Miraj. Patronii spaţiilor comerciale din Lipscani visează să se îmbogăţească peste noapte
Oricine merge seara în centrul vechi al Bucureştiului, mai ales la sfârşit de săptămână, vede că toate cafenelele sunt pline. Trebuie să fii norocos sau să faci rezervare din timp pentru a găsi o masă. Într-un oraş lovit de criză, o astfel de imagine îi atrage pe cei care vor să facă o investiţie, în căutarea unui profit rapid şi sigur. Întrebarea este cât ar costa să închiriezi un spaţiu într-una din clădirile din zona Lipscani. Reporterii României libere au discutat cu deţinătorii de magazine din centrul istoric, sub pretextul închirierii unui spaţiu comercial pentru a-l transforma în cafenea.
Pe podeţe din lemn îmbâcsite de noroi şi suspendate deasupra unor gropi rămase neacoperite în urma excavărilor arheologice de acum un an şi jumătate, am străbătut cu greu strada Gabroveni. Spaţiile comerciale aparent abandonate, aflate însă în procese de revendicare, alternează cu cafenele, magazine de textile şi rochii de mireasă.
De aproape un an şi jumătate în zona Lipscanilor s-au deschis zeci de cafenele care seara devin arhipline. Vremea frumoasă umple şi terasele aferente micilor restaurante-cafenele cu sute de tineri şi turişti. Doar cafenelele din centrul istoric aduc anual profituri estimate la 10 milioane euro, plasând Lipscaniul pe locul doi, după Dorobanţi, în topul afacerilor de acest gen.
Mergând din uşă în uşă, după ce ni s-a spus că e greu de găsit vreun loc de închiriat, contractele fiind făcute în avans cu doi, chiar trei ani, am ajuns la intersecţia cu pasajul francez, unde ni se indiåcase un posbil spaţiu de închiriat. Am intrat alături, la un atelier de gravură, pentru a întreba de proprietar şi spaţiu.
De închiriat: spaţiu în litigiu cu 200 euro pe metrul pătrat
„Da, da, vreţi să închiriaţi? Păi, eu vă cer 7.000 euro pe lună şi o garanţie pe două luni. Eu atât am pretenţia, dacă doriţi să vă riscaţi", ni s-a adresat o persoană care a lăsat să se înţeleagă că ar fi patronul. Am cerut lămuriri cu privire la „riscurile" aduse în discuţie şi, surpriză, era vorba de o fostă cooperativă ai cărei angajaţi se pare că se privatizaseră, însă spaţiile se aflau de ani buni în litigiu: „a venit un proprietar din focşani, e încă incert, sunt nişte hotărâri judecătoreşti, dar dacă vine, ce facem? Vă riscaţi? Eu vă închiriez dacă doriţi". Ne prefacem interesaţi şi negocierile continuă. „spaţiul are 36 de metri pătraţi, cu tot cu vitrine", a precizat negustorul. Încăperea oferită spre închiriere avea geamurile acoperite cu grilaje grosolan şi în grabă confecţionate din fier ruginit si câteva lacăte care le ferecau. În interior se zăreau parchetul desfăcut şi pereţii sparţi şi scorojiţi. În scurt timp aveam să aflăm că o mare parte din spaţiile comerciale din zonă sunt în proces de revendicare. Mai facem o încercare la un mic atelier mecanic, aflat într-o încăpere de câţiva metri pătraţi, la colţul străzii. De data asta, cerem la închiriere spaţiul pentru un birou de detectivi. Fără să stea pe gânduri, persoana aflată în interior se aruncă la preţ cerând 3.000 euro pentru nici zece metri pătraţi: „e exact ce vă trebuie, vi-l dau de mâine dacă veniţi cu banii". După ce îi spunem individului că, de fapt, avem de gând să-i urmărim pe evazioniştii fiscali din zonă, primim la schimb o înjurătură şi suntem îndrumaţi să plecăm degrabă.
Pe strada Şelari întrebăm de posibilitatea închirierii la un mic magazin de articole chimice. Angajatul ne expediază repede după ce ne admonestează, argumentând că din cauza noastră, pentru că dorim să deschidem o cafenea, ar putea să rămână fără loc de muncă. Găsim însă în apropiere un alt amator de afaceri-bombă. Ne introduce printre nişte dărâmături într-un fel de depozit aflat la parterul unui case aproape prăbuşite. Se grăbeşte să încheie repede o afacere: „ieftin rău de tot pentru ce vad e în zonă. Fără acte - 2.500 euro, cu acte - 4.000 euro". Banii aceştia, pentru o suprafaţă insalubră, cu infiltraţii şi care nu depăşeşte 70 de metri pătraţi.
Geamgerie contra cafenea
„Fără 3.000 euro lunar nu discutăm", ne-a răspuns fără să clipească proprietara unei geamgerii de pe strada franceză, după ce am întrebat-o dacă spaţiul este de închiriat. „şi banii înainte pe un an, plus două luni garanţie, pentru că aşa se procedează", a mai completat patroana care nu avea chef de discuţii, plictisită fiind, se pare, de agenţii imobiliari care dau necontenit târcoale.
Un angajat, geamgiu de meserie şi trecut de vârsta pensionării, a fost desemnat să ne ofere amănunte despre starea spaţiului şi să ne explice ce vecini am avea dacă închiriem. „spaţiul are vreo 60 de metri pătraţi şi grup sanitar. La intrare, în stânga magazinului, este un imobil în renovare de câţiva ani, iar în dreapta, cafenea cu vad. Vizavi, acolo unde erau magazinul bisericesc şi cel de obiecte de menaj, sunt nişte probleme. Am auzit că au fost retrocedări ilegale, s-au schimbat proprietarii de trei-patru ori, de aia sunt închise şi placajele puse pe vitrine. La noi nu sunt neclarităţi, scăpăm de stocul de geamuri şi oglinzi într-o lună şi puteţi închiria spaţiul, iar investiţia vă priveşte", ne-a explicat geamgiul plictisit. Micul atelier de geamuri şi oglinzi (fără nici un fel de amenajări sau îmbunătăţiri) este singurul din zonă, celelalte spaţii funcţionale fiind în prezent, majoritatea, cafenele de succes. De mai bine de un an, primăria capitalei a amenajat carosabilul cu dale de piatră cu aspect antic şi a plantat pe toată lungimea străzii felinare electrice. Celelalte magazine care erau altădată pe stradă (un magazin de articole bisericeşti, un magazin de seminţe, un depozit cu vânzare de electrocasnice etc.) Au obloanele trase şi aşteaptă clarificarea situaţiei juridice, pentru ca noii proprietari să deschidă, bineînţeles, restaurante cochete şi cafenele de succes.
„Am lucrat şi pentru masoni"
Nicolae Zdârcă, unul dintrepuţinii meseriaşi ai bucureştiului care mai confecţionează manual pălării, aproape că ne dă pe uşă afară când îl întrebăm dacă nu-şi închiriază spaţiul pentru cafenea.
Atelierul de pălării din şepcari este unul dintre cele mai vechi din Bucureşti, pălărierul lăudându-se că a confecţionat, de-a lungul a 40 de ani de meserie, pălării la comandă pentru mulţi politicieni şi alte celebrităţi, începând de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, miniştirii PCR, membrii CPEx şi terminând cu actuali politicieni şi artişti.
Vizavi de atelierul de pălării, tot pe şepcari, se află un magazin de podoabe lucrate manual şi care îi aparţine lui Ion Coteanu, tatăl cunoscutei interprete Dana Coteanu, alias Marijuana. Fost inginer, Coteanu nu acceptă sub nici o formă să închirieze: „de o perioadă de timp, afacerea nu merge slab, ci foarte prost. De 1 martie abia am reuşit să vindem de 40 lei, în timp ce anii trecuţi vindeam de 5.000 lei. Însă am decis să nu renunţăm. Lucrăm la comandă, avem stoc mare de marfă şi materie primă, plus o unitate de producţie. Nu facem cafenea pentru că am văzut la fiul meu, care a avut un restaurant, că e dificil, vin unii şi mănâncă pe gratis şi trebuie să le dai, pentru că altfel nu mai scapi de controale. Rămânem cu afacerea asta de podoabe. Am lucrat pentru vedete, case de film, televiziuni. Unii nu şi-au plătit nici acum datoriile. De la Janine mai avem de primit 3.000 - 4.000 euro pentru accesoriile livrate, dar a plecat în Franţa, asta e... anul ăsta lumea vine mai des să recondiţioneze bijuterii, să le repare, de cumpărat nu prea. Noi lucrăm orice obiect de podoabă, am făcut şi pentru masoni şorţuri, accesorii şi toată lumea a fost mulţumită", a spus Ion Coteanu.
Proprietarii „tatonează" terenul
Analistul imobiliar Radu Zilişteanu consideră că în centrul istoric preţurile la chirii cresc pentru că proprietarii au simţit că piaţa imobiliară dă semne timide de revenire.
„Practic, proprietarii tatonează terenul, unii au simţit că începe să se încălzească uşor şi se profită de acest fapt. În orice caz, o chirie de 100-200 euro/metrul pătrat este exagerată. Dar dacă avem în vedere potenţialul viitor al zonei, faptul că, probabil, cândva se va termina şi renovarea imobilelor, este posibil ca unii să aibă fixată o ţintă. E greu de apreciat însă ce se întâmplă în perioada imediat următoare", ne-a declarat Zilişteanu.
Pe strada Lipscani, artera principală a zonei, nu prea ai de unde alege spaţii de închiriat. Cele care sunt oferite în prezent la închiriere sunt nepartajabile, cu suprafeţe foarte mari sau care au destinaţie prestabilită doar pentru un anumit tip de comerţ. Proprietarul unui magazin de obiecte pentru nunţi ne-a spus că majoritatea magazinelor din zonă sunt închiriate pe perioade foarte lungi (până la patru ani), cu contracte ferme, foarte puţine spaţii putând fi adaptate pentru cafenele. De exemplu, fostul magazin de textile Macul Roşu, cu o suprafaţă desfăşurată (include şi subsol şi mansardă) de 1.410 metri pătraţi, se închiriază cu 22.000 euro pe lună. Vizavi de Macul Roşu, alt magazin de textile oferă la închiriere un spaţiu, în interiorul altui spaţiu, doar pentru comerţ de textile. Tot pe Lipscani, un proprietar oferă la închiriere doar standuri pentru confecţii şi încălţăminte cu 1.050 euro/lună pentru nici 20 de metri pătraţi.
„Nu se mai poate, am vândut doar un coif"
Nicolae Copăceanu a avut până în urmă cu o săptămână un atelier de manufactură-armurerie pe intrarea Soarelui, la doi paşi de Lipscani. Micul spaţiu de vreo 20 de metri pătraţi a fost transformat rapid în cafenea. Spadele, coifurile, armurile şi scuturile masive de pe pereţi amintesc însă despre vechea destinaţie a spaţiului.
„domnule, s-a terminat şi cu activităţile culturale în ţara asta. Păi, în anii trecuţi nu făceam faţă la comenzi. Făceam armuri, săbii, coifuri, spade pentru case de filme, pentru teatre, amenajări de spaţii interioare în manieră medievală. Reuşeam cu banii din armurerie să organizez alte manifestări culturale, expoziţii, tabere medievale. Din păcate, asta e! Anul asta am primit doar o comandă pentru un coif, nu se mai putea continua", ne spune cu supărare nicolae copăceanu. Profesorul de istorie Bogdan Ciachir, asociatul lui Copăceanu, ne povesteşte că în prezent plătesc pentru spaţiu, la un mandatar (proprietarul nu a fost văzut la faţă), 700 euro plus tva.
Pe podeţe din lemn îmbâcsite de noroi şi suspendate deasupra unor gropi rămase neacoperite în urma excavărilor arheologice de acum un an şi jumătate, am străbătut cu greu strada Gabroveni. Spaţiile comerciale aparent abandonate, aflate însă în procese de revendicare, alternează cu cafenele, magazine de textile şi rochii de mireasă.
De aproape un an şi jumătate în zona Lipscanilor s-au deschis zeci de cafenele care seara devin arhipline. Vremea frumoasă umple şi terasele aferente micilor restaurante-cafenele cu sute de tineri şi turişti. Doar cafenelele din centrul istoric aduc anual profituri estimate la 10 milioane euro, plasând Lipscaniul pe locul doi, după Dorobanţi, în topul afacerilor de acest gen.
Mergând din uşă în uşă, după ce ni s-a spus că e greu de găsit vreun loc de închiriat, contractele fiind făcute în avans cu doi, chiar trei ani, am ajuns la intersecţia cu pasajul francez, unde ni se indiåcase un posbil spaţiu de închiriat. Am intrat alături, la un atelier de gravură, pentru a întreba de proprietar şi spaţiu.
De închiriat: spaţiu în litigiu cu 200 euro pe metrul pătrat
„Da, da, vreţi să închiriaţi? Păi, eu vă cer 7.000 euro pe lună şi o garanţie pe două luni. Eu atât am pretenţia, dacă doriţi să vă riscaţi", ni s-a adresat o persoană care a lăsat să se înţeleagă că ar fi patronul. Am cerut lămuriri cu privire la „riscurile" aduse în discuţie şi, surpriză, era vorba de o fostă cooperativă ai cărei angajaţi se pare că se privatizaseră, însă spaţiile se aflau de ani buni în litigiu: „a venit un proprietar din focşani, e încă incert, sunt nişte hotărâri judecătoreşti, dar dacă vine, ce facem? Vă riscaţi? Eu vă închiriez dacă doriţi". Ne prefacem interesaţi şi negocierile continuă. „spaţiul are 36 de metri pătraţi, cu tot cu vitrine", a precizat negustorul. Încăperea oferită spre închiriere avea geamurile acoperite cu grilaje grosolan şi în grabă confecţionate din fier ruginit si câteva lacăte care le ferecau. În interior se zăreau parchetul desfăcut şi pereţii sparţi şi scorojiţi. În scurt timp aveam să aflăm că o mare parte din spaţiile comerciale din zonă sunt în proces de revendicare. Mai facem o încercare la un mic atelier mecanic, aflat într-o încăpere de câţiva metri pătraţi, la colţul străzii. De data asta, cerem la închiriere spaţiul pentru un birou de detectivi. Fără să stea pe gânduri, persoana aflată în interior se aruncă la preţ cerând 3.000 euro pentru nici zece metri pătraţi: „e exact ce vă trebuie, vi-l dau de mâine dacă veniţi cu banii". După ce îi spunem individului că, de fapt, avem de gând să-i urmărim pe evazioniştii fiscali din zonă, primim la schimb o înjurătură şi suntem îndrumaţi să plecăm degrabă.
Geamgerie contra cafenea
„Fără 3.000 euro lunar nu discutăm", ne-a răspuns fără să clipească proprietara unei geamgerii de pe strada franceză, după ce am întrebat-o dacă spaţiul este de închiriat. „şi banii înainte pe un an, plus două luni garanţie, pentru că aşa se procedează", a mai completat patroana care nu avea chef de discuţii, plictisită fiind, se pare, de agenţii imobiliari care dau necontenit târcoale.
Un angajat, geamgiu de meserie şi trecut de vârsta pensionării, a fost desemnat să ne ofere amănunte despre starea spaţiului şi să ne explice ce vecini am avea dacă închiriem. „spaţiul are vreo 60 de metri pătraţi şi grup sanitar. La intrare, în stânga magazinului, este un imobil în renovare de câţiva ani, iar în dreapta, cafenea cu vad. Vizavi, acolo unde erau magazinul bisericesc şi cel de obiecte de menaj, sunt nişte probleme. Am auzit că au fost retrocedări ilegale, s-au schimbat proprietarii de trei-patru ori, de aia sunt închise şi placajele puse pe vitrine. La noi nu sunt neclarităţi, scăpăm de stocul de geamuri şi oglinzi într-o lună şi puteţi închiria spaţiul, iar investiţia vă priveşte", ne-a explicat geamgiul plictisit. Micul atelier de geamuri şi oglinzi (fără nici un fel de amenajări sau îmbunătăţiri) este singurul din zonă, celelalte spaţii funcţionale fiind în prezent, majoritatea, cafenele de succes. De mai bine de un an, primăria capitalei a amenajat carosabilul cu dale de piatră cu aspect antic şi a plantat pe toată lungimea străzii felinare electrice. Celelalte magazine care erau altădată pe stradă (un magazin de articole bisericeşti, un magazin de seminţe, un depozit cu vânzare de electrocasnice etc.) Au obloanele trase şi aşteaptă clarificarea situaţiei juridice, pentru ca noii proprietari să deschidă, bineînţeles, restaurante cochete şi cafenele de succes.
„Am lucrat şi pentru masoni"
Nicolae Zdârcă, unul dintrepuţinii meseriaşi ai bucureştiului care mai confecţionează manual pălării, aproape că ne dă pe uşă afară când îl întrebăm dacă nu-şi închiriază spaţiul pentru cafenea.
Atelierul de pălării din şepcari este unul dintre cele mai vechi din Bucureşti, pălărierul lăudându-se că a confecţionat, de-a lungul a 40 de ani de meserie, pălării la comandă pentru mulţi politicieni şi alte celebrităţi, începând de la Gheorghe Gheorghiu-Dej, miniştirii PCR, membrii CPEx şi terminând cu actuali politicieni şi artişti.
Vizavi de atelierul de pălării, tot pe şepcari, se află un magazin de podoabe lucrate manual şi care îi aparţine lui Ion Coteanu, tatăl cunoscutei interprete Dana Coteanu, alias Marijuana. Fost inginer, Coteanu nu acceptă sub nici o formă să închirieze: „de o perioadă de timp, afacerea nu merge slab, ci foarte prost. De 1 martie abia am reuşit să vindem de 40 lei, în timp ce anii trecuţi vindeam de 5.000 lei. Însă am decis să nu renunţăm. Lucrăm la comandă, avem stoc mare de marfă şi materie primă, plus o unitate de producţie. Nu facem cafenea pentru că am văzut la fiul meu, care a avut un restaurant, că e dificil, vin unii şi mănâncă pe gratis şi trebuie să le dai, pentru că altfel nu mai scapi de controale. Rămânem cu afacerea asta de podoabe. Am lucrat pentru vedete, case de film, televiziuni. Unii nu şi-au plătit nici acum datoriile. De la Janine mai avem de primit 3.000 - 4.000 euro pentru accesoriile livrate, dar a plecat în Franţa, asta e... anul ăsta lumea vine mai des să recondiţioneze bijuterii, să le repare, de cumpărat nu prea. Noi lucrăm orice obiect de podoabă, am făcut şi pentru masoni şorţuri, accesorii şi toată lumea a fost mulţumită", a spus Ion Coteanu.
Proprietarii „tatonează" terenul
Analistul imobiliar Radu Zilişteanu consideră că în centrul istoric preţurile la chirii cresc pentru că proprietarii au simţit că piaţa imobiliară dă semne timide de revenire.
Pe strada Lipscani, artera principală a zonei, nu prea ai de unde alege spaţii de închiriat. Cele care sunt oferite în prezent la închiriere sunt nepartajabile, cu suprafeţe foarte mari sau care au destinaţie prestabilită doar pentru un anumit tip de comerţ. Proprietarul unui magazin de obiecte pentru nunţi ne-a spus că majoritatea magazinelor din zonă sunt închiriate pe perioade foarte lungi (până la patru ani), cu contracte ferme, foarte puţine spaţii putând fi adaptate pentru cafenele. De exemplu, fostul magazin de textile Macul Roşu, cu o suprafaţă desfăşurată (include şi subsol şi mansardă) de 1.410 metri pătraţi, se închiriază cu 22.000 euro pe lună. Vizavi de Macul Roşu, alt magazin de textile oferă la închiriere un spaţiu, în interiorul altui spaţiu, doar pentru comerţ de textile. Tot pe Lipscani, un proprietar oferă la închiriere doar standuri pentru confecţii şi încălţăminte cu 1.050 euro/lună pentru nici 20 de metri pătraţi.
„Nu se mai poate, am vândut doar un coif"
Nicolae Copăceanu a avut până în urmă cu o săptămână un atelier de manufactură-armurerie pe intrarea Soarelui, la doi paşi de Lipscani. Micul spaţiu de vreo 20 de metri pătraţi a fost transformat rapid în cafenea. Spadele, coifurile, armurile şi scuturile masive de pe pereţi amintesc însă despre vechea destinaţie a spaţiului.
„domnule, s-a terminat şi cu activităţile culturale în ţara asta. Păi, în anii trecuţi nu făceam faţă la comenzi. Făceam armuri, săbii, coifuri, spade pentru case de filme, pentru teatre, amenajări de spaţii interioare în manieră medievală. Reuşeam cu banii din armurerie să organizez alte manifestări culturale, expoziţii, tabere medievale. Din păcate, asta e! Anul asta am primit doar o comandă pentru un coif, nu se mai putea continua", ne spune cu supărare nicolae copăceanu. Profesorul de istorie Bogdan Ciachir, asociatul lui Copăceanu, ne povesteşte că în prezent plătesc pentru spaţiu, la un mandatar (proprietarul nu a fost văzut la faţă), 700 euro plus tva.
Articol aparut in ziarul Romania libera din 30 martie 2010
Foto: Romania libera / Mihai Barbu
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu