marți, 17 august 2010

Reteta naturista pentru afaceri de un milion de euro pe luna

Afaceri. Cum să măreşti cifra de afaceri pe timp de criză 

Afacerea familiei Manea, bazată pe fabricaţia produselor naturale, nu a fost afectată de criză, dimpotrivă, gama de produse a fost diversificată în baza unor brevete şi inovaţii la care s-au adăugat investiţii periodice.


Inginerul chimist Ştefan Manea şi-a deschis firma cu activitate de producţie în domeniul homeopatiei, fitoterapiei şi galenice imediat după revoluţie, în aprilie 1990. La început a ieşit pe piaţă cu două produse. După 20 de ani de activitate, firma de producţie de medicamente naturale Hofigal are un portofoliu de 480 de produse şi este singura de pe piaţa de profil cu capital integral românesc.
„Am ipotecat tot ce aveam când am pornit afacerea. Mergeam acasă doar de două ori pe săptămână, dormeam pe un pat de metal, semănam plante, prăşeam şi recoltam, ca să avem materie primă pentru producţie. A fost greu, dar am gândit în perspectivă un program de dezvoltare serios, cu creştere anuală de două cifre", ne-a spus inginerul Ştefan Manea.

A renunţat la credit de doi ani
În prezent, deşi criza economică face ravagii, distrugând mii de afaceri lunar, inginerul Manea nu se plânge şi susţine că, prin responsabilitate, pasiune şi profesionalism, a reuşit să facă firma să crească şi a ajuns şă-şi depăşească ţintele propuse iniţial. 


„Cifra de afaceri a crescut tot timpul. Anul trecut ne-am propus pentru 2010 o creştere de 10-12%. Am ajuns acum la 18% şi probabil, la sfârşitul anului vom avea un spor de 30%. Nu e un secret cifra noastră de afaceri: un milion de dolari pe lună. În plus tot ce câştigăm reinvestim, nu avem datorii bancare şi nu am mai făcut credite de doi ani", declară Ştefan Manea.
Compania este una integrată, îşi produce materia primă în serele şi terenurile agricole proprii. Materiile prime vegetale se obţin în sistem controlat. Plantele se cultivă fără îngrăşăminte chimice, erbicide, stimulatori şi alte tratamente
de protecţie prin agricultură convenţională, însă există în derulare procedura de conversie la agricultura ecologică. Toate produsele sunt obţinute pe baza unor reţete şi tehnologii proprii, brevetate, multe dintre acestea fiind premiere mondiale.

Abonamente pentru preşedinţi de stat
„Am obţinut de-a lungul timpului sute de brevete de invenţie. La toate saloanele internaţionale de invenţii participăm ca să câştigăm nu una, două medalii de aur, ci chiar cinci de-odată. Cercetarea ştiinţifică şi experienţa stau la baza afacerii noastre, care este una de familie, acţionari sunt numai membrii familiei", precizează inginerul Manea.
Suplimente alimentare, cosmetice, uleiuri volatile, tincturi, ceaiuri sunt doar câteva din produsele companiei care se regăsesc în reţeaua de farmacii sub diferite denumiri comerciale.
„Nouă preşedinţi de ţări au comenzi la noi pentru produsul Redigest, un concentrat de armurariu şi cuticulă de pipotă stabilizată, cu indicaţii în hepatite cronice, pancreatite, litiaze, intoxicaţii medicamentoase etc. Din cercetarea derulată pentru acest produs, am decis că trebuie să punem bazele unui nou laborator de enzimologie care va fi şi primul din Europa", a mai menţionat Ştefan Manea.
Pentru a obţine extractele necesare pentru producţia de produse, compania cultivă 68 de plante indigene şi a adaptat la creştere în sere, diverse plante provenite de pe alte continente. De curând, echipa
de cercetători a obţinut licenţa de cultivare a cânepii pentru un nou produs de concepţie sută la sută românească şi care va fi o premieră la nivel mondial, Omega 3 vegetal.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 17 auguste 2010

Foto: Romania libera / Florin Esanu