luni, 17 august 2009

Semne de redresare in sectorul constructiilor

» Sfarsitul semestrului I indica o usoara redresare a activitatilor din domeniul constructiilor. In iunie, volumul lucrarilor de constructii a crescut fata de luna precedenta cu 9,3%, dupa ce in mai ritmul de crestere lunara fusese de doar 1,6%, potrivit Institutului National de Statistica.

Romulus Cristea

Antreprenorii apreciaza ca exista unele semne care indica faptul ca s-a trecut de punctul critic al crizei din constructii, dupa luni de zile de scaderi continue, si au aparut semne timide de usoara redresare. "Nu se asteapta nimeni la reveniri spectaculoase, nici la un volum mare de investitii care sa vina peste noapte. Insa, se continua lucrul pe santierele rezidentiale care au fost incepute cu mult timp in urma si au aparut unele investitii serioase. Sunt semne pentru relansarea unor proiecte viabile, lucrurile au inceput sa se miste", ne-a declarat Liviu Ureche, antreprenor.
In Romania, criza in constructii s-a manifestat inca din ianuarie, cand cresterile au fost nesemnificative, iar in februarie a fost inregistrata prima scadere a volumului lucrarilor de constructii, dupa doi ani si jumatate de cresteri continue, care ne-au plasat in primele locuri in topul european de profil.

Iunie a incetinit declinul
Mai a fost a patra luna de caderi consecutive, din ce in ce mai accentuate in sectorul constructiilor, nu numai in Romania, ci la nivelul intregului bloc comunitar. Tot in luna mai, activitatea sectorului de constructii din Romania a inregistrat cea mai mare scadere din Uniunea Europeana si a depasit de peste doua ori reducerea pe ansamblul blocului comunitar, potrivit datelor Eurostat.
In iunie, constructiile au incetinit declinul, sub media lunilor anterioare. Ritmul scaderii din constructii in iunie a incetinit la 6% fata de luna similara din anul trecut, de la 20% cat se inregistrase in mai. Pe elemente de structura au avut loc cresteri (iunie raportat la mai) la toate componentele: la lucrarile de reparatii capitale (27,1%), la lucrarile de intretinere si reparatii curente (18,6%) si la constructii noi (2,8%). Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la cladirile rezidentiale (20,5%), la constructiile ingineresti (7,6%) si la cladirile nerezidentiale (2,5%).

Fara cresteri spectaculoase
Analistii imobiliari sustin ca atenuarea caderilor din iunie-iulie a fost posibila si datorita oportunitatilor oferite, culmea, de criza: scaderea preturilor la terenuri si manopera. Referitor la evolutia viitoare din sectorul constructiilor, Adriana Iftime, director general la Patronatul Societatilor de Constructii, considera ca totul depinde intr-o masura foarte mare de viitoarele investitii straine. "Este clar ca nu ne vom mai intalni cu cresterile pe care le-am avut in constructii anii trecuti. Pentru perioada urmatoare, este probabil sa avem o stagnare, intr-un caz optimist – o foarte usoara crestere. Totul depinde insa si de ce se intampla in Uniunea Europeana. Deocamdata, nu putem spune ca vor fi cresteri de anvergura. In prezent, pe santiere se continua lucrari incepute cu luni de zile in urma, iar daca ne uitam la lucrarile publice care se executa, observam ca sunt, de regula, de mici dimensiuni, precum refacerea de drumuri, reparatii la poduri si podete etc. Problema care ramane in continuare este cea a banilor, care lipsesc pentru investitii majore", a precizat Iftime.

Ritm
» Mai putine lucrari de reparatii
Volumul lucrarilor de constructii (serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate) in luna iunie 2009, comparativ cu luna iunie 2008, a scazut cu 6%, potrivit INS. Pe elemente de structura s-au inregistrat scaderi la lucrarile de reparatii capitale (-10,1%), la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-9,2%) si la lucrarile de constructii noi (- 4,4%). Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 6,4% la cladirile rezidentiale. Scaderi au avut loc si la constructiile ingineresti (-9,4%) si la cladirile nerezidentiale (-9,1%).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 18 august 2009
Foto: Romania libera/Andrei Dumitru

Niciun comentariu: