joi, 29 octombrie 2009

IMM-urile au atras doar 0,4% din fondurile europene alocate

» Doar un sfert din proiectele depuse de Intreprinderile Mici si Mijlocii (IMM-uri) pentru accesarea fondurilor europene au fost aprobate pentru a primi sprijin financiar nerambursal, in perioada 2007-2009. Iar din suma alocata pana in prezent pentru proiecte de finantare, platile catre beneficiari reprezinta sub 0,4%. 




In perioada 2007-2009, au fost alocate aproximativ 304 milioane de euro pentru proiecte de finantare, Directia pentru gestionarea fondurilor comunitare pentru IMM-uri (avand calitatea de organism intermediar pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea competitivitatii economice") primind spre analiza 3.125 de proiecte, din care au fost aprobate 772, putin sub un sfert din total.
Totodata, potrivit Ministerului IMM-urilor, pana pe 30 septembrie au fost contractate si se afla in faza de implementare un numar de 535 de proiecte cu sprijin financiar nerambursabil, in valoare de aproximativ 66 milioane de euro. Insa, pana in prezent, au fost primite doar 184 de cereri de rambursare, sprijinul financiar nerambursabil solicitat fiind de 7,4 milioane de euro.  Din acestea, le-au fost platite beneficiarilor cereri de rambursare in valoare de doar 1,16 milioane de  euro, suma ce reprezinta sub 0,4% din suma totala alocata pentru proiecte de finantare de 304 milioane euro.

Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), considera ca derularea cu mare intarziere a proiectelor, multe fiind abia in faza incipienta, dar si platile grevate de proceduri foarte complicate explica numarul mic de proiecte pentru care se face plata efectiva. "Evaluarea unui proiect ajunge sa dureze si peste sase luni, iar schimbarile politice si administrative din institutiile de profil conduc la intarzieri in derularea programelor. La toate acestea se adauga si criza economica, care ii determina pe unii intreprinzatori sa amane, chiar sa renunte la implementarea unor proiecte deja aprobate", ne-a declarat presedintele CNIPMMR.

Numarul redus de proiecte aprobate pentru IMM-uri, doar un sfert din totalul solicitarilor, indica, in opinia consultantilor in fonduri europene, calitatea nu suficient de ridicata a proiectelor.
"Sunt greseli frecvente facute de solicitantii de fonduri europene, in etapa de completare a cererii de finantare, incepand de la completarea gresita a documentelor, incadrarea eronata a proiectului in codurile CAEN eligibile si pana la estimarea incorecta a bugetului. Pe durata implementarii proiectelor, cele mai frecvente probleme care apar rezulta din nerespectarea planului financiar, contractarea unor achizitii inaintea semnarii contractului de finantare si documente justificative incomplete la cererea de rambursare", a precizat Dragos Jaliu de la Structural Consulting Group.
Beneficiarii fondurilor europene trebuie sa aiba capacitatea sa vina cu o investitie initiala in proiect, dupa care li se returneaza din bani europeni contravaloarea sumei cheltuite. Doar 772 de proiecte cu fonduri UE au fost aprobate pentru IMM-uri.


Articol aparut in ziarul Romania libera din 29 octombrie 2009
Foto: Romania libera

miercuri, 28 octombrie 2009

Fermierii forteaza plata subventiilor

Crescatorii de animale nu mai au rabdare si cer guvernantilor sa plateasca urgent si intr-o singura transa subventiile pentru zootehnie. Pentru a fi mai convingatori peste 1300 de fermierii au organizat, miercuri, proteste, in mai multe puncte din Capitala. Ministrul Agriculturii, Radu Berceanu sustine insa ca, deocamdata, visteria este goala iar solutia este plata in transe, ca si in anii precedenti.


Romulus Cristea



Statul trebuie sa acorde fermierilor, in conformitate cu legislatia europeana subventii pentru animale si suprafetele agricole. Pentru acest an, subventia pe cap de animal a fost stabilita la un plafon maxim de 571 lei pentru bovine si 44 lei pentru ovine si caprine. Pana in prezent, in bugetul Ministerul Agriculturii nu s-au gasit bani decat pentru plata unei prime transe de subventie de 200 lei pe cap de bovina, pentru restul platilor propunandu-se diverse variante, in transe, pana in februarie-martie 2010. Reprezentantii organizatiilor profesionale si sindicale ale crescatorilor de animale nu au fost de acord cu propunerea guvernatilor de plata in transe a subventiilor sI au iesit marti in strada. Crescatorii de vite au protestat in fata Ministerului Finantelor si apoi la Cotroceni, iar reprezentantii crescatorilor de ovine au pichetat sediul Ministerului Agriculturii.
„Cerem plata subventilor in maximum o luna pentru a putea cumpara  furajele necesare pentru animale la un pret mic si sa nu mai riscam ca anul trecut cand platile s-au facut in februarie cand nu puteam achizitiona decat furaje scumpe”, ne-a declarat presedintele Sindicatului National al Crescatorilor de Ovine si Caprine, Marcel Andrei.
De asemnea, reprezentantii reprezentantii crescatorilor de taurine au amenintat cu un nou calendar prelungit al protestelor, dar si cu blocarea drumurilor nationale  daca nu vor primi integral subventiile pana la sfarsitul lunii viitoare.
Liviu Harbuz, fost secretar de stat in Ministerul Agriculturii, sustine ca autoritatilor romane au avut aprobarea Comisiei Europene pentru plata subventiilor destinate fermierilor si „este un angajament ferm, termenul de plata fiind stabilit pentru luna octombrie”.
Radu Berceanu, ministrul interimar al Agriculturii, le-a solicitat  crescatorilor de animale sa accepte ca pana la sfarsitul anului sa fie acordata doar o parte din subventia la bovine si ovine, iar restul platilor sa fie efectuate în primele doua luni din 2010, spunand ca bugetul nu permite, in prezent, alocarea tuturor banilor. Ministrul Berceanu a adus ca argument faptul ca sistem de plata a subventiilor in mai multe transe a fost aplicat si în 2008, când economia era in plin avant, iar subventiile au fost achitate integral pana in februarie 2009.
„Daca cumva se mai aduna bani pâna la sfârsitul acestui an, de la ministere care nu cheltuiesc toti banii si de la Fondul de rezerva, poate mai dam câte ceva. Nu vrem sa ne angajam la plati pe care nu le putem face, dar stim sigur ca putem aloca suma integral în primele luni ale anului viitor. Daca fermierii nu accepta propunerea, vor continua protestele, dar nu vad ce altceva putem face”, a declarat Radu Berceanu, într-o conferinta de presa sustinuta la Guvern.


