duminică, 31 august 2008

Piata vinului imbuteliat a crescut intr-un an cu 31%


Economie - Piata vinului imbuteliat a crescut intr-un an cu 31%

» In sase luni, afacerile cu vin spumant au crescut cu 7% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

» Recolta de struguri si productia de vin vor depasi nivelul anului trecut cu o medie nationala de aproximativ 20%.

Patronatul National al Viei si Vinului estimeaza pentru acest an o productie de peste 6,3 milioane hectolitri de vin. Media ultimilor ani este de 5,5 milioane hectolitri, vinul de calitate superioara si cel de masa detinand proportii aproximativ egale. Piata totala a vinului a crescut in ultimele 12 luni cu 17%, iar piata vinului imbuteliat la sticle de 0,7-0,75 litri a crescut cu 31% in aceeasi perioada. De asemenea, piata vinului spumant a inregistrat o tendinta constanta de crestere anuala (7% pe primele sase luni ale anului 2008, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent).

Conditiile climaterice din acest an si investitiile din ultima perioada au fost determinante pentru sectorul viti-vinicol. Perioada prelungita de caldura si precipitatiile abundente au contribuit decisiv la obtinerea unui vin de calitate peste medie, respectiv a unei productii-record pentru ultimii ani. Din informatiile obtinute de la producatori, recolta de struguri si, implicit, productia de vin vor depasi nivelul anului trecut cu o medie nationala de aproximativ 20%. In majoritatea regiunilor viticole a inceput culesul selectiv al strugurilor, activitate ce va continua pana spre debutul lunii octombrie. De exemplu, Murfatlar Romania preconizeaza pentru anul 2008 cea mai bogata recolta de struguri din ultimii ani. Recolta estimata pentru acest an, in valoare de peste 30 de mii de tone, mai bogata atat calitativ, cat si cantitativ, va fi cu aproximativ 32% mai mare fata de recolta de anul trecut. In regiunile viticole productiile estimate pentru acest an, comparativ cu 2007, sunt in crestere: Dobrogea – crestere cu 25%; Moldova – crestere cu 15-20%; Transilvania – crestere cu 30%; Banat – crestere cu 10%; Oltenia – crestere cu 15%; Muntenia – crestere cu 10%.

"Cresterea consumului (pietei) de vin din Romania are ca fundament principal cresterea puterii de cumparare a romanilor. Obiceiurile de consum nu s-au modificat substantial in ultimii ani, ponderea majora in consum avand-o vinul alb (70%)", a declarat Ovidiu Gheorghe, director general al Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV). Vinul romanesc detine 97% din totalul pietei interne (3% vin de origine intra- si extracomunitara).
In perioada 2009-2013, sectorul viti-vinicol romanesc va absorbi suma de 210,5 milioane euro in urma aplicarii "Reformei vinului". Principala destinatie a acestor fonduri va fi reconversiunea si replantarea vitei-de-vie (replantarea vitei imbatranite, plantarea soiurilor autohtone si a celor pentru vinul rosu).

Articol aparut in ziarul Romania libera din 1 septembrie 2008

Foto: Romania libera;
www.romanialibera.ro

sâmbătă, 30 august 2008

Piata imobiliara isi revine din toamna

Romulus Cristea
» Cumparatorii au amanat decizia achizitionarii de proprietati pe fondul zvonurilor de ieftinire a caselor.

» Tranzactiile imobiliare se vor intensifica din toamna datorita maririi volumului de lichiditati.

In Romania nu exista o criza imobiliara grava, generata de mecanismele interne ale pietei, precum in alte state din zona euro sau SUA. Efectele crizei imobiliare internationale s-au resimtit totusi intr-o oarecare masura si la noi prin intermediul cursului de schimb si ca un efect secundar pe bursa, dar piata imobiliara nu a avut de suferit pe ansamblu in mod dramatic. Analistii imobiliari si antreprenorii din constructii considera ca cererea foarte ridicata de pe piata locuintelor, in conditiile unei oferte insuficiente, nu are cum sa duca preturile in jos. Desi din primavara pe piata constructiilor de rezidentiale a existat o stagnare a tranzactiilor, aceasta situatie este pusa pe seama asteptarilor consumatorilor, care spera in ieftinirea caselor, asa cum s-a intamplat de luni de zile in tarile lovite de criza imobiliara (de exemplu, in Spania si Marea Britanie).

Nu vor fi ieftiniri
Zvonurile si informatiile contradictorii vehiculate in ultimele luni referitoare la o eventuala ieftinire a locuintelor au alimentat tendinta de amanare a deciziei de cumparare a unei locuinte pentru foarte multi doritori. Insa anchetele de profil si prognozele interne releva ca in urmatoarele luni vom asista la scumpirea locuintelor noi, intr-adevar, cu un procent mult mai mic decat in anii precedenti (pana in 10%), ca urmare a scumpirii materialelor de constructii (in unele cazuri cu peste 100%) si a majorarii preturilor la utilitati (curent electric si gaze). "Piata imbraca doua forme: in prima dintre ele gasim cumparatorii care, alimentati de atatea zvonuri, nu mai achizitioneaza proprietati in speranta ca poate maine sau peste o luna va fi mai ieftin, iar pe de alta parte, dezvoltatorii nu stiu cum ar putea sa construiasca mai ieftin, tinand cont ca terenurile sunt foarte scumpe, materialele de constructii se scumpesc in fiecare zi, mana de lucru devine din ce in ce mai scumpa si, peste toate, trebuie sa aiba si un profit decent care sa le faca afacerea viabila", a declarat Ionut Bordei, directorul Departamentului proiecte rezidentiale CB Richard Ellis – Eurisko.

Piata in crestere
Analistii imobiliari spun insa ca din toamna totul va fi mult mai clar, aceasta fiind perioada traditionala anuala de intensificare a tranzactiilor pe domeniul constructiilor. "Ce s-a intamplat din primavara si pana in prezent nu este edificator pentru a da un verdict pe ansamblu. Da, este adevarat, au scazut tranzactiile, insa pe un volum de lichiditate mica. Tot la fel de adevarat este ca pe zonele de periferie au existat scaderi de preturi la apartamentele vechi cu 10-20%. De asemenea, nu e relevant si nu se poate constitui ca un indicator pentru perioada viitoare, deoarece variatia de pret a fost pe fondul unei lichiditati reduse. La toamna, cand numarul de tranzactii ar trebui sa creasca, ne vom da seama de evolutia preturilor", a precizat Radu Zilisteanu, analist imobiliar.Antreprenorii, la randul lor, considera ca piata de imobiliare din Romania este in crestere. "Pentru perioada urmatoare nu vor mai fi cresteri spectaculoase de preturi, ci doar in anumite limite. In toamna, piata se va reechilibra si tranzactiile vor fi mai dinamice, pretul locuintelor din ansamblurile rezidentiale noi putand creste cu maximum 10%", a mentionat Liviu Ureche, antreprenor.Ionut Bordei, de la Eurisko, subliniaza insa ca "va fi surprinzator pentru multi dintre cumparatori sa constate ca proprietatile nu s-au ieftinit, pentru ca nu au cum, atat timp cat costurile sunt imense". Oferta mica de pe piata si cererea mare vor struni din nou preturile, iar "surpriza va fi si mai mare cand vor observa ca nici macar credite nu vor mai putea lua in acel moment", a concluzionat Bordei .
Articol aparut in ziarul Romania libera din 30 august 2008;
Foto: Romania libera;
www.romanialibera.ro

Preturile locuintelor noi cresc usor din toamna

Romulus Cristea
Activitatea din sectorul de constructii va creste in intervalul august-octombrie, comparativ cu perioada mai-iulie, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul National de Statistica (INS) in randul managerilor mai multor companii.
Dupa perioada de stagnare inregistrata in ultimele luni in domeniul investitiilor noi, antreprenorii din constuctii considera ca din toamna piata va inregistra o usoara crestere. Tendinta se va manifesta preponderent pe segmentul de imobiliare noi. Analistii imobiliari spun ca, desi efectele crizei din domeniul constructiilor care se manifesta pe continentul american si in Europa se resimt si la noi, in Romania nu este vorba nicidecum de o criza reala.
Sondajul realizat de INS printre managerii societatilor din constructii releva faptul ca in ceea ce priveste activitatea din constructii, aceasta va inregistra o tendinta de crestere a volumului productiei, corelata cu cea a stocului de contracte si comenzi. Pe ansamblul sectorului constructiilor, numarul de salariati va inregistra o tendinta de stabilitate, potrivit a 84% din estimari. Cresterea preturilor lucrarilor de constructii, estimata de manageri, va fi in perioada urmatoare de o intensitate mai mica fata de cea din luna precedenta.

Mariri sub 10%
Cresterea preturilor la materialele de constructii si scumpirea utilitatilor vor conduce la o posibila marire a preturilor la imobiliare. Locuintele din cartierele rezidentiale noi s-ar putea scumpi din aceasta cauza cu pana la 10%, incepand din toamna. "In conditiile in care materialele de baza utilizate in constructii (ciment, fier beton etc.) s-au scumpit de la inceputul anului, unele din ele cu peste 100%, iar preturile la curentul electric si gaze s-au majorat, este greu de tinut pasul si, probabil, vom asista la marirea preturilor la rezidentialele noi cu pana in 10%", a declarat analistul imobiliar Liviu Ureche.
In contextul gravei crize imobiliare internationale, Romania continua sa fie considerata de investitorii din domeniu o piata atractiva datorita cererii reale de locuinte, unor oportunitati conjucturale si unei forte de munca, cel putin la ora actuala, considerata inca ieftina, desi in viitorul apropiat costurile cu forta de munca ar putea creste. "Cresterea prognozata in domeniul constructiilor noi – dar fara cresterea numarului de salariati din sector – este rezultatul eficientizarii activitatilor pe santiere si al utilizarii unor tehnologii noi. In prezent, companiile care activeaza in domeniul constructiilor isi pun tot mai mult problema obtinerii unor randamente bune. Cerere reala de locuinte exista, e loc de crestere si piata nu se mai poate duce in jos", a precizat Liviu Ureche.
Articol aparut in ziarul Romania libera din 29 august 2008
Foto: Romania libera
http://www.romanialibera.ro/

Economia reduce motoarele in urmatoarele sase luni


Romulus Cristea
» Analistii CESifo prognozeaza o rata a inflatiei anualizata de 7% in Romania pentru trimestrul al treilea al acestui an.» Pentru lunile urmatoare asteptarile specialistilor indica, in medie, o incetinire a avansului economic in Europa Centrala si de Est.Pentru urmatoarele sase luni se estimeaza o temperare accentuata a ritmului de crestere economica in Romania, potrivit unui studiu al institutului CESifo din cadrul Universitatii din München, realizat in baza intervievarii unor economisti. Previziunea CESifo de "incetinire puternica a cresterii economice in Romania pentru urmatoarele sase luni" vine pe fondul unor evolutii actuale satisfacatoare si al prognozarii unei rate a inflatiei anualizata de 7% in Romania pentru trimestrul al treilea al acestui an, fata de 7,2% in perioada aprilie-iunie.Analisti economici din Romania opineaza ca previziunea CESifo de regres a cresterii economice poate fi reala, parerile fiind impartite doar in ceea ce priveste nivelul pe care il va atinge scaderea. "In perioada urmatoare, daca intervine o incetinire a cresterii economice, ea nu va fi in nici un caz una puternica. Scaderile ar putea fi inregistrate in domenii precum constructiile, industria, insa nu trebuie sa uitam ca agricultura are o perioada buna, de crestere, si care va compensa celelalte sectoare. Daca pe anul 2008 cresterea economica va fi de 7,5-8%, in 2009 aceasta ar putea fi de 5-6%, insa nu e nimic dramatic", a declarat Ionut Dumitru, economist-sef la Raiffeisen Bank.
Probleme in domeniul imobiliar
BNR a revizuit in crestere, la inceputul lunii august, prognoza de inflatie pentru acest an, de la 6% la 6,6%.Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat saptamana trecuta ca Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a inregistrat in primul semestru al anului un avans de 8,6%, dupa o crestere economica de 8,9% in trimestrul al doilea.Avansul economic inregistrat anul trecut a fost de 6%, iar estimarile Comisiei Nationale de Prognoza indica pentru 2008 o crestere de 6,5%. Institutul National de Statistica va publica la 1 septembrie datele privind cresterea economica din primul semestru din acest an si din perioada aprilie-iunie.Analistul economic Ilie serbanescu apreciaza ca previziunile institutului german, desi neplacute, ne-ar putea aduce cu picioarele pe pamant. "Cresterea economica trambitata atat de mult provine din retail, domeniul bancar si imobiliare. Cresterea cu care ne laudam nu duce la dezvoltare, ci mareste un dezechilibru.

Cresterea este la consum si credite, care nu conduc la cresterea productiei. Foarte probabil, problemele vor aparea in domeniul imobiliar, unde cresterile de pana acum s-au bazat pe speculatii si jefuirea domeniului public." Chiar daca indicele calculat de institutul german releva o usoara deteriorare a climatului economic in Europa Centrala si de Est, evaluarile analistilor privind situatia actuala a economiei in aceasta regiune raman favorabile. Pentru urmatoarele sase luni, asteptarile specialistilor indica, in medie, o incetinire a avansului economic. Alaturi de Romania, analistii economici anticipeaza ca ritmul de crestere a PIB se va tempera in Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania si Polonia. Cehia si Slovacia se bucura de evaluari pozitive, cu perspective de crestere in urmatorul semestru, in timp ce in Bulgaria ritmul de dezvoltare economica va ramane constant, potrivit studiului german.

Articol aparut in ziarul Romania libera din august 28 2008