miercuri, 20 februarie 2008
Taxa auto ar putea fi redusa doar la Euro 4
Romulus Cristea
Taxa de prima inmatriculare auto va fi calculata luandu-se in considerare cantitatea emisiilor de dioxid de carbon, doar pentru masinile Euro 4. Pentru celelalte tipuri de autovehicule, in functie de motorizare, va fi aplicata actuala formula de calcul care ia in calcul norma de poluare, emisiile de noxe si cilindree.
Noua reglementare nu va cuprinde referiri la restituirea taxei încasate pâna în prezent, întrucât Guvernul considera ca sumele au fost colectate în baza Codului Fiscal aprobat de Parlament si necontestat de Curtea Constitutionala.
„Decizia finala asupra formei care va fi promovata prin ordonanta de urgenta va fi luata in una din sedintele urmatoare de Guvern. A ramas oricum principiul: Poluatorul plateste”, a precizat purtatorul de cuvant al Executivului, Camelia Spataru.
Aceasta este cea de-a doua varianta de modificare a taxei de prima inmatriculare prezentata de guvern in cursul acestui an. Varianta anterioara a fost prezentata public sub forma unui proiect de ordonanta de urgenta, avand acordul de principiu al Comisiei Europene. Noua propunere de formula de calcul va fi transmisa CE inainte de a fi aprobata de guvern si va include un criteriu suplimentar pentru calculu taxei: cantitatea de dioxid de carbon emisa pe kilometru.
Criterii de diferentiere a taxei
Prin memorandum vor fi stabilite criteriile de diferentiere a taxei, fiind preluate cerintele Comisiei Europene.
“Introducerea taxarii pe baza emisiilor de CO2 la autovehiculele cu motorizare Euro 4 poate fi aplicata întrucât acestea sunt singurele masini care au înscrise în documentele de identificare emisiile de dioxid de carbon exprimate în grame pe kilometru“, a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile.
Pentru celelalte masini, noua grila va utiliza formula actuala de calcul, dar cu sume mai mari, în functie de norma de poluare si taxa specifica pe centimetru cub, fata de valorile din propunerea anterioara de modificare a taxei. Noua reglementare va stabili un coeficient de reducere a taxei auto, proportional cu vechimea autovehiculului, va prevedea un sistem de rambursare a taxei reziduale, în cazul revânzarii într-un alt stat membru sau al exportului.
Banii incasati din taxa de prima inmatriculare auto se vor constitui in venituri pentru Fondul de Mediu. „Propunera ministerului nostru ca banii din taxa de poluare pe autovehicule sa fie directionate din bugetul de stat catre fondul de mediu pentru programe si proiecte de mediu speciale a fost deja acceptata si ea va intra in vigoare odata cu actul normativ care va stabili valorile taxei. Dat fiind faptul ca taxa auto este instrument de protectie a mediului, am considerat ca este normal ca si sumele încasate de la populatie, prin aceasta sa se întoarca tot la cetateni, prin proiecte menite sa îmbunatateasca conditiile de viata din România. Cu alte cuvinte, vrem ca acest sume încasate sa fie investite în proiectele de protectie a mediului si sa aiba ca beneficiari, atât persoane fizice, cât si operatori economici si autoritati locale“, a precizat Korodi.
Birul de cilindree
Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, apreciaza ca nivelul taxei de inmatriculare auto trebuie sa tina seama de capacitatea masinii, de cilindreea motorului: „Nu e inca stabilit precis cum se va calcula noua taxa, nu avem o grila fixa. Vom vedea ce accepta Comisia Europeana. Nu e normal insa ca posesorii unor vehicule de mic litraj sa plateasca la un nivel apropiat ca suma la fel ca detinatorii unor masini de teren, de aceea vom lua in considerare si introducerea in calculul taxei auto a cilindreei motorului“.
Prin noua grila de taxe, este posibila si o ajustare a grilei de reducere a taxei raportat la vechimea masinii, de la 0-95%, cota inclusa în proiectul aflat deja în dezbatere, la 0-90% sau chiar mai putin.
Articol aparut in ziarul Romania libera din 21 februarie 2008
http://www.romanialibera.ro/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu