miercuri, 28 octombrie 2009

Fermierii forteaza plata subventiilor

Crescatorii de animale nu mai au rabdare si cer guvernantilor sa plateasca urgent si intr-o singura transa subventiile pentru zootehnie. Pentru a fi mai convingatori peste 1300 de fermierii au organizat, miercuri, proteste, in mai multe puncte din Capitala. Ministrul Agriculturii, Radu Berceanu sustine insa ca, deocamdata, visteria este goala iar solutia este plata in transe, ca si in anii precedenti.


Romulus Cristea



Statul trebuie sa acorde fermierilor, in conformitate cu legislatia europeana subventii pentru animale si suprafetele agricole. Pentru acest an, subventia pe cap de animal a fost stabilita la un plafon maxim de 571 lei pentru bovine si 44 lei pentru ovine si caprine. Pana in prezent, in bugetul Ministerul Agriculturii nu s-au gasit bani decat pentru plata unei prime transe de subventie de 200 lei pe cap de bovina, pentru restul platilor propunandu-se diverse variante, in transe, pana in februarie-martie 2010. Reprezentantii organizatiilor profesionale si sindicale ale crescatorilor de animale nu au fost de acord cu propunerea guvernatilor de plata in transe a subventiilor sI au iesit marti in strada. Crescatorii de vite au protestat in fata Ministerului Finantelor si apoi la Cotroceni, iar reprezentantii crescatorilor de ovine au pichetat sediul Ministerului Agriculturii.
„Cerem plata subventilor in maximum o luna pentru a putea cumpara  furajele necesare pentru animale la un pret mic si sa nu mai riscam ca anul trecut cand platile s-au facut in februarie cand nu puteam achizitiona decat furaje scumpe”, ne-a declarat presedintele Sindicatului National al Crescatorilor de Ovine si Caprine, Marcel Andrei.
De asemnea, reprezentantii reprezentantii crescatorilor de taurine au amenintat cu un nou calendar prelungit al protestelor, dar si cu blocarea drumurilor nationale  daca nu vor primi integral subventiile pana la sfarsitul lunii viitoare.
Liviu Harbuz, fost secretar de stat in Ministerul Agriculturii, sustine ca autoritatilor romane au avut aprobarea Comisiei Europene pentru plata subventiilor destinate fermierilor si „este un angajament ferm, termenul de plata fiind stabilit pentru luna octombrie”.
Radu Berceanu, ministrul interimar al Agriculturii, le-a solicitat  crescatorilor de animale sa accepte ca pana la sfarsitul anului sa fie acordata doar o parte din subventia la bovine si ovine, iar restul platilor sa fie efectuate în primele doua luni din 2010, spunand ca bugetul nu permite, in prezent, alocarea tuturor banilor. Ministrul Berceanu a adus ca argument faptul ca sistem de plata a subventiilor in mai multe transe a fost aplicat si în 2008, când economia era in plin avant, iar subventiile au fost achitate integral pana in februarie 2009.
„Daca cumva se mai aduna bani pâna la sfârsitul acestui an, de la ministere care nu cheltuiesc toti banii si de la Fondul de rezerva, poate mai dam câte ceva. Nu vrem sa ne angajam la plati pe care nu le putem face, dar stim sigur ca putem aloca suma integral în primele luni ale anului viitor. Daca fermierii nu accepta propunerea, vor continua protestele, dar nu vad ce altceva putem face”, a declarat Radu Berceanu, într-o conferinta de presa sustinuta la Guvern.


Articol aparut in ziarul Romania libera din 29 octombrie 2009
Foto: Romania libera


Niciun comentariu: