miercuri, 2 septembrie 2009

Producatorii scad preturile ca sa poata vinde

» Preturile productiei industriale, pe total piata interna si externa, au scazut in iulie cu 0,3% fata de iunie, dupa trei luni consecutive de crestere, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica.


» Analistii economici considera ca scaderea consumului populatiei, dar si a investitiilor straine, determina producatorii sa scada preturile.

Atat preturile productiei industriale pe piata interna, cat si cele de pe piata externa au scazut in iulie fata de luna iunie cu 0,3%, respectiv cu 0,6%, a anutat INS. Fata de luna iulie a anului trecut, scaderea consemnata a fost de 1,4%.
In Romania statisticile INS au indicat scaderi ale preturilor productiei industriale doar pentru lunile martie si iulie, pentru celelalte perioade ale anului fiind consemnate cresteri, in conditiile manifestarii din plin a crizei economice.
Faptul ca preturile productiei industriale au inceput sa scada in iulie, dupa trei luni de cresteri consecutive, indica, potrivit analistului economic Ilie serbanescu, o "anomalie" in contextul adancirii crizei si al contractiei economice. "Ar trebui sa ne intrebam de ce scaderea a fost de doar 0,3%, in conditiile scaderii severe a consumului si ale scaderii productiei industriale cu 9%.

Problemele care apar au doua cauze evidente: energia si creditele. In toata lumea dobanzile scad, la noi cresc. In alte parti preturile la materia prima se mentin sau scad, la noi cresc. La noi se mentin in anumite domenii monopoluri care creeaza disfunctionalitati si este evident ca economia nu are cum sa se revigoreze", a precizat Ilie serbanescu.
Pe sectoare de activitate, cresteri de preturi s-au inregistrat la distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare, cu 1,8%, si la produsele din industria extractiva, cu 0,4%, respectiv la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, cu 0,4%. Preturile produselor din industria prelucratoare au scazut cu 0,6%.

Reprezentantii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) apreciaza ca o contractie la preturile productiei industriale este fireasca in contextul scaderii investitiilor straine directe si a cererii din partea consumatorilor. "In trimestrul II PIB-ul a scazut cu 8,7% fata de acelasi trimestru al anului anterior.

De asemenea, investitiile straine directe in Romania au scazut in primele sase luni cu aproape 43% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar consumul populatiei continua sa scada. In aceste conditii, producatorii sunt cumva captivi, trebuie sa caute solutii sa-si vanda marfa. Este clar ca producatorii scad preturile ca sa nu ramana cu produsele pe stoc", a declarat Cristian Parvan, secretar general al AOAR.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 3 septembrie 2009

Foto: Romania libera

Niciun comentariu: