luni, 21 iunie 2010

Codul Fiscal penalizeaza proprietarii cu locuinte multe sau mari

Pe lângă taxa de solidaritate pentru apartamentele neînchiriate, proprietarii vor avea de plătit impozite mai mari pentru locuinţele spaţioase.

Romulus Cristea

Din 2011, proprietarii care deţin locuinţe cu su­prafeţe mari sau au mai multe apar­tamente vor achita impo­zite majorate, potrivit declaraţii­lor ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu. În schimb, re­pre­zentantul Finanţelor îi asigură pe cei care deţin apartamente în care locuiesc că vor plăti impo­zite similare celor din acest an, exemplificând că pentru un apartament de două camere, impozitul va fi de circa 100 lei.
„Nimeni nu doreşte să plă­tească taxe şi impozite. Evi­tăm să mărim nişte taxe care afectează toţi cetăţenii României. Încercăm să ducem în zona de normalitate diverse zone în care taxarea în România nu este normală, ca să spun aşa. O să venim, începând cu anul viitor, cu un nou sistem de ta­xare a proprietăţilor pentru că în România proprietatea nu este, taxată", a afirmat Vlădescu, la Antena 3, citat de Mediafax. În declaraţia sa, Vlădescu s-a refe­rit  la „persoanele care au locuinţe mari, de exemplu, de 200 sau 400 metri pătraţi", şi care vor plăti un impozit de aproximativ 300 lei, dar şi la „cineva care are 20 de apartamente cu două camere şi le foloseşte pentru a realiza venituri şi care nu este normal să plătească tot acelaşi nivel de impozit" precum cel care are o singură locuinţă.


O altă măsură anunţată zilele trecute de guvernanţi viza persoanele care deţin mai multe locuinţe neînchiriate şi care vor fi obligate să achite, până la 30 septembrie, „o taxă de solidaritate" la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate, în cuantum cuprins între 50% şi 200% din impozit, taxare prin care statul vrea să obţină 31 milioane lei în 2010.

Cum se pot ocoli taxele
Analiştii imobiliari apreciză că astfel de măsuri sunt de mult timp aplicate în alte ţări din Uniunea Europeană şi SUA, însă în România există suficient de multe metode de a ocoli plata impozitelor. Radu Zilişteanu, analist imobiliar
, consideră că în cazul taxei de solidaritate, proprietarii vor prefera să închirieze fictiv apartamentele
pentru a nu plăti suplimentar.
„Proprietarul care deţine lo­cuinţe neînchiriate va încheia contracte fictive de închiriere cu 10 lei pe lună, pentru că legislaţia de la noi permite. Nu există sumă minimă declarată la închiriere.În cazul proprietăţilor mari, impozitul trebuie să aibă în vedere numărul de persoane care locuiesc acolo. Una este să fie două per­soane în 200 de metri pătraţi, alta este situaţia dacă acolo locuiesc opt persoane. Oricum, măsurile anunţate dacă nu sunt bine fundamentate nu vor aduce venituri suplimentare pentru stat şi nici nu vor bulversa piaţa imobiliară. În principiu, cine are un apartament spaţios, de obicei, are bani să mai plătească şi o sută de lei în plus la impozit", spune Zilişteanu.
Vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Agenţilor Imobiliari  ne-a declarat că nici taxarea proprietăţilor mari şi nici taxa de solidaritate nu vor schimba mare lucru pe piaţa imobiliară. „Taxa pentru locuinţele neînchiriate şi cea pentru proprietăţile de lux se plătesc în majoritatea ţărilor. Probabil, dacă vor exista proprietari care nu vor putea plăti impozitul suplimentar, vor vinde locuinţele".

Articol aparut in ziarul Romania libera din 22 iunie 2010

Foto: Romania libera

Niciun comentariu: