cresterea constanta in toate sectoarele, doar sectorul 1 simtind o usoara depreciere, cu 2%.

Preturile apartamentelor de doua camere au crescut cel mai mult, din cauza Programului "Prima Casa", observandu-se un plus intre 10 si chiar 15% in ultima perioada. Este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa gasim acum apartamente de doua camere sub 60-62.000 de euro in zone precum Militari, Titan sau Iancului, mentioneaza raportul Colliers. Acestea sunt zone cu preturi medii, care se incadreaza in plafonul maxim de 57.000 euro impus in cadrul programului.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 28 iulie 2008

Foto: Romania libera

marți, 7 iulie 2009

Criza a taiat un sfert din volumul lucrarilor de constructii

» In mai a fost marcata a patra luna consecutiva de caderi din ce in ce mai abrupte in sectorul constructiilor, dupa o lunga perioada de cresteri spectaculoase din domeniu, care ne-au mentinut pe primele locuri in topul european de profil.

» Analistii imobiliari prevestesc prelungirea si acutizarea crizei in constructii cel putin pana in perioada septembrie-octombrie.
In luna mai, fata de luna corespunzatoare a anului precedent, volumul lucarilor de constructie (serie bruta) a scazut cu 24,5%, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Ritmul negativ de crestere din luna mai a fost aproape dublu fata de cel din luna aprilie, cand volumul lucrarilor de constructie a scazut cu 13,7%.
Criza a dat primele semne de inrautatire a situatiei din constructii in ianuarie, cand cresterile au fost nesemnificative. In februarie a fost inregistrat, pe fondul crizei economico-financiare, primul recul din constructii dupa o lunga perioada insumand 28 de luni de cresteri spectaculoase, care au plasat Romania in topul european de profil. In lunile care au urmat, declinul a fost evident, scaderile din constructii fiind tot mai accentuate.

"E inca dificil de apreciat cand se va opri acest declin din sectorul constructiilor. Probabil, cel mai grav, socul se va resimti undeva in toamna. Suportam acum consecintele neaplicarii la timpul potrivit a masurilor anticriza anuntate de guvernanti si faptul ca nu se asigura o relaxare fiscala de care sa beneficieze firmele", ne-a declarat Razvan Niculescu-Aron, prim-vicepresedinte al Patronatului Societatilor din Constructii.
Volumul lucrarilor de constructii, in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate (serie ajustata), in luna mai 2009, comparativ cu luna aprilie 2009, a inregistrat o scadere cu 1,6%. Pe elemente de structura au avut loc scaderi la toate componentele, astfel: la lucrarile de reparatii capitale (-6,7%), la constructii noi (-3,1%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-0,1%).

Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a scazut la cladirile nerezidentiale (-7,6%) si la cladirile rezidentiale (-4,4%). O crestere cu 3,2% s-a inregistrat la constructiile ingineresti. "Varful crizei in constructii se va simti spre toamna. Atunci, vom asista la falimente mult mai multe decat in prezent si vor fi valuri de disponibilizari. Avem, intr-adevar, o problema daca in perioada actuala, cand trebuia sa avem un maximum de activitate in constructii, ne confruntam cu scaderi accentuate ale volumului lucrarilor de constructie", a precizat Radu Zilisteanu, analist imobiliar.

Raportat la perioada similara a anului trecut, in mai 2009, pe elemente de structura s-au inregistrat scaderi la toate componentele, astfel: la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-38,7%), la lucrarile de reparatii capitale (-37,0%) si la lucrarile de construc-tie noi (-17,0%), potrivit INS.
Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructie a scazut la constructiile ingineresti (-29,8%), la cladirile nerezidentiale (-25,0%) si la cladirile rezidentiale (-9,1%).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 8 iulie 2009

Foto: Romania libera

luni, 29 iunie 2009

"Prima Casa", contragreutate mica la picajul din constructii

» Creditele garantate de stat pentru locuinte vor putea fi accesate de beneficiari din 15 iulie.

»Patronatele nu intrevad o redresare in domeniul constructiilor pentru urmatoarele luni.

»Numarul autorizatiilor de construire in primele cinci luni, comparat cu anul trecut, a scazut cu 18%.

Populatia va putea accesa creditele garantate de stat prin intermediul Programului "Prima Casa" incepand cu 15 iulie, potrivit declaratiilor ministrului Finantelor, Gheorghe Pogea. "Pana pe 15 iulie cel tarziu, daca este sa vorbim despre toate bancile, programul va intra in efectivitate si apoi oamenii pot lua credite", a afirmat ministrul Finantelor la finalul sedintei saptamanale a PDL. Pana pe 2 iulie a.c. se va semna un ordin comun intre Ministerul Finantelor Publice si Ministerul IMM-urilor, in care va fi stabilita conventia de implementare a Programului "Prima Casa", iar bancile urmeaza sa semneze individual conventiile de garantare.
Plafonul de garantare de catre stat a creditelor pentru acest an este de un miliard de euro, ceea ce inseamna ca vor fi 16.000 de beneficiari. Garantia statului se distribuie in limita sumei de 60.000 euro pentru un credit contractat de un beneficiar, pentru o suma mai mare, persoana care doreste sa achizitioneze un apartament mai scump fiind nevoita sa completeze singura diferenta de bani. Programul guvernamental "Prima Casa" are ca scop principal deblocarea tranzactiilor pe piata imobiliara, prabusita de aproape o jumatate de an, sperandu-se si in deblocarea din sectorul de constructii.

Cifrele comunicate de Institutul National de Statistica (INS) nu indica deocamdata vreun semn de redresare in domeniul constructiilor: in primele cinci luni ale anului, comparat cu perioada similara a anului trecut, numarul autorizatiilor de construire a fost in scadere cu aproape 18%, mentinand tendinta de scadere evidenta inceputa din ianuarie.
Analistul economic Ilie serbanescu considera ca Programul "Prima Casa" nu va compensa caderea abrupta din constructii. "Programul guvernamental va sustine, mai degraba, bancile. Vor mai beneficia si unii dezvoltatori imobiliari care au proiecte incepute si neterminate sau locuinte nevandute. Nu se va revigora sectorul constructiilor de locuinte, creditele indreptandu-se preponderent spre locuintele deja existente in piata", a precizat Serbanescu.

De asemenea, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii – ARACO –, Laurentiu Plosceanu, apreciaza ca efectele Programului "Prima Casa" se vor simti, probabil, in domeniul constructiilor abia de la anul. "Principala problema a dezvoltatorilor imobiliari, a constructorilor, in general, ramane lipsa acuta de finantare. Destinatia creditelor va fi, in principal, pe lucrari care se executa deja in prezent si abia dupa aceea vor incepe eventual noi dezvoltari de proiecte. In situatia actuala, scaderile din sectorul de constructii vor continua si pentru trimestrul trei. Nu sunt inca semne de revenire", a declarat Plosceanu.

Articol aparut in ziarul România liberă din 30 iunie 2009
Foto: România liberă

marți, 2 iunie 2009

Investitiile in constructii au crescut, numarul de locuinte a scazut

» Investitiile in lucrari de constructii noi au crescut usor in primul trimestru comparativ cu perioada similara a anului trecut, insa in aceeasi perioada numarul locuintelor finalizate la nivel national a scazut. Analistii imobiliari afirma ca in prezent se continua doar proiecte imobiliare demarate cu mai bine de un an in urma.

Numarul de locuinte terminate a scazut in primul trimestru al anului cu circa 306, fata de aceeasi perioada a anului 2008, pana la 10.595 de locuinte finalizate, potrivit Institutul National de Statistica (INS). Incepand din luna februarie, s-a manifestat o scadere a volumului lucrarilor de constructii, dupa doi ani si jumatate de cresteri spectaculoase. Pe ansamblu, investitiile in lucrari de constructii noi au crescut in primul trimestru cu 9,2% raportat la perioada similara a anului trecut. De asemenea, ponderea acestora in totalul investitiilor realizate in economia nationala a marcat o crestere de 3,1 puncte procentuale. "Investitiile in lucrari de constructii noi includ atat lucrarile de imobiliare, cat si pe cele de infrastructura. Constructiile de locuinte au inregistrat, pe fondul crizei economice, o tendinta evidenta de scadere inca de la inceputul anului, tendinta care se mentine si in prezent.

La ora actuala se lucreaza la finalizarea proiectelor incepute de un an, un si ceva, tocmai pentru a evita cheltuieli suplimentare. Stoparea declinului din constructii ar putea veni din aplicarea cat mai grabnica a Programului «Prima Casa»", a declarat Liviu Ureche, analist imobiliar. Tendinta de scadere a numarului de locuinte finalizate a fost reflectata in principal de regiunile de dezvoltare din Centru, unde au fost terminate cu circa 672 locuinte mai putin decat in primul trimestru al anului trecut, dar si de Nord-Vest, unde numarul acestora s-a diminuat cu 593. In plus, cresteri mari s-au inregistrat in regiunile de Nord-Est, cu 567 mai multe locuinte finalizate, si de Sud-Muntenia, cu 453 mai multe. Conform datelor INS, analiza constructiei de locuinte noi pune in evidenta o inversare a ponderii acestora in trimestrul I 2009 fata de trimestrul I al anului trecut.

Astfel, in trimestrul I al anului curent, cele mai multe locuinte, aproximativ 50,8% in total, au fost construite in mediul urban, spre deosebire de trimestrul I 2008, cand majoritatea locuintelor au fost construite in mediul rural, adica 52,9% dintre acestea. Repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate releva faptul ca, fata de trimestrul I 2008, in trimestrul I 2009 a scazut numarul locuintelor realizate pe ambele surse de finantare, cu 197 din fonduri private si cu 109 locuinte din fonduri publice.

» Locuinte nefinalizate
La finele anului trecut, numarul locuintelor in curs de executie era de 143.139, din care 55.016 in stadiul de finisaj, 48.800 in stadiul de executare a structurilor si 37.671 in stadiul de executare a fundatiilor, ceea ce inseamna ca la finalul anului 141.487 locuinte erau incepute si nefinalizate. Numarul locuintelor finalizate in 2008 a crescut cu 36% fata de anul precedent, pana la 64.400.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 3 iunie 2009

Foto: Romania libera

joi, 7 mai 2009

Criza a pus frana constructiilor

» Ritmul negativ de crestere din constructii consemnat in februarie, dupa doi ani si jumatate de cresteri succesive, a continuat si in luna martie. Volumul lucrarilor de constructii continua sa scada comparativ cu anul trecut, analistii imobiliari anticipand si pentru lunile care urmeaza o accentuare a crizei din intregul sector al constructiilor.

Volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 2,1% in luna martie, fata de luna corespunzatoare a anului precedent. Scaderile au fost inregistrate la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-7,7%), la lucrarile de reparatii capitale (-4,5%) si la lucrarile de constructii noi (-1%). Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor a scazut la cladirile nerezidentiale (-6,5%) si la constructiile ingineresti (-0,9%). S-a inregistrat insa si o crestere cu 1,8% la cladirile rezidentiale, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
"Scaderile din sectorul constructiilor sunt datorate lipsei finantarilor. Criza se manifesta evident si nu sunt semne de optimism nici pentru urmatoarele luni. Volumul de lucrari care mai exista se datoreaza faptului ca investitorii privati continua lucrarile incepute si sunt fortati sa respecte anumite termene. Iar cat priveste investitiile publice, aproape putem spune ca este un blocaj. Licitatiile se amana, nu se mai tin sau, oricum, sunt atat de putine ca nu mai conteaza.

Pana cand imprumuturile de la institutiile internationale vor fi drenate pentru anumite sectoare, firmele de constructii vor fi nevoite sa lucreze la minima rezistenta. De o buna perioada de timp investitorii au o atitudine de asteptare din cauza licitatiilor amanate sau anulate", a declarat Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii (ARACO).
Volumul lucrarilor de constructii, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, in luna martie 2009, comparativ cu luna februarie 2009, a inregistrat o crestere cu 1,7%. Pe elemente de structura au avut loc cresteri la urmatoarele componente: lucrarile de intretinere si reparatii curente (20,0%) si lucrarile de reparatii capitale (3,5%). Scadere s-a inregistrat la lucrarile de constructii noi (-1%).


Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a scazut astfel: la cladirile nerezidentiale (-6,2%) si la cladirile rezidentiale (-0,8%).
In februarie, cand, pentru prima oara dupa 28 de luni, a fost consemnat primul ritm negativ de crestere la volumul lucrarilor de constructii, analistii au anticipat ca acest recul este indiciul accentuarii crizei din intreg sectorul de constructii.

» Concedieri
"Probleme vor aparea si in momentul cand, eventual, vor fi reluate lucrarile de constructii, poate in sapte-opt luni, poate mai devreme, e dificil de precizat in contextul actual. In prezent, din lipsa de finantare, firmele din constructii sunt nevoite sa reziste cu resurse minime. In mod cert, vor renunta si la o parte din personal. Cand vor reincepe lucrarile, va fi o problema gasirea de mana de lucru calificata", a precizat presedintele ARACO.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 8 mai 2009

Foto: Romania libera

miercuri, 8 aprilie 2009

Primul recul in constructii, dupa doi ani si jumatate

» Luna februarie a marcat, pentru prima oara dupa 28 de luni, primul ritm negativ de crestere la volumul lucrarilor de constructii. Analistii imobiliari considera ca acest recul este indiciul accentuarii crizei din intreg sectorul de constructii, lunile care vin urmand sa fie extrem de dificile pentru antreprenori.


Dupa dezvoltarea spectaculoasa a imobiliarului din ultimii ani si un ritm de crestere care ne-a mentinut, anul trecut, luni de zile, in topul european, valul crizei loveste si domeniul constructiilor. In luna februarie, fata de luna corespunzatoare a anului trecut, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 1,1%, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Este pentru prima oara cand se inregistreaza o astfel de cadere. Din octombrie 2008 si pana in ianuarie 2009, ritmul anual mediu de crestere a fost de 29%. Un maxim a fost atins in mai anul trecut, cand s-a inregistrat un ritm anual de crestere de 51%, comparat cu perioada similara din 2007 (pe serie ajustata).

"Scaderea din luna februarie la volumul constructiilor arata ca valul crizei a inceput sa se simta in constructii. Valul aparut se va propaga si in lunile viitoare, dar este foarte greu de prevazut un scenariu. Nu stim foarte bine ce va urma. Cresterile cumulate din ianuarie-februarie pe domeniul rezidential sunt doar rezultanta continuarii unor proiecte care se aflau in derulare de luni de zile. Constructorii se grabesc sa termine ca sa vanda sau sa inchirieze si sa nu amane cu cheltuieli si mai mari finalizarea lucrarilor", a declarat Radu Zilisteanu, analist imobiliar.

Volumul lucrarilor de constructii in februarie, comparativ cu ianuarie, a inregistrat o scadere cu 8,6%, potrivit datelor INS. Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor a scazut cel mai mult pe rezidential (-23,5%), la constructii ingineresti scaderea fiind de 8,4%. In primele doua luni ale anului, scaderea inregistrata la lucrari de infrastructura a fost de 4%.
"Primul semn clar al crizei din constructii a fost in ianuarie, cand, desi a existat o crestere, volumul lucrarilor de constructii a fost de aproape zece ori mai mic decat in perioada similara a anului trecut. In prezent, investitorii au o atitudine de asteptare, foarte multe licitatii fiind anulate sau amanate din lipsa de fonduri. Din martie si in lunile care vor urma situatia se pare ca nu se va imbunatati", a precizat Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii.

Foto: Romania libera;

Articol aarut in ziarul Romania libera din 9 aprilie 2009