Măsuri. Statul nu va mai subvenţiona gigacaloria
Intenţia autorităţilor de a elimina subvenţia pentru încălzire va creşte de 2,5 ori costurile cu întreţinerea la bloc, iar numărul restanţierilor se va dubla, până la aproape 70%.
„Numărul debranşărilor de la reţeaua de termoficare va creşte accelerat, mai ales că un număr mare de proprietari au repartitoare şi robinete de închidere, după care ne vom confrunta cu un val de restanţieri care nu vor mai avea posibilitatea să-şi plătească facturile, dacă subvenţionarea căldurii va fi eliminată", ne-a declarat Ion Stan, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Prahova. Reprezentanţii proprietarilor de apartamente susţin că locatarii vor utiliza metode alternative de încălzire a locuinţei (reşouri sau sobe cu gaz), iar pentru încălzirea apei calde, rezistenţe electrice instant, pentru a evita să acumuleze la întreţinere sume mari
„Vom avea o creştere a întreţinerii cu 150%, ceea ce ar însemna o criză socială şi economică fără precedent, pericolul major fiind sistarea căldurii şi a apei calde pentru 1,2 milioane de locuitori din Capitală".
Va creşte numărul restanţierilor
„Dacă în prezent numărul restanţierilor este de 30-40%, în condiţiile anunţate va trebui să ne aşteptăm ca numărul acestora să crească la 60-70%", a precizat Radu Opaina, reprezentantul Federaţiei Asociaţiilor
de Proprietari din România
(FAPR). Subvenţia la căldură şi apă caldă este formată din două componente distincte. Pentru toţi locatarii care beneficiază de reţeaua centrală de termoficare, Guvernul subvenţionează la furnizor aproape jumătate din cantitatea necesară de combustibil (păcură, gaze
sau cărbune, în funcţie de situaţie). Apoi, pentru categoriile defavorizate care nu pot acoperi din venituri costurile de întreţinere la apă caldă şi căldură, se mai asigură un ajutor bănesc prin consiliile locale. Aproape jumătate din locatarii de la bloc sunt astăzi în situaţia de a fi sprijiniţi de autorităţi cu ajutoare pentru încălzire. Radu Opaina susţine însă că, de la data când a fost legiferată, subvenţia a fost acordată furnizorului de energie
termică, şi nu populaţiei. „Subvenţia a fost acordată furnizorului în scopul de a fi ajutat de către stat să se reformeze, reorganizeze, eficientizeze, timp în care subvenţia să fie redusă treptat în ritmul modernizării şi eficientizării sistemului centralizat de termoficare prin eliminarea pierderilor din sistem (cheltuieli nejustificate, pierderi tehnologice şi
financiare etc.). Practic, subvenţia trebuia să se reducă prin reducerea cheltuielilor furnizorului, implicit a preţului final al gigacaloriei, ca rezultat al eficientizării sistemului", a mai menţionat Opaina. Cinci luni din an, în anotimpurile friguroase, când se livrează agent termic, costurile cu încălzirea reprezintă circa 80% din factura de întreţinere. În perioada caldă, când se livrează doar apă caldă, costurile cu gigacaloria reprezintă 20-25% din factură, însă în cazul eliminării subvenţiei vor ajunge la 50%. În iarna 2009-2010, întreţinerea la două camere în Bucureşti a fost de circa 200 lei, iar la trei camere - 300 lei. Dacă se va elimina subvenţia, întreţinerea la iarnă va deveni 500 lei la două camere, respectiv 750 lei la trei camere.

Articol aparut in ziarul Romania libera din 12 mai 2010
Foto: Romania libera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu