Se afișează postările cu eticheta Petre Dandea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Petre Dandea. Afișați toate postările

marți, 28 iulie 2009

Deficitul bugetar, punctul critic al discutiilor cu FMI


» Romania poate primi a doua transa de imprumut de la FMI (aproape 1,9 miliarde euro) doar dupa finalizarea primei evaluari a acordului, in a doua parte a lunii septembrie. Misiunea FMI, care se afla deja la Bucuresti, va analiza indeplinirea tintelor negociate in acordul stand-by, progresul realizat in domeniul fiscal, in sistemul public de pensii etc. Analistii economici considera ca pentru guvernanti va fi important sa obtina din partea FMI acceptarea unui deficit bugetar mai mare.

Romulus Cristea



Autoritatile romane si reprezentantii FMI au convenit in luna martie, la negocierea acordului, criterii de performanta pentru deficitul bugetar si inflatie, pornind de la un scenariu macroeconomic bazat pe o scadere a PIB-ului cu 4,1% in 2009. In conditiile in care estimari recente ale Ministerului Finantelor indica o rata de nerealizare a veniturilor bugetare de aproape doua procente din PIB, este posibil ca Romania sa solicite FMI cresterea tintei anuale de deficit bugetar de la 4,6% din PIB, cel mai probabil la 5,5% din PIB. Potrivit Mediafax, se pare ca expertii FMI lucreaza la un nou cadru macroeconomic pentru Romania, in contextul primei evaluari de la inceputul lunii august a acordului stand-by, care anticipeaza, printre altele, accentuarea scaderii economice in acest an de la 4,1%, prognoza actuala, la 7-8%.


Analistul economic Liviu Voinea considera ca la discutiile dintre guvernanti si reprezentantii misiunii FMI "se va renegocia deficitul si, probabil, partea romana va solicita cresterea tintei de deficit bugetar anual, in conditiile in care avem alti parametri macroeconomici si este evidenta accentuarea scaderii economice". Pentru Guvern, obtinerea unui deficit bugetar mai mare acceptat de FMI ar insemna posibilitatea acoperirii cheltuielilor bugetare pana la sfarsitul anului. In caz contrar, Guvernul trebuie sa reduca si mai mult din cheltuieli, situatie care exista deja in alte state din regiune ce au acord cu FMI – Ungaria, Ucraina, Letonia –, dar si in unele care incearca inca sa evite un pachet de salvare – Bulgaria si Lituania. Fondul va decide, cel mai probabil in a doua jumatate a lunii septembrie, daca sa elibereze sau nu a doua transa de imprumut, de 1,9 miliarde euro.

In cadrul misiunii de reevaluare FMI, care se va incheia pe 10 august, expertii institutiei internationale se vor intalni si cu reprezentantii sindicatelor si patronatelor. "Discutiile cu sindicatele vor viza elemente care tin de reforma sistemului de pensii, a aplicarii salarizarii unice la nivel bugetar si care au efect social", a declarat Petre Dandea, vicepresedintele CNS "Cartel Alfa". FMI ar dori cresterea varstei de pensionare cat mai repede, in timp ce sindicatele spun ca o amanare a unei astfel de decizii ar fi binevenita din cauza sperantei de viata reduse. Dumitru Costin, presedintele BNS, afirma ca va participa la discutiile cu reprezentantii FMI, desi "guvernantii nu au avut nici un fel de discutii preliminare cu partenerii sociali in legatura cu acordul sau conditiile imprumutului cu FMI".


Articol aparut in ziarul Romania libera din 29 iulie 2009

Foto: Romania libera




Economics Blog Directory

luni, 6 octombrie 2008

Romanii cheltuiesc mult pe mancare si putin pentru recreere

» Cheltuielile lunare pe gospodarie au fost, in trimestrul al doilea, de 1.820 de lei, suma care reprezinta 89% din totalul veniturilor.

» Veniturile medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu 39,1% mai mari decat ale gospodariilor din mediul rural.

Cheltuielile pentru alimente reprezinta 43,1% din totalul cheltuielilor lunare ale unei gospodarii, in timp ce pentru cultura si recreere cheltuielile sunt de 3,8%, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Reprezentantii confederatiilor apreciaza ca inca exista discrepante mari intre structura cheltuielilor pentru gospodariile din Romania si gospodariile din alte tari ale Uniunii Europene (UE), mai ales in ceea ce priveste cheltuielile pentru alimente, servicii si cultura.
Cheltuielile lunare pe gospodarie au fost in medie, in trimestrul al doilea, de 1.820 de lei, suma care reprezinta 89% din totalul veniturilor, respectiv 2.046 de lei lunar pe gospodarie, ambii indicatori fiind in usoara crestere fata de primele trei luni ale anului, conform datelor INS.


"Nivelul de cheltuieli din totalul veniturilor lunare ale unei gospodarii este apropiat de cel din celelalte tari UE, unde in medie circa 10% din venituri raman pentru economisire. Problemele pe care le avem sunt insa cu structura cheltuielilor, unde pentru mancare cheltuim de cateva ori mai mult decat alte tari europene, iar pentru recreere si cultura de cateva ori mai putin", a declarat Petre Dandea, vicepresedintele CNS "Cartel ALFA".
Principalele destinatii ale cheltuielilor efectuate de gospodarii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii si transferurile catre administratia publica si privata si catre bugetele asigurarilor sociale, sub forma impozitelor, contributiilor, cotizatiilor, precum si acoperirea unor nevoi legate de productia gospodariei (hrana animalelor si a pasarilor, plata muncii pentru productia gospodariei, produse pentru insamantat, servicii veterinare etc.). Din totalul cheltuielilor pentru consum, cheltuielile unei gospodarii pentru produse alimentare reprezinta 43,1%, pentru imbracaminte si incaltaminte – 6,9%, recreerea si cultura reprezinta 3,8%, iar pentru diverse produse si servicii procentul este de 3,6%.

Cel mai scazut nivel este pentru educatie (0,9%), explicabil prin serviciile publice de care beneficiaza membrii gospodariilor. "Daca intr-o gospodarie din Romania pentru produse alimentare se cheltuie sc 43,1% din venituri, in celelalte tari europene nu se depasesc 15-18%. Trebuie precizat ca si pentru diverse servicii o gospodarie din Romania cheltuiste pe luna 3,6% din venit, in timp ce in alte tari din UE intervalul este de 30-40%. La cultura si recreere exista o alta discrepanta, in timp ce la noi cheltuiala este de 3,8%, in celelalte tari din UE cheltuielile se cifreaza la 10-15%", a precizat Dandea.
Veniturile totale medii lunare au fost, in termeni nominali, de 2.046 de lei pe gospodarie si 702 lei pe persoana, in intervalul analizat de INS. Veniturile banesti au fost, in medie, de 1.719 lei lunar pe gospodarie (590 lei pe persoana), iar veniturile in natura, de 327 lei lunar pe gospodarie (112 lei pe persoana).

» Diferente
In trimestrul II 2008, veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu 39,1% mai mari decat ale gospodariilor din mediul rural si cu 13,9% mai mari fata de ansamblul gospodariilor. In urban, veniturile gospodariilor au provenit in proportie de 65,6% (63,5% in trimestrul I) din salarii, de 19,5% (20,2%) din prestatii etc.
In rural, principala sursa a veniturilor a reprezentat-o productia agricola, care a asigurat 34,3% din totalul veniturilor (38,0% in trim. I 2008).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 7 octombrie 2008;

Foto: Romania libera;

www.romanialibera.ro