Se afișează postările cu eticheta Administratia Fondului pentru Mediu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Administratia Fondului pentru Mediu. Afișați toate postările

luni, 8 iunie 2009

Persoanele juridice vor putea aplica pentru Programul "Rabla" doar trei ani

Firmele ar putea participa la Programul national de reinnoire a parcului auto (cunoscut sub numele de Programul "Rabla") cel mai devreme incepand cu 1 septembrie. Pana atunci, chiar din aceasta luna, vor fi incluse in program si autoutilitarele cu o greutate de pana in 3,5 tone apartinand persoanelor fizice.

In baza unei ordonante de urgenta, Programul "Rabla" a fost extins, in sensul ca o persoana fizica va putea participa cu un numar nelimitat de autoturisme pentru obtinerea primei de casare. In plus, dupa publicarea OUG, in program vor fi introduse si autoutilitarele usoare, construite pentru transportul de marfuri (categoria de folosinta N1), avand o masa maxima ce nu depaseste 3,5 tone.
In ceea ce priveste participarea persoanelor juridice la acest program, in urma solicitarilor adresate Guvernului de reprezentantii intreprinderilor mici si mijlocii, sustinuti de producatorul autohton de autovehicule "Dacia", dar si de asociatiile producatorilor de componente auto, lucrurile nu sunt tocmai simple.
"In acest caz este vorba si de legislatia europeana si, avand discutii cu Consiliul Concurentei, aici trebuie aplicata asa-numita schema de ajutor de minimis, adica de ajutor de stat, dar lucrul acesta se face in niste etape. Insa el va fi fezabil si va fi aplicat in a treia etapa. Adica de la 1 septembrie vor beneficia de autoturisme si autoutilitare si persoanele juridice in aceleasi conditii. Masurile pe care le-am adoptat si cele pe care le vizam pentru toamna au scopul sa incurajeze industria auto si sa ne ajute sa atingem tintele pentru recuperarea autovehiculelor uzate, pentru ca si acestea sunt tinte care trebuie raportate la UE", a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

El a adaugat ca la persoanele juridice schema va fi aplicabila pentru trei ani, aceasta insemnand ca va fi valabila pana in 2011. Numarul total de locuri in editia din 2009 a programului de inlocuire a parcului auto national a fost crescut la 60.000, fata de 40.000 anul trecut. Administratia Fondului pentru Mediu a validat pentru etapa a doua a programului participarea a 134 de producatori, importatori si distribuitori de masini, fiind acceptati doar cei care au epuizat cel putin 80 la suta din cuantumul alocat in prima etapa. Prima de casare primita de cei care isi dau la fier vechi masina a fost majorata la 3.800 de lei pe bucata, comparativ cu 3.000 de lei in 2008. Fondurile totale alocate pentru programul de innoire a parcului auto in 2009 vor fi de 228 milioane de lei. O alta noutate a editiei 2009 este aceea ca in program vor putea intra masinile mai vechi de zece ani, pana in acest an fiind casate doar masini de minimum 12 ani vechime contra primei de la stat.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 9 iunie 2009

Foto: Romania libera

vineri, 8 mai 2009

Bani pentru "Casa Verde"

» Autoritatile locale vor beneficia cu prioritate de finantari pentru panouri solare.

» Banii vor fi dati esalonat pentru fiecare proiect, pe masura realizarii acestuia.

Programul "Casa verde" a fost aprobat, iar bugetul alocat pentru acest an este de 310 milioane lei (circa 75 milioane euro). Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anuntat ieri ca a semnat ordinul de punere in aplicare a Programului "Casa Verde". Ordinul semnat a fost deja trimis la Monitorul Oficial, urmand ca dupa publicarea acestuia, cel mai probabil saptamana viitoare, sa poata fi aplicat.
Autoritatile locale si centrale pot incepe sa depuna proiecte pentru imbunatatirea sistemelor clasice de incalzire a cladirilor din patrimoniul propriu si al asociatiilor de locatari.

"Consiliile judetene, primariile si ministerele care au in patrimoniul propriu spitale, camine de batrani sau scoli pot incepe sa depuna proiecte privind imbunatati-rea sistemelor clasice de incalzire termica prin panouri solare, celule fotovoltaice, pompe geotermale, instalatii eoliene sau biomasa", a spus ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
Pentru a putea participa la acest proiect, asociatiile de proprietari care au personalitate juridica vor trebui sa se adreseze consiliilor locale.
Finantarea de la Ministerul Mediului, acordata prin Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), in proportie de 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului, va fi una nerambursabila, fiind procent din cheltuielile eligibile ale proiectului. Banii vor fi dati esalonat pentru fiecare proiect, pe masura realizarii acestuia. Beneficiarul trebuie sa aiba o contributie proprie pentru implementarea proiectului. In cazul asociatiilor de proprietari, in cererea de finantare se va mentiona contributia formata din cota aprobata de autoritatea locala sau centrala si cota asociatiei de proprietari.

Ministerul a stabilit limite maxime de finantare, astfel ca fiecare localitate cu mai mult de 100.000 de locuitori va putea lua subventii totale de cel mult 4 milioane lei, orasele cu 50.000 pana la 100.000 de locuitori – cel mult 3 milioane lei, cele cu 20.000-50.000 de locuitori – cel mult doua milioane lei, iar cele cu 3.000-20.000 de locuitori – maximum un milion de lei. Localitatile cu mai putin de 3.000 de persoane vor putea cere subventii totale de cel mult 500.000 lei.

Proiectele vor fi evaluate de Ministerul Mediului
Ministrul Mediului a declarat ieri ca vor avea loc doua sesiuni de depunere a proiectelor la minister pentru evaluare, prima de 150 milioane lei, iar cea de-a doua de 160 milioane lei, ale caror perioade de desfasurare vor fi stabilite de seful Administratiei Fondului de Mediu.
"Proiectele vor fi evaluate in cadrul Ministerului, deoarece e clar ca banii nu vor ajunge pentru toti. In stabilirea proiectelor eligibile vor conta evaluarea cost/beneficiu si eficienta", a precizat Nemirschi.
Criteriile in functie de care se vor acorda finantarile nerambursabile de la Administratia Fondului de Mediu sunt, in ordine: cota de cofinantare, tipul sistemului de incalzire inlocuit, raportul cost-beneficiu al instalatiei si gradul de utilizare si randamentul instalatiei propuse, inclusiv gradul de radiatii solare.
Aprobarea finantarii proiectelor depuse consta in analiza si evaluarea cererii de finantare si a documentatiei depuse de catre solicitant, in conformitate cu cerintele punctuale enumerate in ghid.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 9 mai 2009

Foto: Romania libera

joi, 12 martie 2009

Programul Rabla se desfasoara in trei etape

Programul national de innoire a parcului auto, cunoscut sub numele "Rabla", se va desfasura in acest an in trei etape, numarul masinilor care vor putea fi scoase din uz contra unei prime de casare ridicandu-se la 60.000. Prima etapa se va derula in intervalul 3 martie-29 mai, a doua - de la 1 iunie pana la 31 august, si ultima, de la 1 septembrie pana la 11 decembrie 2009.

Noutatile pentru 2009 constau in acordarea unei prime majorate de 3.800 lei (fata de 3.000 lei in anii precedenti) si in faptul ca vor fi incluse in program vehicule cu o vechime de peste zece ani (fata de 12 ani, in trecut). De asemenea, Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului, a anuntat, fara sa avanseze o suma, ca prima de casare pentru programul "Rabla" ar putea creste din vara daca prima transa, de 20.000 de masini (din cele 60.000 programate a fi inlocuite in 2009), se va vinde in proportie mica. "Este un an greu, trebuie sa tinem cont de asta. Daca din primele 20.000 de masini se vand, sa zicem, doar 5.000, atunci este posibil sa crestem prima de casare pentru urmatoarele doua etape ale programului", a declarat Nemirschi.

De acest program pot beneficia persoanele fizice, proprietari sau mostenitori ai unui autoturism functional, inmatriculat in Romania, a carui vechime depaseste zece ani. Pentru a participa la program, un proprietar trebuie sa se inscrie la un producator sau un importator validat, de la care primeste o nota de acceptare, valabila 30 de zile. Cu aceasta nota de acceptare, proprietarul preda masina veche unui agent economic autorizat in dezmembrarea de masini. Acesta trebuie sa dea in schimbul masinii un certificat de distrugere cu care proprietarul autoturismului isi radiaza masina din circulatie. In baza certificatelor de distrugere si de radiere a autoturismului, proprietarul primeste prima de casare, care va fi virata in contul de trezorerie al producatorului la care este inscris, pentru achizitionarea unei masini noi.

Marcile Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel si Chevrolet au primit cele mai mari cote in prima etapa a programului de stimulare a innoirii parcului auto national, denumit si "Rabla", respectiv 1.731 unitati fiecare, a anuntat Administratia Fondului pentru Mediu (AFM). Ford si Skoda au primit un numar aproape la fel de mare de locuri in cadrul "Rabla", 1.632 unitati pentru prima marca, respectiv 1.625 pentru a doua. Un numar de 1.578 de unitati au fost alocate pentru Volkswagen, Peugeot a primit 1.566 unitati, Fiat a obtinut 1.410 locuri, Suzuki - 1.262 unitati etc.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 13 martie 2009