Articol aparut in ziarul Romania libera din 29 octombrie 2009
Foto: Romania libera


marți, 27 octombrie 2009

Romania are cel mai redus nivel al contributiilor la pensii private

Organizatiile investitorilor straini din Romania le-au solicitat guvernantilor sa revina la calendarul initial privind virarea contributiilor catre Pilonul II. Investitorii au atentionat autoritatile ca, in caz contrar, sunt afectate veniturile participantilor, iar in lipsa continuarii reformei, companiile de administrare a fondurilor de pensii
isi pierd increderea in sistem.



 Romulus Cristea

Sistemul de pensii private obligatorii din Romania functioneaza cu cel mai redus nivel al contributiilor (2%) din intreaga lume, potrivit datelor centralizate de Asociatia Romana pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR). Desi, potrivit legii, majorarea contributiei pentru Pilonul II (pensii private obligatorii) cu 0,5 puncte procentuale, de la 2% la 2,5%, ar fi trebuit aplicata inca din acest an, din cauza crizei economice suma necesara nu a fost prevazuta prin bugetul de stat pentru 2009. In proiectul de buget pentru 2010 este prinsa o crestere a contributiei pana la 2,5%, fata de 3%, cat era prevazut initial. Din aceste motive,  investitorii straini din Romania au solicitat Guvernului sa revina la calendarul initial de contributii virate catre Pilonul II, pentru a nu afecta veniturile viitoare ale salariatilor de astazi.

Initiativa investitorilor straini, coordonata de Camera de Comert a Olandei din Romania si la care au aderat Camera de Comert a Statelor Unite din Romania (AMCHAM), Consiliul Investitorilor Straini (FIC) si Camerele de Comert ale Italiei, Elvetiei si Marii Britanii din Romania, este al doilea demers de acest fel din 2009, dupa ce, in luna februarie, ambasadorii Olandei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii si Statelor Unite ale Americii au semnat o scrisoare comuna care atrage atentia autoritatilor privind efectele negative multiple ale propunerii de inghetare a contributiilor virate catre Pilonul II de pensii private obligatorii din Romania. "Este convingerea noastra ca, daca Guvernul nu revine la calendarul initial de contributii virate catre Pilonul II de pensii private, aceasta va afecta cu siguranta veniturile viitoare ale salariatilor romani de astazi, dar va avea si un impact negativ asupra intregii economii a Romaniei", a declarat directorul executiv al  Camerei de Comert a Olandei din Romania, Nuria Simon Artigas.
Legislatia prevedea ca, in primul an de activitate al sistemului de pensii private, 2% din contributia totala de 9,5% din venitul brut pentru asigurarile sociale pe care le plateste fiecare angajat vor ajunge in administrare privata. De la lansarea Pilonului II, din luna mai 2008 pana in prezent, contributia virata a ramas la nivelul de 2% din venitul brut al fiecarui contributor. Pana in 2016, procentul ar trebui sa creasca la 6%. "La inceputul acestui an, cand echipa guvernamentala ne-a comunicat decizia privind mentinerea contributiei pentru pensiile private la nivelul de 2%, din cauza crizei economice, ni s-a spus ca o crestere a contributiei la nivelul prevazut de lege se va aplica in primul an cu crestere economica. Pentru anul 2010, prin proiectul de buget este prevazuta majorarea contributiei catre Pilonul II, de la 2% la 2,5%, insa sansele de a avea o majorare pana la nivelul prevazut de lege, respectiv 3%, sunt putin favorabile.
Trebuie tinut insa cont ca orice amanare privind cresterea contributiilor catre Pilonul II inseamna o reducere a viitoarelor venituri ale contribuabililor de astazi. Dintr-o estimare realizata rezulta ca, pentru un participant care avea varsta pana in 35 de ani la aderarea la sistemul de pensii private obligatorii, doar intarzierile din neaplicarea majorarilor anuale de contributii prevazute de lege ii reduc veniturile viitoare din Pilonul II cu aproape 10%", ne-a declarat Dorin Boboc, director de investitii al Allianz Tiriac Pensii Private.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 28 octombrie 2009

joi, 22 octombrie 2009

Runda de prelungiri la negocierile pentru autostrada din Carpati

» Contractul de concesiune pentru tronsonul de autostrada Comarnic-Brasov ar putea fi incheiat la sfarsitul anului, a anuntat ieri ministrul de resort, Radu Berceanu. Prelungirea negocierilor dintre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) si consortiul castigator se datoreaza unor probleme legate de termenele de finalizare.

Romulus Cristea


Incheierea contractului de constructie prin concesiune a tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov se va putea realiza la sfarsitul anului, a declarat joi ministrul Transporturilor. Prelungirea termenului de negocieri cu cateva luni a fost anuntat dupa ce, in urma cu o luna si jumatate, tot ministrul Berceanu estimase ca semnarea efectiva a contractului de concesiune pentru proiectarea, finantarea, constructia si operarea Autostrazii Comarnic-Brasov va fi la sfarsitul lunii septembrie.
"Consortiul a castigat contractul in primavara si de atunci nu mai terminam negocierile. Problemele sunt legate de felul in care doresc sa puna oferta in contract. Este vorba de termene si sper ca spre sfarsitul anului sa incheiem contractul", a spus ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, la conferinta "Romania Construct Forum 2009".

Lucrarile incep din 2010 si dureaza patru ani
Licitatia pentru construirea prin concesionare a tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov a fost castigata, in luna mai, de consortiul format din companiile Vinci Concessions SAS, Aktor Concessions SA, Vinci Construction Grand Projets SAS si Aktor SA, valoarea contractului fiind de 1,5 miliarde euro.
Tronsonul de autostrada Comarnic-Brasov va avea o lungime de 58 kilometri si vor fi realizate 57 de poduri, pasaje, viaducte si tuneluri. Autostrada va fi data in concesiune pe 30 de ani. Constructorul isi va putea recupera valoarea investitiei fie din taxa de autostrada, daca Guvernul va decide plata unei taxe, sau din alocatii de la bugetul de stat, in cazul in care circulatia pe viitoarea autostrada A3 nu va fi taxata.
Lucrarile de constructie pe segmentul de 58 de kilometri vor incepe in 2010 si vor dura patru ani. Dupa expirarea termenului de concesiune de 30 de ani, statul are posibilitatea sa prelungeasca perioada de administrare a autostrazii, sa preia administrarea prin Compania de Autostrazi ori sa organizeze o noua licitatie. Tronsonul Comarnic-Brasov face parte integranta din proiectul Autostrazii Bucuresti- Brasov, lucrarile de constructii fiind demarate in urma cu mai bine de doi ani si jumatate, insa nici pana in prezent nu exista vreun kilometru circulabil.
Reprezentantii Ministerului Transporturilor si Infrastructurii sustin insa ca de anul viitor, incepand din iunie-iulie, daca vor exista finantarile necesare, se va putea circula pe toata portiunea Autostrazii Bucuresti-Ploiesti, intre centurile celor doua orase.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 23 octombrie 2009
Foto: Romania libera

marți, 20 octombrie 2009

Din top, Romania a ajuns in coada clasamentului UE la constructii

» Criza din sectorul constructiilor se accentueaza si deocamdata nu sunt semne de redresare nici pentru urmatoarele luni. Antreprenorii spun ca se semneaza din ce in ce mai putine contracte, iar situatia va fi critica cel putin pana in al doilea trimestru din 2010. Prabusirea este consemnata si in statisticile europene, lucrarile de constructii in Romania inregistrand in august cea mai mare scadere din UE.

Romulus Cristea


Activitatile din sectorul de constructii din Romania s-au redus in august cu 29% fata de aceeasi luna din 2008, fiind cea mai mare scadere din UE. Pe ansamblul blocului comunitar, activitatile din constructii si-au redus ritmul anual cu numai 11,1%, raportat la acelasi interval, a anuntat Oficiul European de Statistica – Eurostat. Pe pozitiile urmatoare s-au clasat Spania si Slovenia, unde in  constructii s-au raportat in august scaderi de 21,1%, respectiv de 19,6% fata de luna similara din 2008. Cele mai mari cresteri de ritm anual au fost inregistrate in Polonia, de 9,9%, Suedia, de 9,5%, si Germania, de 1,9%.
"Scaderile consemnate la activitatile de constructii pentru Romania sunt dramatice. Nici in perioadele sezoniere sau in alte intervale mai putin bune nu s-au inregistrat astfel de scaderi, iar daca existau, erau cu o singura cifra. Pentru constructori problemele se vor agrava in urmatoarea perioada, nefiind semne de redresare.
De la o zi la alta se semneaza tot mai putine contracte si, foarte probabil, situatia va persista si dupa sfarsitul lunii martie", ne-a declarat Adriana Iftime, director general la Patronatul Societatilor din Constructii (PSC).

Trebuie mentionat ca Romania a inregistrat timp de 28 de luni un ritm pozitiv de crestere la volumul lucrarilor de constructii, primul recul fiind mentionat in februarie 2009, scaderea fiind de doar 1,1%. Pana la manifestarea primelor efecte ale crizei in constructii, Romania s-a mentinut in topul european de profil, cresterea maxima fiind consemnata in februarie 2008, la un ritm anual de 27%, in timp ce la nivel comunitar scaderea medie era de 3,1%. In zona euro activitatea de constructii a scazut in august cu 11,3% fata de a opta luna din 2008.
Constructiile de cladiri au scazut in a opta luna din 2009 cu 15% fata de luna similara din 2008 in UE si cu 15,9% in zona euro, in timp ce constructiile de inginerie civila au crescut cu 5,2% in UE si cu 3,5% in zona euro. In Romania, datele comunicate de Institutul National de Statistica indicau in august ca volumul lucrarilor de constructii a scazut la cladirile rezidentiale cu 38,5%, la cladirile nerezidentiale cu 24,4%, iar la constructiile ingineresti cu 21,6%. "In prezent, firmele de constructii au trecut, in lipsa comenzilor, la aplicarea unor masuri de supravietuire: reducerea de personal, micsorarea costurilor si renuntarea la unele facilitati acordate personalului. Scaderea activitatilor din constructii va continua, firmele cu capital strain deocamdata s-au retras, iar populatia ramane rezervata cand se pune problema unei investitii imobiliare", a precizat directorul general al PSC.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 21 octombrie 2009
Foto: Romania libera

luni, 19 octombrie 2009

Costurile sistemului public de pensii, risc pe termen lung

Romania se numara printre statele cu cele mai nesustenabile bugete publice de pensii din Uniunea Europeana, potrivit Raportului de Sustenabilitate, editia 2009, publicat de Comisia Europeana. Studiul european avertizeaza ca impactul bugetar al imbatranirii populatiei ar putea depasi de cateva ori costurile actualei crize financiare si economice.

Romulus Cristea



In urmatorii 50 de ani, Romania va fi pe locul cinci in cadrul UE, in clasamentul statelor cu cea mai ridicata pondere in PIB a cheltuielilor cu pensiile, fiind depasita doar de Grecia, Luxemburg, Slovenia si Cipru. In baza raportul Comisiei Europene, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR)  subliniaza ca Romania are un deficit de sustenabilitate de 9,1% din PIB, adica trebuie sa-si ajusteze, pe termen lung, executiile bugetare cu acest procent, pentru a ajunge la o situatie in care finantele publice sunt sustenabile si sanatoase. Cea mai mare parte din acest deficit de sustenabilitate (7,4 procente din 9,1 procente din PIB) provine din majorarea cheltuielilor cu plata pensiilor de stat.
„Romania trebuie sa-si reformeze sistemul de protectie sociala (in principal sistemul public de pensii si sistemul de sanatate) pentru a incetini aceasta crestere a cheltuielilor legate de imbatranirea populatiei”, precizeaza  raportul CE. In 2060, populatia Romaniei va numara doar 16,9 milioane de locuitori (fata de 21,3 milioane in 2010), dintre care doar 53,6% vor fi in varsta de munca (15-64 de ani), fata de 70% in 2010. Rata de dependenta a varstnicilor (numarul persoanelor peste 65 de ani raporat la numarul persoanelor cu varsta intre 15-64 de ani) este estimata sa creasca de la 21,3% `n 2010 la 54% in 2060. Aceste evolutii demografice nefavorabile vor pune presiuni mari pe bugetul public de pensii.
„Pentru Romania, raportul Comisiei Europene are trei concluzii. Prima este ca sistemul public de pensii este nesustenabil si trebuie reformat rapid si eficient, inclusiv prin dezvoltarea accelerata a pensiilor private, pentru ca altfel vom ajunge in scurta vreme sa cheltuim jumatate din bugetul tarii numai pe pensii, fata de un sfert in prezent. A doua concluzie este ca sistemul de pensii private care a fost introdus recent in Romania si care functioneaza de 10-15 ani in alte state din Europa Centrala si de Est are rezultate bune, merge eficient si reduce presiunea pe sistemul public de pensii, adica exact motivul pentru care a fost aplicat initial. A treia concluzie si cea mai importanta este ca, daca vrem ca Romania sa ajunga si ea pe un traseu sustenabil al cheltuielilor cu pensiile de stat, trebuie sa dezvoltam mai rapid sistemul de pensii private, iar acest obiectiv poate fi indeplinit prin cresterea accelerata a contributiei virate in Pilonul II si stimularea prin deduceri fiscale mai mari a contributiilor voluntare in Pilonul III”, a declarat Crinu Andanut, presedintele APAPR.
In urmatorele cinci decenii, potrivit estimarilor CE, cheltuielile Romaniei cu pensiile in PIB vor creste de la 8,4% (in 2010) la 15,8% in (2060).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 20 octombrie 2009



miercuri, 14 octombrie 2009

Contributia la Pilonul II creste la 2,5% din venitul brut, incepand cu 2010

Romulus Cristea

» Contributia la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creste de la 2% la 2,5% din venitul brut al fiecarui participant la sistem, majorarea contributiei fiind prevazuta in proiectul de buget de stat pentru 2010.


» Totodata, daca noua lege a pensiilor va fi adoptata, se asteapta ca la sistemul public de pensii sa adere peste 400.000 de noi contributori din sistemul militarizat si profesiile liberale.


Majorarea contributiei pentru Pilonul II cu 0,5 puncte procentuale de la 2% la 2,5% ar fi trebuit sa fie aplicata inca din acest an, insa din cauza crizei economice suma necesara nu a fost prevazuta in bugetul de stat pentru 2009. "In proiectul de buget de stat pentru 2010 este prinsa cresterea contributiei de la 2% la 2,5%. Nu cred ca va exista vreo modificare a acestui procent", a declarat, la Conferinta Nationala de Pensii Private, Ion Giurescu, vicepresedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Legislatia prevedea ca, in primul an de activitate al sistemului de pensii private, 2% din contributia totala de 9,5% din venitul brut pentru asigurarile sociale pe care le plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Pana in 2016 procentul va trebui sa creasca la 6%.

Mihai Seitan, secretar de stat in Ministerul Muncii, a afirmat ca in urmatorii ani cresterea procentului de contributie la Pilonul II va trebui accelerata. "Nu cred ca in 2010 se va putea asigura cresterea contributiei la 3%, asa cum trebuia sa fie conform legislatiei, pentru ca situatia economica din Romania si, implicit, bugetul de stat nu permit acest efort. In viitor trebuie luate in calcul accelerarea cresterii contributiei si chiar depasirea procentului de 6% pana in 2016", a spus seitan.
Oficialii Ministerului Muncii sustin ca peste 400.000 de noi participanti vor contribui in sistemul pensiilor private obligatorii, dupa ce modificarea Legii pensiilor publice va introduce pe Pilonul II si personalul din structurile militarizate si persoanele cu profesii liberale. "Persoanele care lucreaza in sisteme militarizate si care vor contribui la Pilonul II sunt in jur de 200.000-250.000.

Alte circa 200.000 de persoane fac venituri pe cont propriu sau sunt posesoare de contracte de management, pe care legea noua le obliga sa contribuie la sistemul public de pensii si, astfel, la Pilonul II", a precizat Mihai Seitan.
Reprezentantii confederatiilor sindicale sunt insa mai moderati in afirmatii si sustin ca, pentru a fi sigura majorarea contributiei la 2,5%, mai intai trebuie aprobat bugetul pe 2010. "De asemenea, cresterea numarului de contributori la sistemul public de pensii implica adoptarea noii legi a sistemului public de pensii, intarziata din cauza disputelor politice", ne-a declarat Petre Dandea, vicepresedintele CNS "Cartel Alfa".
Prima contributie la Pilonul II a fost virata in luna mai 2008. In septembrie 2009, numarul contributorilor la sistemul de pensii private obligatorii a ajuns la 4,456 milioane.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 15 octombrie 2009
Foto: Romania libera

luni, 12 octombrie 2009

Romania a redus cu o treime importurile din UE

Scaderea importurilor a depasit, in august, de aproape doua ori reducerea volumului din activitatile de export, iar deficitul bugetar a scazut in primele opt luni ale anului la mai putin de jumatate din valoarea inregistrata in perioada similara din 2008. Exporturile realizate de Romania in perioada ianuarie-august s-au ridicat la 18,56 miliarde euro, in timp ce valoarea importurilor a fost de 24,35 miliarde euro.


Importurile au scazut cu 35,5% in august, la aproape 2,9 miliarde euro, iar exporturile s-au redus cu 18,2% fata de luna similara din 2008, la circa 2,17 miliarde euro, deficitul comercial al Romaniei reducandu-se astfel pentru a unsprezecea luna la rand. Potrivit estimarilor preliminare ale Institutului National de Statistica (INS), exporturile au insumat 2173,6 milioane euro, iar importurile au cumulat 2.905,3 milioane euro. Comparativ cu luna august 2008, exporturile au scazut cu 18,2% la valori exprimate in euro, iar importurile au scazut cu 35,5%. Fata de luna iulie, exporturile din luna august  au scazut cu 22,1% la valori exprimate in euro, iar importurile au consemnat o scadere cu 12,5%. Deficitul comercial in luna august 2009 a fost de 731,7 milioane euro, mai mic cu 1.117,4 milioane euro decat in luna august 2008. Totusi,  in august, deficitul s-a marit fata de luna precedenta, cand a fost de 530 milioane euro.

"In august am avut o largire a deficitului comercial mai mare decat estimam, pe fondul unei performante mai slabe in cadrul exporturilor, in special al celor intracomunitare, legata probabil de faptul ca Dacia a fost inchisa pentru revizie. si pe serie ajustata sezonier se observa o scadere, dar ceva mai mica decat pe serie bruta", ne-a declarat Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank. Pe segmentul de importuri, cel mai mare declin a fost inregistrat in comertul cu statele din afara Uniunii Europene, din care Romania a importat in august marfuri in valoare de 900,1 milioane euro, cu 43,5% mai putin decat in luna similara a anului trecut, cand importurile insumasera 1,59 miliarde euro. Importurile din celelalte 26 de state din UE au scazut in august cu 31,2%, la 2,005 miliarde euro, potrivit datelor INS.

Cat priveste exporturile extracomunitare, Romania a livrat marfuri de 680,7 milioane euro, cu 18,9% mai putin decat in august 2008, in timp ce exporturile in restul statelor UE s-au redus cu 17,9%, la 1,49 miliarde euro. Deficitul comercial al Romaniei s-a redus cu 62,4% in primele opt luni, la 5,798 miliarde euro. Romania a importat in primele opt luni cu 36,6% mai putin decat in perioada similara din 2008, respectiv aproape 24,36 miliarde euro, si a exportat cu 19,1% mai putin, de 18,56 miliarde euro. "Scaderea deficitului comercial era de asteptat datorita in special scaderii activitatilor economice. E suficient sa ne uitam la productia redusa din metalurgie si siderurgie, unde importurile de materie prima au cazut. De asemenea, importurile de gaze naturale au scazut cu 34%", a precizat Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri.

In perioada ianuarie-august 2009, exporturile Romaniei catre tarile din afara spatiului comunitar au scazut cu 29,1% fata de aceeasi perioada din 2008, pana la 4,87 miliarde euro, iar importurile din afara UE s-au redus cu 44%, pana la aproape 6,56 miliarde euro. Romania a livrat catre celelalte 26 de state din UE marfuri in valoare de 13,69 miliarde euro, cu 14,9% mai putin decat in ianuarie-august 2008, si a importat cu o treime mai putin. Masinile si echipamentele de transport au reprezentat, precum in lunile precedente, cea mai mare pondere in exporturile romanesti din perioada ianuarie-august, fiind urmate de combustibili, produse agroalimentare, bauturi si tutun, materii prime si materiale si produse chimice.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 13 octombrie 2009
Foto: Romania libera

miercuri, 7 octombrie 2009

Piata constructiilor de locuinte se va stabiliza abia din 2011

Volumul lucrarilor de constructii la cladirile rezidentiale a inregistrat in august un ritm accelerat de scadere, de trei ori mai mare dec]t in luna precedenta, iar tranzactiile imobiliare dupa primele opt luni ale anului au cazut cu o treime, comparativ cu perioada ianuarie - august 2008. Analistii si dezvoltatorii imobiliari sustin ca socul crizei va mai fi resimtit cel putin inca doua-trei luni, iar despre o revenire normala a pietii de constructii vom putea discuta cel mai devreme peste un an si jumatate.

Romulus Cristea



Pe ansamblu, volumul lucrarilor de constructii (serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare), s-a redus cu 24,9% în august, fata de aceeasi luna din 2008, iar declinul din primele opt luni s-a situat la 13,3%, fiind înregistrate scaderi importante pentru toate sectoarele din ramura, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
Pe elemente de structura s-au înregistrat scaderi la toate componentele: la lucrarile de reparatii capitale (-43,1%), la lucrarile de întretinere si reparatii curente (-30%) si la lucrarile de constructii noi (-26,1%).
De asemenea, volumul lucrarilor de constructii a scazut la cladirile rezidentiale cu 42,3%, la cladirile nerezidentiale cu 26,7% si la constructiile ingineresti cu 23,9%.
Pentru comparatie, in iulie, pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor a scazut la la constructiile ingineresti  cu 18,4%, la cladirile nerezidentiale cu 13% si la cladirile rezidentiale caderea a fost de 10,4%.

Va fi nevoie de inca un an pentru reluarea tranzactiilor imobiliare si de inca sase luni pentru stabilizarea pe piata constructiilor de locuinte”
Radu Zilisteanu, analist imobiliar

Analistii imobiliari sustin ca scaderile de pe piata constructiilor resimtite evident ca efect al crizei inca din primele luni ale anului erau prognozate inclusiv pentru perioada actuala, iar o stabilizare nu poate fi luata in discutie mai devreme de 2011.
„Caderea inregistrata pe piata constructiilor nu este o surpriza, era previzibila. Va fi nevoie de inca un an pentru redresarea tranzactiilor imobiliare, dupa care abia dupa inca sase luni vom putea discuta de o stabilizare, de o revenire serioasa pe piata constructiilor de locuinte“, ne-a declarat Radu Zilisteanu, analist imobiliar.
Tranzactiile imobiliare dupa primele opt luni ale anului au înregistrat o scadere de 32,92%, comparativ cu perioada ianuarie - august 2008, potrivit datelor prezentate, miercuri, de Uniunea Notarilor Publici din România (UNNPR). Astfel, în perioada ianuarie - august 2009 au fost înregistrate 224.753 tranzactii imobiliare, cu 110.333 mai putin decât în perioada similara a anului trecut.

Reluarea actvitatilor in constructii ar putea intra pe un fagas normal in primavara, insa semnele de revenire sanatoasa nu vor fi mai devreme de 2011, sustine, la r]ndu-i, dezvoltatorul imobiliar Liviu Ureche.
„Anul viitor vom sesiza primele semne de iesire din socul crizei. A fost o perioada foarte dificila pentru constructori, dar semnele de pe piata creditelor ne fac sa credem ca situatia se va redresa incet-incet“, a declarat Ureche.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 8 octombrie 2009
Foto: Romania libera





marți, 6 octombrie 2009

Statul vrea sa redreseze bugetul taxand consumul

» Majorarea TVA pana la 22%, incepand din anul viitor, este luata in calcul de guvernanti ca o masura menita sa redreseze scaderea incasarilor la buget.

» Specialistii in taxe considera insa ca inaintea cresterii cotei TVA ar trebui facuta ordine in actualul sistem fiscal, implicit largita baza de impozitare, masuri prin care s-ar recupera la buget sume considerabile.



Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a reconfirmat marti declaratiile presedintelui Traian Basescu facute la o intalnire cu investitorii straini privind posibila majorare, din 2010, a TVA. Executivul are in vedere "o reforma a veniturilor", sugerand ca TVA ar putea creste, insa nivelul cotei unice va fi mentinut. "Romania astazi are cel mai scazut nivel al veniturilor publice din PIB, aproximativ 31,8%, spre deosebire de toate celelalte state din jurul nostru, care ajung in jur de 40%. Va trebui sa facem aceasta consolidare fiscala, iar daca va trebui sa luam una dintre masuri, vom pastra in continuare cota unica. Daca este posibil ca una dintre taxe, in special TVA, sa ne arate ca avem un deficit, o vom prezenta public", a declarat Pogea, intrebat daca are in vedere majorarea TVA.
Ministrul, citat de Mediafax, a mai spus ca ramane de vazut daca nivelul deficitului bugetar stabilit poate fi sustinut de actualele venituri bugetare. "Deocamdata, in bugetul pe 2010 suntem in aceasta constructie si vom vedea daca nivelul de deficit pe care l-am angajat este sustenabil cu actualele venituri si cu actualul nivel de taxare. Noi credem ca vom reusi sa luam celelalte masuri de ajustare a cheltuielilor si sa mentinem un deficit la nivelul de 5,9%, cat ne-am angajat", a precizat el. Pogea a adaugat ca Romania nu isi poate permite deficite bugetare de 7-8% din PIB, iar Executivul si-a asumat obligatia de a ajunge la un deficit mai mic de 3% din PIB pentru a adera la zona euro.

Reprezentantii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) apreciaza ca o majorare a TVA ar avea ca efect scumpirea produselor si restrangerea vanzarilor prin reducerea consumului, care este deja grav afectat de criza. "Cresterea cotei de TVA nu ar trebui vazuta doar ca o modalitate de a aduce bani la buget si ar trebui insotita de masuri de scadere a fiscalitatii cu forta de munca, dupa modelul unor tari precum Germania si Franta. O reforma a veniturilor prin majorarea cotei de TVA ar trebui insotita de masuri de stimulare a economiei. Pentru populatie, majorarea TVA  inseamna reducerea consumului, datorita scumpirii produselor", ne-a declarat Cristian Parvan, secretar general AOAR.

Avocatul Gabriel Biris, expert in fiscalitate, considera ca "este regretabil ca actualul Guvern se uita mai degraba la majorarea cotelor de impunere decat la largirea bazei de impozitare". "Trebuie facuta ordine in sistemul actual, largita baza de impozitare si apoi, daca mai e nevoie, majorate cotele de impozitare", a declarat Biris. El sustine ca in anul 2005, cand s-a pus problema majorarii cu 3% a TVA, s-a demonstrat ca doar prin adoptarea a doua masuri importante (largirea bazei de impozitare, plus impozitarea corespunzatoare a tranzactiilor imobiliare in scop comercial, realizate de catre persoane fizice) se puteau colecta de trei ori mai multi bani.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 7 octombrie 2009
Foto: Romania libera

luni, 5 octombrie 2009

Jumatate din veniturile romanilor se duc pe alimente

» Pentru produse agroalimentare, bauturi si tutun romanii cheltuiesc jumatate din venituri, de aproape trei ori mai mult decat in celelalte state ale Uniunii Europene. Ponderea ridicata a cheltuielilor pentru alimente indica, din pacate, nivelul scazut al veniturilor obtinute de romani si care au inceput sa se erodeze in ultimele luni ca urmare a efectelor crizei, respectiv restrangerii activitatilor economice.


Cheltuielile de consum au avut cea mai mare pondere in totalul cheltuielilor unei gospodarii (71,6%), urmate de impozite, contributii, cotizatii si taxe (16,7%) si cheltuieli de productie (6,9), iar cheltuielile pentru investitii au reprezentat doar 1,5% din totalul cheltuielilor gospodariilor pentru semestrul al doilea. Cheltuielile pentru produse agroalimentare, bauturi alcoolice si tutun reprezinta 48,9% din totalul cheltuielilor lunare ale unei gospodarii, in timp ce pentru cultura si recreere, cheltuielile sunt de 4,4%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Cheltuielile pentru sanatate (4,5% din consum) si, mai ales, cele pentru educatie au inregistrat un nivel scazut, explicat prin faptul ca pentru satisfacerea acestor nevoi se apeleaza in cea mai mare parte la serviciile publice din cadrul sistemului asigurarilor sociale. Reprezentantii confederatiilor sindicale considera insa ca exista discrepante mari intre structura cheltuielilor gospodariilor de la noi comparativ cu celelalte tari europene.

"Saracia si, implicit, veniturile mici, daca este sa ne raportam la celelalte state UE, conduc la problemele pe care le avem cu structura cheltuielilor, unde pentru mancare cheltuim de cateva ori mai mult decat alte tari europene, iar pentru recreere si cultura de cateva ori mai putin. Pentru produse alimentare, in celelalte tari cheltuielile nu depasesc 15-18%. La capitolul cultura si recreere ne confruntam cu o alta discrepanta, in timp ce la noi cheltuiala este de 4,4%, in celelalte tari din UE cheltuielile se cifreaza la 10-15%, ajungand in unele cazuri pana la 20%", a declarat Petre Dandea, vicepresedintele CNS "Cartel ALFA". Nici la servicii (un indicator al bunastarii) nu stam foarte bine, procentul alocat de gospodarii de 3,7 fiind cu mult sub intervalul european de 30-40%.
Pe langa alimente, o componenta a consumului cu pondere relativ mare in cheltuieli este legata de locuinta (apa, energie electrica si termica, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea si intretinerea locuintei). In perioada aprilie-iunie, potrivit INS, pentru intretinerea locuintei, romanii au alocat din cheltuielile de consum 18,7%. Cea mai mare parte a cheltuielilor cu locuinta (14,3%) au provenit din consumul de utilitati (apa, energie electrica si termica, gaze naturale si alti combustibili).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 6 octombrie 2009
Foto: Romania libera

duminică, 4 octombrie 2009

Dacia nu mai scapa de taxa auto


» De la 1 ianuarie 2010, pentru autovehiculele cu motoare Euro 4 cu capacitatea cilindrica sub 2.000 de centimetri cubi se va plati taxa auto la inmatriculare. Potrivit unei hotarari a Guvernului, in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 a fost suspendata taxa auto pentru masinile noi sub 2.000 cmc. Reprezentantii firmelor auto considera ca ridicarea exceptiei pentru motoarele Euro 4 nu va influenta foarte mult vanzarile de autovehicule.


Ministerul Mediului a renuntat deocamdata la introducerea din 2010 a impozitului anual pe emisiile de dioxid de carbon, dar in schimb se vor ridica exceptiile de la plata taxei auto la prima inmatriculare pentru autovehiculele cu motoare Euro 4 cu capacitatea sub 2.000 cmc. Potrivit legislatiei in vigoare, masinile din categoria de poluare Euro 4, cu o capacitate cilindrica de cel mult 2.000 cmc, sunt scutite de taxa de poluare pe teritoriul Romaniei daca se inmatriculeaza pentru prima data, in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009, in orice stat din Uniunea Europeana. Derogarea favoriza in special producatorul autohton de autovehicule de la Dacia Pitesti, guvernantii precizand la data adoptarii masurii ca "se preocupa in luarea deciziilor care sa asigure pastrarea locurilor de munca in economia romaneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt patru locuri de munca in industria furnizoare".

Decizia de suspendare a taxei a fost argumentata de Guvern prin analiza rezultatelor bugetare derulate pe durata ultimelor luni ale anului 2008 si prin "concluziile analizei gradului de adancire a crizei financiare si economice, care indica o scadere importanta a pietelor auto si a productiei industriei furnizoare, precum si prin masurile de sustinere a sectorului de automobile", afectat de criza financiara internationala.
"Autoritatile din Romania au decis sa nu mai prelungeasca derogarea pentru taxa auto la inmatricularea autovehiculelor cu Euro 4 sub 2.000 cmc, respectand, probabil, recomandarile in materie ale Uniunii Europene. Bineinteles ca o astfel de masura nu este benefica pentru industria auto, dar deciziile luate de Guvern trebuie respectate. Vom cauta solutii pentru ca aceia care cumpara sa nu simta foarte mult efectele taxei la prima inmatriculare, iar acest lucru s-ar putea realiza doar prin reducerea costurilor de fabricatie", ne-a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia.

Comisia Europeana a solicitat, in iunie, autoritatilor din Romania sa modifice legislatia privind taxa de poluare auto, apreciind ca suspendarea taxei pentru anumite autovehicule este discriminatorie si urmarind protejarea industriei autohtone a masinilor noi. "Introducerea taxei de poluare pentru prima inmatriculare la autovehiculele cu motoare Euro 4 cu capacitatea sub 2.000 cmc nu va influenta foarte mult vanzarile. In acest an s-au aplicat numeroase facilitati pentru cei care doreau sa cumpere masini. Cei care doresc sa cumpere autovehicule nu vor fi neaparat impiedicati de aceasta taxa", a precizat Dinu Nicolaescu, director de Marketing la Autovit.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 5 octombrie 2009
Foto: Romania libera

vineri, 2 octombrie 2009

Cel mai scazut consum de energie electrica din ultimii zece ani


» In primele noua luni, consumul de energie electrica a inregistrat o scadere cu peste 10%, in timp ce productia s-a redus cu 12%. De asemenea, consumul de gaze naturale in primele opt luni s-a redus cu 35%. Analistii din domeniul energiei sustin ca este o situatie fara precedent, cel putin pentru perioada ultimilor zece ani, insa aceasta scadere a consumului  nu configureaza deocamdata o eventuala criza in energie. 



Criza economica a lovit in plin si sectorul energetic, reculul inregistrat in domeniul activitatilor economice conducand la o scadere importanta a consumului de energie electrica si, implicit, a productiei de energie. Situatia este similara si pe piata gazului natural, consumul fiind diminuat, in primele opt luni ale anului, cu 35%, potrivit reprezentantilor Transgaz. Consumul de electricitate a scazut in luna septembrie cu 11,4% fata de luna similara din 2008, iar productia s-a diminuat cu 12,8%, declin care depaseste cu putin media pentru primele noua luni, reiese din datele companiei nationale de transport al energiei Transelectrica.
In primele noua luni, consumul de energie a inregistrat o scadere cu 10,1%, in timp ce productia s-a redus cu 12%, potrivit unui raport al Transelectrica transmis miercuri Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
"Diminuarea consumului de energie este rezultatul reducerii drastice a activitatilor economice survenite pe fondul crizei. Scaderea consumului este inregistrata in mod special la marii consumatori industriali si este cu siguranta o situatie fara precedent in ultimii zece ani. O scadere mult mai accentuata a avut loc la inceputul anilor ’90, cand economia a fost in colaps. Cu toate acestea, scaderea inregistrata in acest an nu contureaza o criza in sectorul energetic", ne-a declarat Jean Constantinescu, presedintele Institutului National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Izvoarelor de Energie (IRE).

Lunile din acest an cu cele mai ample scaderi, atat la productie, cat si la consum, au fost aprilie si mai. In luna aprilie au fost consemnate o diminuare cu 14% a consumului si o reducere cu 15,6% a productiei. In mai, potrivit Transelectrica, consumul de energie electrica a fost mai mic cu 11,5%, iar productia a fost redusa cu 13,4%.
Desi pe ansamblul economiei diminuarea consumului de energie electrica a fost de 10%, pe segmentul de piata reglementata reprezentat de populatie s-a inregistrat o crestere. Pentru primele sapte luni ale anului, Institutul National de Statistica a comunicat o crestere a consumului casnic de 7,5%.
"In Romania, consumul mediu pe locuitor e de aproximativ 2.500 kWk/an, in timp ce in Uniunea Europeana vorbim de un consum mediu pe locuitor de 4.500 kWh/an. Pe acest segment al consumatorilor casnici, Romania are de recuperat, deci o crestere medie in acest an, de 7%, nu e deloc surprinzatoare", a precizat presedintele IRE.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 2 octombrie 2009