În redacţia Print Magazin

O fotografie din redactia revistei Print Magazin, de la Casa Presei din Bucureşti. Fotografia este realizată la data de 3 decembrie 2013.

In fotografie, membrii redacţiei revistei: Romulus Cristea, Relu Liciu, Mihai Sava şi alţii.

Shiitake - Regele ciupercilor face producţie la Gherla

Daniel Molnar (47 de ani), din Gherla, pleacă în fiecare dimineaţă la serviciu, la o firmă care se ocupă de repararea şi întreţinerea motocicletelor. Tot zilnic, după terminarea programului, în loc de odihnă, se suie în maşină şi pleacă la şapte kilometri de locuinţa sa, la ferma de ciuperci.

Cultivă pe tulpini de carpen şi stejar o ciupercă – Shiitake (denumită şi Regele ciupercilor sau Monarhul ciupercilor), rar întâlnită la noi, o ciupercă cu virtuţi terapeutice, provenită din Asia, şi care se regăseşte şi în meniurile marilor restaurante.

Afacere de criză

Cultivatorii de ciuperci Shiitake din România se numără pe degetele de la o mână. Este mai dificil de cultivat şi are o productivitate scăzută comparativ cu alte soiuri de ciuperci. Daniel Molnar este unul dintre puţini cultivatori din România şi a ajuns să producă Shiitake după ce s-a gândit îndelung cum „ar putea face şi altceva decât cei din jurul lui”, într-o perioadă în care criza îi periclita veniturile familiei.

În urmă cu cinci ani, Daniel Molnar şi-a cumpărat o bucată de pământ de 1.500 metri pătraţi în ideea de a-şi construi o cabană de vacanţă. Terenul achiziţionat era unul în pantă, fără o expunere propice pentru agricultură.

 

Daniel Molnar şi familia sa erau încântaţi că au propria parcelă de teren la ţară şi au unde merge pentru a evada din cotidian.

„Şi eu şi soţia ne-am încăpăţânat să încercăm să facem agricultură pe acest teren, să producem legume şi fructe pentru consumul propriu. Am plantat vreo 40 de pomi fructiferi (meri, peri, cireşi, caişi şi pruni), zmeură, dar şi unele legume. Pe urmă, m-am gândit că trebuie să încerc să fac altceva decât cei din jurul meu. Ideea era să încerc să fac ceva, cu resursele de care dispun (bani puţini, teren mic, lipsă de experienţă în domeniu agricol) şi la final să-mi genereze un venit suplimentar.

M-am gândit la mai multe proiecte interesante: solarii încălzite pentru producţie de zarzavaturi, tomate, fermă de melci, fermă de producere a compostului de râmă (biohumus), ciupercarie clasica-champignion, pleurotus-în spaţiu protejat, producţie de crizanteme, fermă de lipitori, fermă de creşterea găinilor de ouă sau curcani. Aşa am ajuns la Shiitake”, povesteşte Daniel Molnar.

„Am răscolit internetul şi cărţile de specialitate pentru a mă documenta”

Operator în industria lemnului este profesia de bază a lui Daniel Molnar, meserie pe care a practicat-o după terminarea stagiului militar. Spune că a făcut parte dintr-o familie săracă, însă tot timpul a încercat să înveţe lucruri noi. A ajuns să practice croitoria, a câştigat o perioadă bani buni cu aceasta îndeletnicire, şi-a luat maşină nouă, dar a venit criza şi veniturile familiei s-au diminuat. Autodidact convins a învăţat sculptură în lemn, fotografie, ştie să lucreze foarte bine cu computerul.

„Am încercat să mă adaptez situaţiei şi vremurilor! Din vara anului 2010, am început să răscolesc internetul în căutare de idei. Am achiziţionat tot felul de cărţi de specialitate legate de activităţile mai sus menţionate. La un moment dat, în una din cărţile cu ciuperci ale doamnei Ioana Tudor am găsit descrisă varianta de cultură a ciupercilor Pleurotus pe buşteni. Era interesant şi am considerat că o parte însemnată din terenul meu era destul de potrivit pentru aşa ceva. Pădurea e foarte aproape, lemnul relativ ieftin, tehnologia accesibilă posibilităţilor mele. Eram foarte hotărât să demarez în primăvara lui 2011 acţiunea. La un moment dat, la tv, la o emisiune pe teme culinare, mi-a atras atenţia ciuperca Shiitake. Tehnologia de producere a ei pe buşteni era foarte asemănatoare cu cea a Pleurotusului. Faptul că are calităţi gastronomice şi medicinale mult superioare acestuia, plus că nu exista ofertă însemnată pe piaţa noastră m-a determinat să-mi îndrept atenţia spre aceasta. Din acel moment, am stat cu google-ul sute, poate mii de ore căutând informaţie despre Shiitake”, a relatat cultivatorul de ciuperci din Gherla.

Atât soţia, cât şi fiul, student la Politehnică, l-au susţinut pe Daniel Molnar, fie cu traducerea textelor necesare din documentaţie, dar şi cu muncă brută, pentru că cultivarea ciupercii Shiitake pe buşteni este una complicată şi care necesită şi mult efort.

80 de găuri în fiecare buştean

Cultura de ciuperci Shiitake de la Gherla se dezvoltă din 2011 pe 130 de buşteni de carpen şi stejar. Din februarie, încă 300 de buşteni au fost pregătiţi pentru inoculare cu miceliu de Shiitake. Pentru următorii doi ani, ambiţia lui Daniel Molnar este extinderea culturii la 2.000 de buşteni.

„E greu, nu-mi permit să angajez zilieri. Toată munca o fac eu cu soţia, iar fiul ne mai ajută de vineri până luni când vine de la facultate, de la Cluj. Sunt de făcut între 50 şi 80 de găuri în fiecare buştean cu lungimea de 110 centimetri: Apoi se umple cu miceliu şi se sigilează cu ceară. Problema e că doar în acest sezon e indicat a se face această operaţiune.

Buştenii se taie proaspeţi din pădure, în februarie şi se pot inocula până cel târziu la sfârşit de aprilie.După care se stivuiesc suprapuşi la umbră şi/sau la întuneric, se acoperă şi se udă periodic, astfel încât să nu scadă umiditatea din ei sub 30%. În acest fel se va produce incubarea miceliului în buştean. Faza e gata când capetele buşteanului devin albe, împânzite cu un aşa zis mucegai”, spune Daniel Molnar.

Producţie la 6 luni după inoculare

Producţia de ciuperci Shiitake de la Ghela este de un kilogram pe buştean. Nu este o variantă de cultură foarte productivă, dar e mai puţin costisitoare decât varianta de cultură pe rumeguş.

„Produsul final e bio şi, conform manualelor de specialitate, de calitate superioară celui produs pe rumeguş, în mediu controlat”, susţine Daniel Molnar.

Legat de costuri, la 130 de buşteni, cultivatorul de ciuperci din Gherla, a utilizat 30 de litri de miceliu (17 kilograme) – 280 lei; buştenii – 400 lei; 19 kg parafină brută pentru lumânări – 190 lei. Consumul la varianta cu capetele buştenilor ceruite ajunge undeva la 100-150gr/buştean.

„Ceara, deşi nu i-am dat importanţă iniţial, s-a dovedit a fi de luat serios în calcul deoarece dacă se foloseşte ceara de albine, aşa cum sugerează americanii în lucrările lor, costurile sunt mari. Eu am renunţat la ea când am realizat că există un consum destul de însemnat, mai ales că am ceruit şi capetele buştenilor, locurile pe unde umiditatea se elimina cel mai rapid. Am folosit şi folosesc parafina brută pentru lumânări”, a menţionat Daniel Molnar.

Preţul de vânzare al acestui tip de ciupercă e unul destul de ridicat atât la noi, cât şi în lume. Deşi e a doua ciupercă cultivată pe plan mondial, după Champignion, de exemplu, la noi în supermarket-uri ajunge la 78 lei/kg, congelată. La magazinele bio de pe net, preţul variază între 60 şi 100 lei/kg proaspete şi 40 -75 lei/50 grame, deshidratate.

„Eu am reuşit să vând unui italian ce are restaurant în zona Gherla cu 8 euro/kg ciuperci Shiitake proapete. Cantităţi mai mici am reuşit să vând şi cu 45 de lei/kilogram. Problema e că nu am făcut încă publicitate produsului meu. Dar reacţia cunoştinţelor, prietenilor şi rudelor mele cărora le-am oferit ciuperci şi le-au consumat m-au încurajat să dezvolt şi să continui aceasta activitate”, afirmă Daniel Molnar.

Pregătire pentru atestare de produs bio

Ideea de afacere a lui Daniel Molnar are în vedere nu doar extinderea de zece ori a numărului de buşteni cultivaţi ci şi certificarea bio a producţiei de Shiitake. Deja, el a contactat organismul local care se ocupă de certificare a primit toate indicaţiile necesare şi etapele de urmat.

„Nu mi se pare greoaie procedura asta cu certificarea bio, dar vom vedea... Costul anual cu certificarea bio ar fi în cazul meu 210 euro plus tva, iar costurile iniţiale undeva la 120 euro plus tva”, a precizat Daniel Molnar care a inceput deja să construiască o instalaţie de stropiere precum şi o structură de umbrire a culturilor.

Ciuperca superaliment

Ciuperca Shiitake (Lentinus Edodes) este considerată un superaliment, alături de brocoli şi afine. Nu conţine zaharuri, sare şi grăsimi. Este supranumită Regele ciupercilor sau Monarhul ciupercilor. Alte denumiri ale acestei specii de ciuperci sunt: ciuperca parfumată, ciuprca neagră de pădure, ciuperca galbenă de stejar, ciuperca Pădurea Neagră, pâinişoara pestriţă, donku, xiang gu etc.

Ciuperca Shiitake conţine fibre, vitamine din complexul B şi acid folic, vitamina D2, minerale esenţiale precum K, Cu, P, Fe şi seleniu care este un puternic antioxidant. Creşte nativ în Asia (Japonia, China şi Coreea).

Ioana Tudor, doctor inginer în cultivarea ciupercilor, ne-a relatat că, în România, „primele fructificaţii au fost obţinute din Tulpina 505, din Colecţia de macromicete de la Vidra-Ilfov, pe carpen, plop, mesteacan şi fag încă anul 1984”.

Târziu, abia după anul 2000 a existat din nou interes pentru cultivarea acestei ciuperci.

„Datorită virtuţilor ei medicinale se afla pe locul II în lume privind cultura. China produce 40% din producţia mondială de ciuperci printre care şi Shiitake, adica 1.310 tone. Pe locul al doilea este SUA. Virtuţile medicinale sunt numeroase - fortifică imunitatea, este antiviral, antifungic, cardiotonic, hipocolesterolemic, hipoglicemic, hipotensiv, antitumoral. Shiitake poate fi luata în cultură şi în ţara noastră, existând producători de miceliu.

Se poate cultiva de butuci de lemn din speciile foioase (cultură extensivă) sau pe rumeguş de foioase (cultură intensivă). Cultura pe rumeguş este totuşi una mai dficilă. Creşte încet ca miceliu, rumeguşul trebuie sterilizat, iar producţia în general este una mică. La cultura pe buşteni, aceştia rezistă 3-4 ani după care trebuie schimbaţi. Shiitake a fost cultivată prima oară în România în 1984 pe butuci de carpen, plop, mesteacăn, fag, însă în acea vreme nu a existat un interes la nivel central pentru astfel de cultură”, a precizat dr. ing Ioana Tudor.

Totuşi, Ioana Tudor consideră că în viitor, interesul pentru culturile de ciuperci Shiitake va fi unul mai mare.

„În alte ţări vestice, efectele medicinale ale ciupercii Shiitake sunt cunoscute. De asemenea, meniurile marilor restaurante au preparate cu această ciupercă deosebit de gustoasă. Nu va trece mult şi cultivatorii din România vor deveni mai interesaţi de cultivarea ciupercii Shiitake. Eu le recomand celor câţiva cultivatori, dar şi celor care doresc să se apuce de cultivarea ciupercii Shiitake să încheie contracte ferme cu firmele de produse naturiste care în prezent importă acest sortiment din alte ţări, la costuri foarte mari”, a declarat dr. ing Ioana Tudor, specialist în cultura ciupercilor comestibile şi producerea miceliului.

Articol aparut in AgroIntel; Autor: Romulus Cristea; Foto: Daniel Molnar

Sabotati ziarul Romania libera (I)

Ziarul România liberă "a uitat" să-mi mai plăteasca salariile începând din luna februarie. Se mai adaugă munca "la negru", prestată pentru Medien Holding, pentru mai multe suplimente ale ziarului România libera şi pentru care banii s-au încasat, dar nu s-au virat şi pentru ziarişti. Eu o consider o escrocherie, ca să nu o numesc mizerie. Sunt uimit sa văd acum un "protest" al colegilor, dar care au stat impasibili când vedeau cum sunt escrocat de ziarul la care lucram de 23 de ani (din 1990). Colegii "răzvrătiţi" nu au scos niciun cuvânt când vedeau că eu, de luni si luni de zile, prestam pe gratis. În schimb, colegii jurnalişti îşi încasau salariile pe drepturi de autor sau lanegru, cu banuţii număraţi ca la frizer, în mână (eu am preferat sa lucrez legal, în schimb).
În plus, am mai descoperit că nici asigurările nu sunt plătite de doi ani de zile. ITM-ul are acum de lucru si cu România liberă, dar şi cu proprii angajaţi "unşi".

Nu-mi rămâne decât să-i rog pe cei care mai au bun simţ să saboteze acest ziar (România liberă, dar şi Academia Caţavencu care face parte din trust, deşi tirajele nu mai sunt auditate de BRATT), adică pur şi simplu să nu-şi mai facă abonamente şi să nu-l mai citească, dar nici să nu mai deschidă pagina lor de web. E suficient doar atât. Nesimţirea a fost maximă. Altceva nu a mai rămas de făcut! Doar aşa mai puteţi dovedi puţină solidaritate cu ziaristii escrocaţi. Altfel umpleţi în continuare buzunarele lui Adamescu & Co care sfidează jurnaliştii escrocaţi. Adamescu continua să vină la birou fie cu Rolls Royce, fie în Maybach, în timp ce ziariştii sunt rupţi de foame de luni de zile. Un trabuc pe care-l fumează zilnic Dan Adamescu costă cât salariul neplătit de luni de zile al unui junalist. Un individ cu moralitate diminuată, discutabilă şi care a adus ziarul în stadiul în care se află astăzi. La zero barat, un ziar neauditat si aproape inexistent.

          Cum am fost escrocat de ziarul România liberă

Ce să vă mai spun? Că am aflat că nu am şansa să recuperez nimic de la societate. Totul a fost spoliat şi mătraşit. "Actorii-dirijori" sunt indicaţi şi arătaţi cu degetul în persoana directorului general Adrian Rus (care cerşea imperativ de la redactori redirecţionarea impozitelor către ONG-urile proprii, afirmând-halal model de părinte- că are de cumpărat fân pentru caii fiicei şi bascheţi pentru băiatul de la liceu )  şi a directorului economic Dan Sabău. Despre Găbi Gheorghiţa Barbu, şefa de la personal care malversaţioneză şi ştate, nu va pot spune decât ce ştie toată lumea. Discutăm de o semianalfabeta şi abia aştept ca în zilele următoare să public scrisorile electronice primite de la aceasta. Pentru fapt divers, i se spune în redacţie, "Miau-Legat" sau "Servitoarea". Surpriza vine în viitorul apropiat. Cu probe si documente. La poliţie unii deja au dat cu subsemnatul, alţii aşteaptă mandatul de aducere, aşa cum de altfel a auzit direct şi Alexander Adamescu.

La Poliţie şi Parchet sunt, în prezent, instrumentate câteva dosare privind situaţia de la România liberă. De exemplu, la Secţia 9 Poliţie Mai sunt şi nişte procese pe rol. Sper ca lucrurile să fie soluţionate în curând.

Mai am de adăugat însă ceva. Ziarul România liberă îmi plătea un "fantastic" salariu de 1.800 lei, un fel de pedeapsa pentru faptul că am refuzat să lucrez ilegal "la negru" sau pe drepturi de autor. În schimb, colegii, 99,99%, care în prezent plâng pe la colţuri, primeau 3.500-6.000 de lei lunar drept răsplată pentru"fentarea" legii prin aşa-zise drepturi de autor sau plată pe ştate de aruncat la coş.

* Voi publica cât de curând lista cu firmele, politicienii si oamenii de afaceri care au beneficiat indirect de munca mea, neplatită de angajator. O astfel de firma, de exemplu, este compania care imbuteliază apa minerală Borsec.

** Cititi alte cateva zeci de comentarii la materialul de mai sus, pe pagina mea de la Facebook:

https://www.facebook.com/romuluscristea

Va urma

Moartea jurnalismului de investigatie nu-i induioseaza nici pe spioni

 

Prăbușirea presei scrise și a jurnalismului de investigație va schimba oare strategiile agențiilor de informații referitoare la metodele de monitorizare și prelucrare prin „open source"? Deși e greu de înțeles pentru tradiționaliștii nostalgici și apărătorii presei scrise, activitățile de "open source intelligence" vor prospera continuu și vor deveni tot mai rafinate chiar și fără jurnalismul clasic de investigație practicat până în prezent.

Până la 90% dintre informațiile obținute și prelucrate de marile agenții de intelligence provin, în ultimii ani, din ceea ce este denumit ca "open source". Informațiile astfel obținute din monitorizarea și analiza mass-media și a site-urilor de internet sunt practic cu risc zero și nu încalcă legislațiile naționale. Criza economică mondială a grăbit însă și prăbușirea presei scrise, iar jurnalismul de investigație se zbate să supraviețuiască. Deși unii jurnaliști acceptă cu dificultate ideea că munca lor nu mai este apreciată la fel ca în urmă cu 10-15 ani, internetul și tehnologia au schimbat drastic regulile jocului. În prezent, este mult mai dificil să culegi știri în exclusivitate și să realizezi anchete care să schimbe reguli în societate sau politică. În plus, criza economică a redus și mai mult resursele financiare pentru astfel de demersuri. S-a ajuns până la situația în care, din rațiuni economice, ziarele bulevardiere folosesc serviciile agențiilor de detectivi profesioniști, iar marile trusturi de presă cumpără direct materiale de la instituții private de intelligence. Materialele sunt editate și asumate de redacțiile de jurnaliști, iar din punct de vedere economic, toată lumea este mulțumită. În plus, informațiile obținute spre publicare sunt cumva garantate de profesioniști care utilizează surse și metode de investigație verificate.

Și în România lucrurile stau asemănător, tendința probabil va fi aceeași. Publicațiile de scandal achiziționează fotografii și materiale video de la agențiile de detectivi particulari, așa explicându-se conținutul aproape identic al ziarelor de acest tip. Apar și situații mai delicate uneori când agențiile de detectivi sunt incomodate de prezența unor jurnaliști pe teren și oferă pur și simplu materialele brute cu titlu gratuit condiționând "eliberarea" zonei de investigație. Rețetele funcționează cu succes. Cât privește jurnalismul de investigație, mai ales după declanșarea crizei, acesta a dispărut cu desăvârșire. Principala cauză a prăbușirii este în primul rând situația dezastruoasă în care se află presa scrisă, în special din rațiuni financiare. Situația a devenit atât de gravă încât așa-zisele anchete se realizează prin telefon, sau sunt inventate, reluate și însăilate din materiale deja publicate de diverse agenții de presă sau alte publicații.

În astfel de condiții, se poate aprecia că activitatea de open source intelligence nu va avea după ce să suspine, iar ofițerii de informații nu vor avea mai mult de alergat. Deși jurnalismul de investigație este tot mai absent, internetul se dezvoltă cu o viteză greu de imaginat, informațiile care apar sunt tot mai numeroase și neașteptate. Trebuie însă să știi să le selectezi, să le analizezi, să le găsești rostul și abia apoi să le coroborezi (obligatoriu) cu verificări clasice pe teren. De asemenea, interfața prietenoasă a ciberspațiului mai permite fabricarea și asumarea de calități greu de verificat în timp limitat. Aplicațiile existente pentru internet, camerele video live, platformele sociale, dar și obligarea prin legislație a unor importante instituții să publice informații despre activitățile desfășurate ușurează incredibil munca de monitorizare și analiză a agențiilor și profesioniștilor din intelligence.

Articol de Romulus Cristea, aparut in revista Print Magazin, la data de 3 decembrie 2012