vineri, 30 aprilie 2010
Kazahii n-au bani sa plateasca datoriile Rompetrol: Mai lăsaţi-ne 3-4 ani
luni, 1 martie 2010
Datoria Rompetrol de 570.000.000 euro, urmarita de FMI
Romulus Cristea
Datoriile istorice estimate la 570 milioane de euro ale Rompetrol catre statul roman, preluate de KazMunaiGaz, sunt considerate, prin acordul cu FMI, venituri la bugetul de stat in 2010, ne-au declarat surse oficiale. Potrivit acelorasi surse, textul ordonantei care apoi a fost promulgat sub forma de lege nu prevede imperativ executarea Petromidia in cazul in care actiunile nu sunt rascumparate de la stat la data scadenta (septembrie 2010). "Initial, termenul scadent a fost fixat printr-o ordonanta la 20 de ani, dupa care s-a revenit la un termen de sapte ani. In perioada 2003-2004, datoriile Petromidia erau destul de mari, cea mai mare parte din TVA neplatita, insa statul a decis sa nu execute in acea perioada Rompetrol. Textul ordonantei prevede ca statul ar putea sa redevina actionar, insa nu e foarte clar ca Rompetrol trebuie sa plateasca", au precizat sursele citate. In contul datoriilor istorice ale rafinariei Petromidia, de aproximativ 600 milioane de dolari, Rompetrol a emis obligatiuni care vor ajunge la scadenta in 2010.
In schimb, Gheorghe Gherghina, secretar de stat, ne-a declarat ca, "potrivit legii, statul ar putea executa datoria Petromidia la data scadenta". De asemenea, premierul Emil Boc a declarat in noiembrie 2009: "Petromidia are de platit pana pe 30 septembrie 2010 suma de 570 milioane euro la stat. Daca nu se platesc, statul roman poate sa redevina majoritar la Petromidia". In decembrie 2009, intre oficialii Ministerului de Finante si KazMunaiGaz a avut loc un schimb de scrisori cu privire la datoria Petromidia, dar se pare ca tulburarile manifestate pe scena politica romaneasca de la acea vreme au mai amanat o vreme luarea unor decizii clare.
KazMunaiGaz, compania kazaha care a preluat Rompetrol Grup, a anuntat inca din iulie 2009 ca este pregatita sa isi asume datoriile grupului Rompetrol si ca se afla in negocieri cu mai multe banci internationale pentru a obtine finantarea datoriilor pe care grupul trebuie sa le plateasca statului roman pana in septembrie 2010.
"Preluam toata povara raspunderii datoriilor existente. Va trebui sa platim datoriile si ducem negocieri cu o alianta de banci internationale. KazMunaiGaz are posibilitatea de a plati datoriile", declara presedintele KazMunaiGaz, Kabyldin Kairgeldy, dupa ce a achizitionat integral grupul Rompetrol de la omul de afaceri Dinu Patriciu. Referitor la apropierea termenului scadent din septembrie 2010 si al unei decizii oficiale KazMunaiGaz de rascumparare a datoriei, surse Rompetrol afirma ca nu au fost luate inca decizii clare. "Inca nu exista o hotarare luata privind modul in care KazMunaiGaz va prelua datoriile Petromidia catre stat, se mai poarta unele discutii. Pana in septembrie mai sunt sase luni si mai este timp pentru a se putea lua o decizie la nivel executiv. Oficialii de la KazMunaiGaz au fost permanent deschisi la discutii legate de aceasta problema", spun surse din cadrul Rompetrol.
Privatizarea Petromidia a inceput in 1997 si a inregistrat doua esecuri pana in anul 2000, cand a fost cumparata de Rompetrol. Pe 31 octombrie 2000, Fondul Proprietatii de Stat a vandut catre Rompetrol Group BV Rotterdam 69,99% din actiunile Petromidia, pentru 51 milioane de dolari. In 2003, Guvernul Nastase a aprobat transformarea datoriilor istorice, de 725 milioane de dolari la vremea respectiva, in obligatiuni in favoarea statului roman.
Dinu Patriciu a vandut in iunie 2009 restul actiunilor pe care le mai detinea la Rompetrol Group catre KazMunaiGaz, dupa ce, in 2007, compania kazaha a achizitionat de la omul de afaceri roman 75% din actiuni pentru 1,6 miliarde dolari. Oficialii contactati de Romania libera nu au putut preciza la ce valoare s-ar face anul acesta conversia obligatiunilor statului in actiuni. Insa, in orice scenariu, statul devine actionar majoritar al rafinariei. Astfel, capitalul social al Petromidia este de doar 514 milioane euro, in timp ce valoarea pe bursa era ieri de numai 384 milioane euro.
sâmbătă, 30 august 2008
La patru ani dupa inaugurare: Benzinarii pe A2

La sfarsitul lunii septembrie vor fi puse in functiune primele benzinarii pe traseul Autostrazii Soarelui, la mai bine de patru ani de la inaugurarea acesteia. Primele statii de carburanti vor fi mobile, urmand ca cele fixe sa fie date in folosinta la sfarsitul lunii februarie 2009.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) a transmis, ieri, companiilor petroliere OMV, Rompetrol si Petrom contractele privind constructia de benzinarii pe traseul Autostrazii Soarelui, Bucuresti-Cernavoda. Licitatia a fost organizata pentru cinci loturi, fiecare lot cu doua benzinarii.
OMV, Rompetrol si Petrom sunt companiile care pot construi cele 10 benzinarii de pe traseul Autostrazii Bucuresti-Cernavoda. OMV va construi doua benzinarii, in zona kilometrului 66, Rompetrol patru statii, la kilometrii 88 si 139, iar Petrom va opera doua benzinarii, la kilometrul 111. Procedura de atribuire pentru primul lot castigat de OMV a fost suspendata datorita depunerii unei contestatii de catre unul dintre ofertanti.
Potrivit contractului de concesiune, incheiat pe o perioada de maximum 29 de ani, in termen de sase luni de la semnarea contractelor investitorii vor fi obligati sa finalizeze constructia statiilor de distributie a carburantilor.
Directorul general al Rompetrol Downstream, Dan Rosu, a declarat pentru Mediafax ca Rompetrol va instala cele patru statii mobile in termenul prevazut, dupa ce va obtine toate avizele si autorizatiile necesare.
"Noi putem sa instalam statiile mobile si in 48 de ore, dar exista unele formalitati legale si pasi de urmat, adica autorizatii de la consiliile locale si avize privind mediul, dar speram sa le obtinem in termen util", a mentionat Rosu.
Statiile mobile vor avea o capacitate de aproximativ 20.000 litri de carburanti si sunt amplasate pe platforma de beton.
Pentru 2009 se preconizeaza si amenajarea de-a lungul autostrazii a unor cafenele, spatii de alimentatie, hoteluri, parcari si toalete.
Articol aparut in ziarul Romania libera din 27 august 2008

