» Cifra estimata de ARIS privind investitiile directe atrase de Romania a crescut de la sapte la opt miliarde euro.
» Industria auto si industria materialelor de constructii au atras cel mai mare numar de investitori straini.
Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) si-a revizuit previziunile privind valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania in acest an. Cifra estimata a urcat de la sapte miliarde euro la opt miliarde euro. Prognozele ARIS sunt insa sub estimarile ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, care a declarat joi ca Romania ar putea inregistra in acest an investitii straine directe in valoare de peste zece miliarde euro, o valoare-record.
"Conform datelor furnizate de BNR, valoarea investitiilor straine directe in primul semestru al anului in curs este de 4,75 miliarde euro. Aceasta evolutie pozitiva a fluxului investitional a stat la baza revizuirii estimarilor Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS) pentru anul in curs. Tinand cont de cifrele oficiale pentru perioada ianuarie-iunie 2008, preconizam ca pana la finele acestui an valoarea investitiilor straine directe va depasi opt miliarde euro", a declarat vicepresedintele ARIS, Monica Barbuletiu, citat de Mediafax.
Domeniile care au atras si in acest an cel mai mare numar de proiecte de investitii au ramas industria auto si de componente auto, industria materialelor de constructii – avand in vedere boomul inregistrat in sectorul imobiliar –, domeniul IT, industria electronica, industria lemnului, sectorul energiei neconventionale si cel al serviciilor.
In 2007, Romania a atras investitii straine de sapte miliarde euro, dupa ce in 2006 fluxul investitiilor straine directe a atins 9,1 miliarde euro (in crestere cu 74,24% fata de anul 2005).
Articol aparut in ziarul Romania libera din 23 august 2008
Foto: Romania libera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu