Secretul profitului din "apă vie"

Institutul pentru Tehnologii Criogenice de lângă Râmnicu Vâlcea produce tone de apă fără deuteriu, denumită şi „apă vie". Apa miraculoasă se vinde cu 10 dolari/litru, iar comenzile depăşesc capacitatea de producţie.

Cum se fac bani din cercetare aplicată în plină criză

De la o producţie anuală de 150 tone de apă sărăcită în deuteriu (denumită popular, datorită proprietăţilor sale în medicină şi „apa vie") Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice-ICSI Râmnicu Valcea urmează să ajungă în 2011 la o capacitate de 1.000 tone/an. Creşterea producţiei şi îmbunătăţirile tehnologice sunt demarate chiar în plină criză economică care însă nu a afectat şi activităţile institutului.

Foto: Florin Esanu

Cercetătorii de la ICSI au zeci de proiecte de cercetare în lucru, comenzi nenumărate şi brevete de finalizat. Deşi în alte unităţi de cercetare problemele sunt nenumărate, la ICSI salariul mediu este de peste 3.000 lei, iar condiţiile de lucru sunt impecabile. "Banul investit la timp în cercetare aduce avantaje deosebite chiar şi în criză", ne-a spus directorul general al Institutului pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice, prof. univ. dr. Ioan Ştefănescu. ICSI este, de fapt, fosta Uzină G, înfiinţată în 1970, o unitate pilot de cercetare în tehnologii avansate şi care avea drept scop producţia de apă grea.

Istoria Uzinei G este plină de legende, Securitatea, dar şi Serviciul de Informaţii Externe ocupându-se informativ şi operativ atât de activităţile desfăşurate aici, cât şi de personal, uneori.

„Am fost prezent în institut de când s-a înfiinţat. Când mergeam în străinătate era necesar să spun că amplasamentul uzinei era fie în Timişoara, fie la Cluj", îşi aminteşte Ioan Ştefănescu. De altfel, referiri la importanţa acestui institut „cu amplasament secret" au făcut în perioada post decembristă, generalii Mihai Pacepa şi Victor Athanasie Stănculescu.

Şi în prezent, activităţile de cercetare avansată de la acest institut, împart amplasamentul în două zone. O zonă cu acces liber pentru angajaţi şi o zonă protejată, aflată sub pază severă şi unde accesul este strict limitat şi controlat de zeci de camere de luat vederi. Institutul din exterior arată ca o fortăreaţă, cu două rânduri de sârmă ghimpată, o măsură de siguranţă impusă de autorităţile internaţionale din domeniul nuclear. După Revoluţie, din anumite raţiuni strategice, producţia de apă grea de la ICSI s-a mutat la Drobeta-Turnu Severin. În urma cercetărilor efectuate de specialişti, în 1995 s-a elaborat o tehnologie originală de obţinere a apei sărăcite în deuteriu. Produsul a obţinut zeci de medalii de aur la saloanele internaţionale de inventică.

„La un moment dat a apărut la anunţuri, în presă o cerere pentru câteva sute de tone de apă sărăcită în deuteriu. Ne-am interesat şi am aflat că proprietăţile acestei ape erau cercetate în laboratoare. În 2000 am vândut prima tonă. În mai multe ţări se făceau cercetări medicale şi de alte natură în legătură cu proprietăţile miraculoase ale acestei ape. Este denumită şi «apa vie».

În anumite clinici din străinătate, dar şi la noi, de exemplu la Spitalul Militar, apa vie face obiectul unor importante cercetări în tratatrea cancerului şi a unor afecţiuni dermatologice. Rezultatele sunt spectaculoase. Mi-am adus aminte că la ţară oamenii se spală pe faţă cu roua de pe viţa de vie şi se spune că te întinereşte. Ei bine, aceea este o apă cu conţinut redus de deuteriu, pe care noi o obţinem însă în cantităţi industiale, cu un conţinut infim de deuteriu. Nu există în lume o altă capacitate de producţie de nivelul nostru, nici calitativ, nici cantitativ."

Secretul profitului din apă sărăcită în deuteriu

Institutul a obţinut un milion de euro după ce a dat dreptul de comercializare a apei, sub denumirea „Qlarivia", către firma Mecro System şi mai obţine redevenţe de încă 400.000 de euro destinate măririi capacităţii de producţie. Apa se vinde cu peste 10 dolari/litru în România. În alte ţări, precum Japonia. Ungaria, SUA şi Canada, «apa vie» se vinde cu zecile de tone şi cererea este în creştere. Recent, o delegaţie de la NASA a vizitat institutul, interesul fiind tot pentru „apa vie".

Articol aparut in ziarul Romania libera din 30 august 2010; Autor: Romulus Cristea

În redacţia Print Magazin

O fotografie din redactia revistei Print Magazin, de la Casa Presei din Bucureşti. Fotografia este realizată la data de 3 decembrie 2013.

In fotografie, membrii redacţiei revistei: Romulus Cristea, Relu Liciu, Mihai Sava şi alţii.

Shiitake - Regele ciupercilor face producţie la Gherla

Daniel Molnar (47 de ani), din Gherla, pleacă în fiecare dimineaţă la serviciu, la o firmă care se ocupă de repararea şi întreţinerea motocicletelor. Tot zilnic, după terminarea programului, în loc de odihnă, se suie în maşină şi pleacă la şapte kilometri de locuinţa sa, la ferma de ciuperci.

Cultivă pe tulpini de carpen şi stejar o ciupercă – Shiitake (denumită şi Regele ciupercilor sau Monarhul ciupercilor), rar întâlnită la noi, o ciupercă cu virtuţi terapeutice, provenită din Asia, şi care se regăseşte şi în meniurile marilor restaurante.

Afacere de criză

Cultivatorii de ciuperci Shiitake din România se numără pe degetele de la o mână. Este mai dificil de cultivat şi are o productivitate scăzută comparativ cu alte soiuri de ciuperci. Daniel Molnar este unul dintre puţini cultivatori din România şi a ajuns să producă Shiitake după ce s-a gândit îndelung cum „ar putea face şi altceva decât cei din jurul lui”, într-o perioadă în care criza îi periclita veniturile familiei.

În urmă cu cinci ani, Daniel Molnar şi-a cumpărat o bucată de pământ de 1.500 metri pătraţi în ideea de a-şi construi o cabană de vacanţă. Terenul achiziţionat era unul în pantă, fără o expunere propice pentru agricultură.

 

Daniel Molnar şi familia sa erau încântaţi că au propria parcelă de teren la ţară şi au unde merge pentru a evada din cotidian.

„Şi eu şi soţia ne-am încăpăţânat să încercăm să facem agricultură pe acest teren, să producem legume şi fructe pentru consumul propriu. Am plantat vreo 40 de pomi fructiferi (meri, peri, cireşi, caişi şi pruni), zmeură, dar şi unele legume. Pe urmă, m-am gândit că trebuie să încerc să fac altceva decât cei din jurul meu. Ideea era să încerc să fac ceva, cu resursele de care dispun (bani puţini, teren mic, lipsă de experienţă în domeniu agricol) şi la final să-mi genereze un venit suplimentar.

M-am gândit la mai multe proiecte interesante: solarii încălzite pentru producţie de zarzavaturi, tomate, fermă de melci, fermă de producere a compostului de râmă (biohumus), ciupercarie clasica-champignion, pleurotus-în spaţiu protejat, producţie de crizanteme, fermă de lipitori, fermă de creşterea găinilor de ouă sau curcani. Aşa am ajuns la Shiitake”, povesteşte Daniel Molnar.

„Am răscolit internetul şi cărţile de specialitate pentru a mă documenta”

Operator în industria lemnului este profesia de bază a lui Daniel Molnar, meserie pe care a practicat-o după terminarea stagiului militar. Spune că a făcut parte dintr-o familie săracă, însă tot timpul a încercat să înveţe lucruri noi. A ajuns să practice croitoria, a câştigat o perioadă bani buni cu aceasta îndeletnicire, şi-a luat maşină nouă, dar a venit criza şi veniturile familiei s-au diminuat. Autodidact convins a învăţat sculptură în lemn, fotografie, ştie să lucreze foarte bine cu computerul.

„Am încercat să mă adaptez situaţiei şi vremurilor! Din vara anului 2010, am început să răscolesc internetul în căutare de idei. Am achiziţionat tot felul de cărţi de specialitate legate de activităţile mai sus menţionate. La un moment dat, în una din cărţile cu ciuperci ale doamnei Ioana Tudor am găsit descrisă varianta de cultură a ciupercilor Pleurotus pe buşteni. Era interesant şi am considerat că o parte însemnată din terenul meu era destul de potrivit pentru aşa ceva. Pădurea e foarte aproape, lemnul relativ ieftin, tehnologia accesibilă posibilităţilor mele. Eram foarte hotărât să demarez în primăvara lui 2011 acţiunea. La un moment dat, la tv, la o emisiune pe teme culinare, mi-a atras atenţia ciuperca Shiitake. Tehnologia de producere a ei pe buşteni era foarte asemănatoare cu cea a Pleurotusului. Faptul că are calităţi gastronomice şi medicinale mult superioare acestuia, plus că nu exista ofertă însemnată pe piaţa noastră m-a determinat să-mi îndrept atenţia spre aceasta. Din acel moment, am stat cu google-ul sute, poate mii de ore căutând informaţie despre Shiitake”, a relatat cultivatorul de ciuperci din Gherla.

Atât soţia, cât şi fiul, student la Politehnică, l-au susţinut pe Daniel Molnar, fie cu traducerea textelor necesare din documentaţie, dar şi cu muncă brută, pentru că cultivarea ciupercii Shiitake pe buşteni este una complicată şi care necesită şi mult efort.

80 de găuri în fiecare buştean

Cultura de ciuperci Shiitake de la Gherla se dezvoltă din 2011 pe 130 de buşteni de carpen şi stejar. Din februarie, încă 300 de buşteni au fost pregătiţi pentru inoculare cu miceliu de Shiitake. Pentru următorii doi ani, ambiţia lui Daniel Molnar este extinderea culturii la 2.000 de buşteni.

„E greu, nu-mi permit să angajez zilieri. Toată munca o fac eu cu soţia, iar fiul ne mai ajută de vineri până luni când vine de la facultate, de la Cluj. Sunt de făcut între 50 şi 80 de găuri în fiecare buştean cu lungimea de 110 centimetri: Apoi se umple cu miceliu şi se sigilează cu ceară. Problema e că doar în acest sezon e indicat a se face această operaţiune.

Buştenii se taie proaspeţi din pădure, în februarie şi se pot inocula până cel târziu la sfârşit de aprilie.După care se stivuiesc suprapuşi la umbră şi/sau la întuneric, se acoperă şi se udă periodic, astfel încât să nu scadă umiditatea din ei sub 30%. În acest fel se va produce incubarea miceliului în buştean. Faza e gata când capetele buşteanului devin albe, împânzite cu un aşa zis mucegai”, spune Daniel Molnar.

Producţie la 6 luni după inoculare

Producţia de ciuperci Shiitake de la Ghela este de un kilogram pe buştean. Nu este o variantă de cultură foarte productivă, dar e mai puţin costisitoare decât varianta de cultură pe rumeguş.

„Produsul final e bio şi, conform manualelor de specialitate, de calitate superioară celui produs pe rumeguş, în mediu controlat”, susţine Daniel Molnar.

Legat de costuri, la 130 de buşteni, cultivatorul de ciuperci din Gherla, a utilizat 30 de litri de miceliu (17 kilograme) – 280 lei; buştenii – 400 lei; 19 kg parafină brută pentru lumânări – 190 lei. Consumul la varianta cu capetele buştenilor ceruite ajunge undeva la 100-150gr/buştean.

„Ceara, deşi nu i-am dat importanţă iniţial, s-a dovedit a fi de luat serios în calcul deoarece dacă se foloseşte ceara de albine, aşa cum sugerează americanii în lucrările lor, costurile sunt mari. Eu am renunţat la ea când am realizat că există un consum destul de însemnat, mai ales că am ceruit şi capetele buştenilor, locurile pe unde umiditatea se elimina cel mai rapid. Am folosit şi folosesc parafina brută pentru lumânări”, a menţionat Daniel Molnar.

Preţul de vânzare al acestui tip de ciupercă e unul destul de ridicat atât la noi, cât şi în lume. Deşi e a doua ciupercă cultivată pe plan mondial, după Champignion, de exemplu, la noi în supermarket-uri ajunge la 78 lei/kg, congelată. La magazinele bio de pe net, preţul variază între 60 şi 100 lei/kg proaspete şi 40 -75 lei/50 grame, deshidratate.

„Eu am reuşit să vând unui italian ce are restaurant în zona Gherla cu 8 euro/kg ciuperci Shiitake proapete. Cantităţi mai mici am reuşit să vând şi cu 45 de lei/kilogram. Problema e că nu am făcut încă publicitate produsului meu. Dar reacţia cunoştinţelor, prietenilor şi rudelor mele cărora le-am oferit ciuperci şi le-au consumat m-au încurajat să dezvolt şi să continui aceasta activitate”, afirmă Daniel Molnar.

Pregătire pentru atestare de produs bio

Ideea de afacere a lui Daniel Molnar are în vedere nu doar extinderea de zece ori a numărului de buşteni cultivaţi ci şi certificarea bio a producţiei de Shiitake. Deja, el a contactat organismul local care se ocupă de certificare a primit toate indicaţiile necesare şi etapele de urmat.

„Nu mi se pare greoaie procedura asta cu certificarea bio, dar vom vedea... Costul anual cu certificarea bio ar fi în cazul meu 210 euro plus tva, iar costurile iniţiale undeva la 120 euro plus tva”, a precizat Daniel Molnar care a inceput deja să construiască o instalaţie de stropiere precum şi o structură de umbrire a culturilor.

Ciuperca superaliment

Ciuperca Shiitake (Lentinus Edodes) este considerată un superaliment, alături de brocoli şi afine. Nu conţine zaharuri, sare şi grăsimi. Este supranumită Regele ciupercilor sau Monarhul ciupercilor. Alte denumiri ale acestei specii de ciuperci sunt: ciuperca parfumată, ciuprca neagră de pădure, ciuperca galbenă de stejar, ciuperca Pădurea Neagră, pâinişoara pestriţă, donku, xiang gu etc.

Ciuperca Shiitake conţine fibre, vitamine din complexul B şi acid folic, vitamina D2, minerale esenţiale precum K, Cu, P, Fe şi seleniu care este un puternic antioxidant. Creşte nativ în Asia (Japonia, China şi Coreea).

Ioana Tudor, doctor inginer în cultivarea ciupercilor, ne-a relatat că, în România, „primele fructificaţii au fost obţinute din Tulpina 505, din Colecţia de macromicete de la Vidra-Ilfov, pe carpen, plop, mesteacan şi fag încă anul 1984”.

Târziu, abia după anul 2000 a existat din nou interes pentru cultivarea acestei ciuperci.

„Datorită virtuţilor ei medicinale se afla pe locul II în lume privind cultura. China produce 40% din producţia mondială de ciuperci printre care şi Shiitake, adica 1.310 tone. Pe locul al doilea este SUA. Virtuţile medicinale sunt numeroase - fortifică imunitatea, este antiviral, antifungic, cardiotonic, hipocolesterolemic, hipoglicemic, hipotensiv, antitumoral. Shiitake poate fi luata în cultură şi în ţara noastră, existând producători de miceliu.

Se poate cultiva de butuci de lemn din speciile foioase (cultură extensivă) sau pe rumeguş de foioase (cultură intensivă). Cultura pe rumeguş este totuşi una mai dficilă. Creşte încet ca miceliu, rumeguşul trebuie sterilizat, iar producţia în general este una mică. La cultura pe buşteni, aceştia rezistă 3-4 ani după care trebuie schimbaţi. Shiitake a fost cultivată prima oară în România în 1984 pe butuci de carpen, plop, mesteacăn, fag, însă în acea vreme nu a existat un interes la nivel central pentru astfel de cultură”, a precizat dr. ing Ioana Tudor.

Totuşi, Ioana Tudor consideră că în viitor, interesul pentru culturile de ciuperci Shiitake va fi unul mai mare.

„În alte ţări vestice, efectele medicinale ale ciupercii Shiitake sunt cunoscute. De asemenea, meniurile marilor restaurante au preparate cu această ciupercă deosebit de gustoasă. Nu va trece mult şi cultivatorii din România vor deveni mai interesaţi de cultivarea ciupercii Shiitake. Eu le recomand celor câţiva cultivatori, dar şi celor care doresc să se apuce de cultivarea ciupercii Shiitake să încheie contracte ferme cu firmele de produse naturiste care în prezent importă acest sortiment din alte ţări, la costuri foarte mari”, a declarat dr. ing Ioana Tudor, specialist în cultura ciupercilor comestibile şi producerea miceliului.

Articol aparut in AgroIntel; Autor: Romulus Cristea; Foto: Daniel Molnar